Regiunea separatistă nistreană funcționează de ani de zile ca un stat în stat. Contestat inițial, cu liderii sancționați și astăzi de către UE, totuși acțiunile de reconciliere și soluționare a problemelor curente – așa numita abordare a pașilor mici – au dus la consolidarea pseudo-statalității locale.

Până la punctul de unde Transnistria și-a creat nu numai instituții paralele, dar chiar și poliție, armată, servicii secrete. Acestea erau asigurate până de curând cu profesioniștii veniți, în mare parte din lăsarea la vatră a militarilor din fosta Armată Sovietică, ulterior armata a 14-a rusă, respectiv Grupul Operativ al Trupelor Ruse, încartiruit în regiune, o parte jucând rolul de pretinși “pacificatori”, o alta alcătuind o caricatură de instituții de forță similară celor statale.

Iată că trecerea timpului a fost nemiloasă și importurile de veterani ruși nu mai acoperă necesitățile locale, mai ales că veteranii sunt absorbiți în zone mai bănoase precum Companiile Militare Private ruse aparținând serviciilor de informații militare GU-fostul GRU, și sunt trimiși în teatrele de operațiuni ruse hibride de peste hotare și în zonele gri ale intervențiilor ilegale ruse, prin omuleți verzi și trupe neasumate direct. Ei bine, acest proces a dus la un deficit major de bărbați apți să acopere nevoile unei “armate”, “servicii secrete”, “poliții” locale.

Nu trebuie uitat că, periodic, Rusia și Armata rusă în sine recrutează pe teritoriul Republicii Moldova, cu precădere în zonele separatiste. În plus, în regiunea separatistă funcționează așa numitele școli suvoroviste, școli de învățământ patriotic velicorus și pan-slavist care oferă învățământ militar/para-militar unor tineri ce vin în regiune din autonomia găgăuză și din alte zone ale Republicii Moldova aflate sub controlul autorităților legitime de la Chișinău.

Și acesta e un alt fenomen reprobabil și condamnabil, față de care și reacțiile autorităților de la Chișinău, și cele ale OSCE, sunt extrem de slabe. Mai mult, sancțiuni pentru aceste fapte și pentru tolerarea unor asemenea recrutări și pregătiri militare ilegale nu există, și chiar protestele se fac mai degrabă în surdină. Firește că această recrutare de militari și paramilitari pentru zonele de conflict gri secătuiesc instituțiile statului Republica Moldova, dar cu precădere pseudo-instituțiile de forță din regiunea separatistă. Și dacă pretinsul Minister al Securității Naționale al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene e profund legat de FSB, serviciul intern rus care funcționează pe tot cuprinsul fostei URSS, organele de natură militară și paramilitară sunt sub controlul GU/GRU, serviciile militare ruse. Și aici necesarul de militari sunt obținuți prin recrutare locală.

Astfel, la 3 decembrie anul acesta, pretinsele comisariate militare din stânga Nistrului vor desfășura înrolarea populației pentru a oferi resursă militară contingentului așa numiților „pacificatori”, trupele de menținere a păcii ce ar veni din partea separatistă, a așa-numitei RMN, alături de contingente similare ale autorităților legitime ale Republicii Moldova și de cele ale Rusiei. Înrolarea/serviciul militar va dura 90 de zile, iar remunerarea va fi de 2500 de ruble transnistrene (circa 155 de dolari SUA.

La arme sunt chemați bărbații cu vârste de până la 50 de ani, ce dețin cel puțin studii medii, deci nu este vorba despre o formă de serviciu militar în rândul tinerilor. Pentru a fi înrolați, candidații trebuie să depună o cerere pe numele comisarului militar raional până la 30 noiembrie. Amintim că, anterior, Rusia a fost condamnată la CEDO pentru înrolarea unor cetățeni ai Republicii Moldova în așa-numitele trupe militare transnistrene.

Interesat este însă, aspectul că acest surplus de militari recrutați de separatiști la nivel local vine chiar în perioada campaniei electorale, a desfășurării alegerilor și a formării noii majorități în Republica Moldova, după alegerile generale programate la 24 februarie. De unde se pune întrebarea de ce e nevoie de suplimentarea trupelor separatiste fix în această perioadă? Nu că am considera că recruți pe bani puțini ce ar fi desfășurați în regiune ar avea un impact major, dar aceștia vor înlocui contingentul de pretinși pacificatori care sunt militari mai experimentați și care ar urma, nu-i așa, să fie utilizați în alte operațiuni?

Un semnal de alarmă ce trebuie luat în serios și investigat cu mare atenție și minuțiozitate. Și e responsabilitatea misiunii OSCE să pună întrebările grele la Tiraspol și a statelor membre UE, acreditate la Chișinău, să se gândească de două ori în fața deschiderilor excesive și a vizitelor ce legitimează autoritățile separatiste, mai ales în această perioadă. Ca să nu fie părtași sau spectatori consimțători, cu deficit major de imagine, după ce vor avea lor și alte tipuri de acțiuni. Uitați-vă doar la cazul semnării acordurilor din februarie 2014 a unui număr de state cu Yanukovici, pentru ca ulterior, la represiunea titushki și uciderea a peste 1000 de oameni, fuga lui Yanukovici să vină și cu rușinea și delegitimarea semnatarilor acordurilor cu un criminal împotriva propriului său popor. Lecții de învățat!