Oameni făcându-și nevoile în văzul lumii în Parcul Central, aruncând mizerii peste tot: nu e un scenariu postapocaliptic, ci e realitatea care ne bate la ușă, împinsă pe la spate de judecători, sub pretextul “respectării legii”.

Judecătoarea Irina Păduraru l-a amendat cu 9000 de lei pe primarul de Soroca, Victor Său, pentru că a postat pe facebook un filmuleț în care două tinere într-un parc, dintre care una mânca semințe și scuipa cojile pe jos. Deși nu le-a spus numele protagonistelor, acestea s-au plâns la Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, l-au dat în judecată pe primar și au câștigat, deși între timp de pe pagina primăriei a dispărut filmulețul. 

După această hotărâre înțeleaptă, putem deduce că mizeriile sunt date cu caracter personal.  Cu alte cuvinte: dacă îi faceți o fotografie unui nesimțit scuipând semințe sau căcându-se în spațiul public – veți fi amendat, pentru că scuipatul și căcatul sunt date cu caracter personal.

Una dintre scuipătoarele de semințe ar fi nepoata unui angajat al Centrului pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, după spusele primarului. Asta ar explica ceva din funcționarea justiției în Moldova. Cumătrismul și nepotismul e în floare, scuipați băieți semințe liniștiți! Iar între timp justiția moldovenească e pompată cu bani europeni: rezultatele se văd pe jos!

Această hotărâre a judecătoarei Irina Păduraru devine un precedent: aștept acum ca fiecare moldovean care a intrat în vreun cadru la știri să dea televiziunile în judecată. De asemenea: toți protestatarii, protagoniștii știrilor care nu și-au dat acordul, oamenii care au intrat întâmplător în unele fotografii. Dacă atunci când te afli într-o postură rușinoasă în spațiul public poți face scandal, de ce să nu profiți și atunci când te afli într-o postură decentă? Faci un ban cintit, asta ar sugera hotărârea judecătoriei în cazul primarului de Soroca.

Aș fi vrut să aflu dacă scuipătoarele de semințe au fost măcar amendate. Dar despre asta nu aflăm nimic.