Nu ai dreptul să iei cuiva ceea ce nu i-ai dat. E o regulă simplă, ce ține de bun-simț. Dar această regulă în Moldova e încălcată sistematic, de la președinte la gopnici.

Cu gopnicii parcă lucrurile s-au mai rezolvat: gloria lor rămâne în anii 90, anii beznei. Dar cu președintele, judecătorii și politicienii – nu, ei continuă să fie gopnicii de sus, cei care îți dau în bot și-ți fură papucii.

Dodon a promis în campania electorală că-i va retrage cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu. O cetățenie pe care i-a acordat-o președintele Nicolae Timofti. Așa a și făcut, fiind în cârdășie cu judecătorii. Desigur că e o acțiune politică, n-are nimic de-a face cu justiția. Luându-i cetățenia lui Băsescu nu lovește doar în el, ci în Timofti ca președinte și în instituția președinției, pe care acum o conduce. Lipsește acel minimum de respect pentru fostul președinte, căruia i-ai luat locul. Mai mult, Dodon a acționat ca tâlharii de pe stradă, i-a luat lui Băsescu ceea ce nu i-a dat. Și în acest joc au intrat și judecătorii, bătându-și joc de banii europeni băgați în reforma justiției moldovenești.

Noaptea, ca hoții, judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție, au respins recursul lui Traian Băsescu în dosarul Băsescu vs Dodon. Acest lucru s-a întâmplat după ce judecătorii, cu doar 4 ore înainte, amânaseră hotărârea până pe 14 noiembrie. Ce i-a făcut oare să se răzgândească pe judecători?

scurtă prezentare a lor ne deschide ochii:  “Doi dintre judecătorii care au pronunțat controversata decizie în cazul cetățeniei lui Traian Băsescu sunt din lista celor 7 demisionari care pleacă din sistem supărați că li se vor tăia salariile. Un altul poartă eticheta de cel mai bogat magistrat de la CSJ, la capitolul terenuri și imobile. Despre un alt judecător din complet, presa scrie că ar fi fost cercetat penal într-un dosar de corupție, iar ultimul este cumnat cu un membru al CSM”.    

Gopnicii nu atacă singuri. Și iată că și judecătorii au intrat în hora lui Dodon împotriva lui Băsescu. Desigur că nu doar Dodon îi influențează, el e lăsat să facă acest lucru, pentru că politicienilor din Moldova li-e frică de Băsescu. Vorba lui Andrian Candu de la conferința de azi: „nu comentez”.

Dacă judecătorii nu obosesc să-și respecte propriile hotărâri, înseamnă că deja nici nu mai mimează o justiție corectă. S-au răzgândit. Doamne ferește să te judece justiția moldovenească. Deja se aude ecoul: CEDO. Doar că distanța e prea mare și noi rămânem aici, cu ei.