Nu, nu e vorba despre liste comune, în sine, nici pe de parte. Ar fi fost frumos să avem un acord al opoziției proeuropene PAS-PPDA împreună cu partidele pro-europene, pro-românești și unioniste de la Chișinău, măcar și numai pentru partea de votul uninominal într-un tur al circumscripțiilor.

Nu este cazul, dar avem o variantă paleativ: o formulă prin care se negociază cine candidează dintre cei din opoziție, pe fiecare circumscripție, candidați comuni care vor fi susținuți de toată lumea. Sau măcar de partidul lor, dar fără contracandidat din partea celorlalți. Măcar la uninominal să nu se împartă și să nu se risipească voturile.

Evident că e un bun pas înainte. De salutat, de apreciat și de susținut, dacă se va ajunge la o concluzie corectă și avantajoasă în procesul de negociere aflat în curs. E și un bun început pentru, poate, un pas mai serios ulterior, în cazul unui acord pentru votul pe liste. Pentru că aici, într-adevăr, se pierd multe voturi, dacă fiecare dintre actori merge separat. PPDA-PAS de capul lor, PLDM cu ale lui, PL și el cu propriile variante.

Nu mai vorbim despre marii absenți. Partidele care nu au mai fost invitate la discuții și negocieri, și care s-ar putea regăsi în alegeri. E vorba în primul rând despre PUN, dar aici partidul lui Traian Băsescu și Anatol Șalaru are și opțiunea rațională și responsabilă clară, aceea de a evita pierderea de voturi și de a se sacrifica neparticipând deloc la alegeri. Firește că ar fi o pierdere, e greu de crezut că voturile unioniștilor s-ar duce vreodată la un Năstase declarat anti-unionist și o alianță pro-europeană moldovenistă, preocupată de „consolidarea națiunii civice moldovenești”. Mai mult, ar fi și mai complicat dacă aceasta ar candida și fără susținerea României.

Totuși e un bun pas înainte, după cum spuneam. Mai lipsește un element cheie, candidații. Ideea unui filtru de integritate poate avea relevanță majoră, depinde cum e aplicată, cât de strict și de relevant. Și cât înseamnă electoral acest gest în Republica Moldova astăzi. În plus, e la fel de important modul în care vor funcționa partidele combinate în perioada electorală, dacă vor fi într-adevăr consecvente și se vor susține mutual sau, din contra, se vor concura și se vor împiedica reciproc în alegeri. Și aici provocările nu vor fi nici puține, nici simple.

Ele depind și de nivelul de ambiție al fiecăruia, și de așteptări, de realismul din prognoza voturilor ce se vor acumula și susținerilor oferite, respectiv de seriozitatea fiecărui concurent. Și vorbim aici, evident, doar de cei de pe teren, cei reali, care chiar joacă. Care au strcuturi organizatorice, bani și implicare, candidați și acces mediatic. O formula care nu a fost încă testată, și sperăm că o vedem funcțională.

Oricum, la nivel personal, nu pot să-mi rețin ideea că e un gest făcut prea târziu, că e prea puțin și că lucrurile puteau fi duse mult mai bine și mult mai departe, mai din timp. Dar realitatea din alegeri ne va arăta cât de relevant este și acest gest. Dacă se va ajunge până la capăt cu acordul, eventual înaintea sărbătorilor de iarnă, concomitent cu stabilirea listelor comune. Altfel, orice excepție, orice bavură în proces nu poate antrena decât costuri. Poate mai mari decât dacă nu se proceda la un asemenea pas. Dar efortul cred că merită făcut.