În studenție, în vacanțe, băteam uneori toată Moldova de Est doar ca să-l văd pe vreun coleg sau prieten. O dată, într-o vară, mi se făcuse dor de un coleg de la un cenaclu de la filologie, care știa ca nimeni altul să dezghioace misterele și tainele poeziei și am dat toate pe una și, deși aveam bani doar de dus, am mers la gară și mi-am cumpărat un bilet la cursa de Ștefan Vodă, iar de acolo, spre satul Iermoclia, pentru a discuta cu Dorin despre poezie.

Îmi luasem cu mine câteva cărți de poezie- de Mircea Ivănescu, Ștefan Augustin Doinaș și de T.S.Eliot- și cu ele în geantă am plecat spre satul lui Dorin, pe care însă nu l-am găsit acasă. Acasă la el nu era nimeni. Casa lui era încuiată și curtea pustie. Nici măcar părinții lui sau soția sa nu erau acasă.

O vecină de-a lui Dorin, o bătrână care nu se putea deplasa și stătea pe prispă, mi-a strigat că aceștia erau la concertul Doinei și al lui Ion Aldea Teodorovici, care, chiar în acele clipe, în care eu îl strigam pe Dorin la poartă, cântau la Casa de Cultură. 

Satul era pustiu, toată lumea fiind plecată la concert. Cât am traversat eu Iermoclia dintr-un capăt în altul, nu am întâlnit nici măcar o suflare de om. Am deschis și eu poarta, în sală însă nu am putut intra, pentru că sala aia era arhiplină, dar nici în hol nu am putut pătrunde, pentru că și holul acela era bătut de cei care nu au putut încăpea în sală, iar curtea de cei care nu au putut răzbate în hol, dar nimeni nu au plecat acasă, ci au rămas să-i asculte pe Ion și Doina, unii, în hol, alții în curte, îi ascultau, fără să-i vadă, delectându-se cu vocile lor încântătoare, la fel ca și mine.

A fost primul concert din viața mea pe care l-am trăit foarte intens, fără să-i văd pe cântăreți. Îi auzeam, dar nu-i vedeam. Iar când cântecul se termina, aplaudam și noi, cei din curte.

Doar la o jumătate de oră după ce s-a terminat concertul, am dat și eu de Dorin și de soția lui, care au avut marele noroc să stea în sală, în primul rând. Un mare noroc însă a dat și peste mine, pentru că acasă la părinții lui Dorin au venit și Doina și Ion.

Părinții lui Dorin, care erau profesori la școala din sat, i-au chemat la cină și ei au primit și au venit, spre nețărmurita noastră bucurie. 

O seară întreagă am stat și eu la o masă cu Doina și Ion Aldea Teodorovici, la un prieten din studenție, la Dorin, la care am mers cu câteva cărți de poezie în geantă. Doina și Ion stăteau la mijlocul mesei și noi toți ceilalți, în jurul lor.  

Eu și Dorin nu prea îndrăzneam să le punem vreo întrebare. Întrebări le puneau părinții lui Dorin, iar noi îi ascultam cu gura căscată. Erau atât de deschiși și se purtau atât de simplu și de firesc.

În seara aia, ne-au povestit toată viața lor. Ne-au vorbit despre muzică, despre Grigore Vieru și despre viitor. Apoi ne-au pus și ei întrebări, și m-au întrebat și pe mine ce caut la Iermoclia și eu le-am spus că am venit să discut cu Dorin despre poezie și le-am arătat cărțile pe care le-am adus cu mine și ei m-au privit încântați. Iar la despărțire ne-au cântat. Și ne-au tot cântat până ne-a prins miezul nopții.

Doina și Ion au plecat, iar părinții lui Dorin mi-au făcut patul chiar în camera în care au cinat celebrii cântăreți. Și am fost atât de fericit, și mai sunt și acum, pentru că, o dată, când m-am dus la Dorin cu câteva cărți de poezie în geantă, eu am luat masa cu Doina și Ion Aldea Teodorovici .