Mihail Gofman, nu demult încă răsfățatul presei de la Chișinău, adineauri a fost șters din istorie. A existat și nu mai e.

Ras de pe fața pământului

Fostul şef-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA, refugiat de luni bune în SUA, a pățit exact ca înalții demnitari sovietici care, de îndată ce intrau în dizgrație, parcă se evaporau. Numele lor era ras de pe fața pământului. Dispărea din ziare, reviste, manuale și enciclopedii. Chipul le era răzuit din picturi și statui. 

Și Mihail Gofman pe neprins de veste a intrat undeva în neant. S-a volatilizat din spațiul presei unde de câtva timp se simțea în largul său. Tocmai acest fapt constituie adevărata intrigă a acestor zile. 

Și când te gândești că până mai ieri Gofman era intervievat și mediatizat cu generozitate practic de toate instituțiile media mai de Doamne ajută din Republica Moldova pentru care dezvăluia informații incendiare legate de furtul miliardului. Până în anul 2014, el urmărise întreaga operațiune de devalizare a băncilor moldovenești și informase din timp conducerea politică despre tâlhăria ce se punea la cale. 

În atribuțiile sale de la CNA intra să descopere și să investigheze infracțiunile financiare săvârșite în scopul   ascunderii sau al disimulării originii ilicite a activelor bancare și a altor mijloace bănești de proveniență obscură. El, de altfel, este autorul legii Nr. 190 din 26.07.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.

Până la urmă, a fost destituit în 2014 la insistențele fostului premier Vlad Filat. Ulterior, șantajat de persoanele și grupurile de interese implicate în ceea ce presa a catalogat ca fiind jaful secolului, s-a refugiat în SUA. 

S-au lins pe bot

Ajuns peste Ocean, a devenit extrem de vocal. A început să vorbească, să facă confidențe, să prezinte documente care probau complicitatea unor politicieni din vârful piramidei la furtul miliardului. A ajuns un fel de vedetă TV. Era solicitat, băgat în seamă, adulat și căutat de jurnaliști.  

De săptămâna trecută însă, când a apărut interviul său pentru Zeppelin.md, totul s-a schimbat. Gofman a fost radiat din realitate. 

Cei care încă acum câteva luni îl trăgeau de limbă, îi cereau părerea, îl invitau la talk-show-uri, îl îndemnau să se confeseze în fața camerelor de luat vederi, îl complimentau și îl aplaudau, brusc i-au întors spatele și l-au uitat. S-au șters pe bot de el. 

Ce s-a întâmplat oare? De ce mass-media, cu mici excepții, a boicotat interviul lui Mihail Gofman? Faptul că are și el destule schelete în dulap nu-i un motiv să fie trecut cu vederea. Până acum integritatea sa îndoielnică nu împiedica presa să-l abordeze.

Nu și-a schimbat părerea

Aparent nu există motive să fie neglijat. El nu și-a schimbat poziția. Nu a renunțat la dezvăluirile făcute anterior. A repetat practic ceea ce mărturisise deja jurnaliștilor, adăugând unele amănunte care merită să fie luate în considerație. 

Haideți să luăm declarațiile făcute de Gofman pentru emisiunea „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV din ianuarie 2018 și să le comparăm cu răspunsurile sale la întrebările bloggerului Veaceslav Balacci de săptămâna trecută. Să le trecem în revistă pe rând. 

1. La începutul lui 2018 fostul ofițer de la CNA afirma că a depus încă acum un an, inclusiv la Preşedinţie, o radiografie cu toate documentele şi dovezile despre cum a fost pregătit „jaful secolului”. Acest lucru îl confirmă el astăzi în emisiunea realizată de Zeppelin.md.

2. În „Cabinetul din umbră ”, potrivit știrii inserate pe site-ul Jurnal TV,  Mihail Gofman vorbeşte despre căpeteniile  grupurilor  criminale implicate în „jaful secolului”: Shor, Filat și  Platon. Și în interviul pentru Zeppelin.md el afirmă că Platon este arhitectul fraudei, că BEM și celelalte două bănci au fost prădate de Șor și Filat.

3. În ianuarie 2018, Gofman susținea că  Plahotniuc „practic i-a jucat pe toţi. Dar el este principalul beneficiar”. Nu-l cruță el pe liderul PDM nici în noiembrie 2018. Potrivit lui, Plahotniuc, în calitatea sa de coordonator al Alianței de la guvernare, știa despre pregătirea furtului și devalizarea băncilor, dar n-a întreprins nimic.

4. În emisiunea de la Jurnal TV Gofman spunea că pentru realizarea schemelor mafiote „era nevoie de acoperire politică şi persoanele în funcţii-cheie din BNM, CNA, CNPF, Ministerul Justiţiei etc”. Pentru Zeppelin.md, tot  el reiterează că devalizarea băncilor n-a fost un scop în sine, ci o operațiune menită să deturneze cursul european al Republicii Moldova, iar pentru atingerea acestui obiectiv serviciile secrete ruse s-au folosit de rapacitatea unor înalți demnitari din conducerea politică a Republicii Moldova. 

După cum bine se vede, mai nimic nou sub soare. Gofman rămâne același. A spus și o repetă că devalizarea băncilor, jefuite cu mâinile lui Filat, Șor și Platon, urma să discrediteze guvernarea pro-europeană care ar fi fost înlocuită cu o putere loială Kremlinului.  

Bagatele insuportabile

La toate acestea, fostul şef-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA adaugă însă câteva detalii. Vom zăbovi puțin asupra lor. Ele explică supărarea televiziunilor care s-au lepădat de el, deși până acum îl flatau și îl promovau în prime team. 

Gofman amintește că Victor și Viorel Țopa reprezentau acționariatul privat în momentul în care Filat a preluat Banca de Economii și a dat-o pe mâna lui Șor care trebuia să scoată de acolo bani cu sacul pentru partid și alte interese personale ale premierului. Fără complicitatea celor dintâi, deci, furtul era imposibil de săvârșit. În fine, fostul ofițer al CNA vorbește și despre atragerea familiei Lucinschi în grupul infracțional care a comis jaful. 

Cu toate că Mihail Gofman a destăinuit te miri ce, un secret al lui Polichinelle, darea în vileag a acestor bagatele se vede că n-a putut fi suportată de Jurnal TV, TV 8 etc. Nu au mai răbdat. Au pus piciorul în prag și l-au scos din grilă. 

În fond, e treaba respectivelor televiziuni și redacții radio să decidă ce dau pe post. Atâta doar că boicotul generalizat al unor informații de real interes public miroase a conspirație. 

Trustul ocult

De unde și impresia că, pe lângă mult hulitul holding al lui Plahotniuc care, de bine, de rău, există legal și nu se ascunde după deget, există în contrapondere un trust ocult și informal. Cu un patronat disimulat, acesta trage sforile din umbră în mai multe organe de presă pentru a ocoli teme de stringentă actualitate, pentru a deturna informațiile, a măslui realitățile și a manipula opinia publică.  

Există, desigur, în deșertul nostru mediatic, și oaze ale libertății de exprimare. Sunt însă puțini analiști și comentatori capabili să se ridice deasupra omertei, acestui cod al tăcerii din presa beligerantă, pentru a veni cu un punct de vedere propriu, pentru a spune lucrurilor pe nume, oricât de indezirabil ar fi adevărul în redacțiile antrenate în războaie mediatice. 

Și în democrațiile liberale avansate există presă de dreapta și de stânga. Fiecare instituție media are o politică editorială proprie. Niciuna dintre ele însă nu-și permite să tăinuiască informațiile de rezonanță, oricât de neplăcute ar fi. New-York Times sau Washington Post, chiar dacă țin cu democrații, publică și opinii favorabile republicanilor. 

O presă profesionistă și responsabilă, orice simpatii politice ar avea, nu cenzurează informațiile și nu trece sub tăcere evenimentele. Ceea ce se întâmplă la noi e un semn al degradării jurnalismului, al degenerării lui într-o umilă publicitate de partid.