Dodon a mizat întotdeauna pe altcineva, atunci când a fost vorba de alegeri. Și după cum bine știm, el e într-o continuă campanie electorală.

Nu a contat niciodată ce performanțe a făcut ca ministru comunist al economiei, nu a contat nici măcar că e președinte al socialiștilor, cât a contat o fotografie cu Putin la masă. De parcă Dodon ar conta când ar sta la negocieri cu președintele rus. Timpul ne-a arătat – nu contează deloc, e mai degrabă ca o slugă nebăgată în seamă.

Dar ce mai contează? Are poză cu Putin! Chiar mai multe, deși pe nimeni nu mai impresionează așa ceva, din contra, după ocuparea Crimeei și începerea războiului din Ucraina, Putin e evitat pe cât posibil de politicienii de nivel mondial. Totuși Dodon continuă să facă naveta la Moscova, spre hazul rușilor. 

Chiar dacă prietenii lui Dodon sunt virtuali, nu reali (de exemplu Putin n-ar tăia porcul cu el, dar se lasă fotografiat în compania lui), totuși liderul socialist adună poze pentru like-uri (și pentru voturi). După Putin, Dodon a mai prins doi Pokemoni pe care mizează: președintele Turciei, Erdogan și Patriarhul Moscovei, Kiril.

Cu Erdogan se pare că i-a mers, vorba moldovenilor, până și pediștii l-au invidiat și s-au întâlnit și ei cu cel care se visează sultan, când adoarme la discursurile lui Dodon. Și Plahotniuc, și Candu, și Filip au ținut să se vadă cu Erdogan, iar Dodon chiar s-a ținut de mâini cu el, de parcă ar fi în epoca timpurie a romantismului.

La prima vedere, Patriarhul Kiril e din cu totul alt film: el nu vrea moschee în Chișinău, ca Erdogan, el ar vrea să-și mențină puterea asupra Mitropoliei Moldovei, mai ales că teritorial Patriarhia Moscovei începe să piardă Ucraina. Pokemonul Kiril nu s-ar ține de mână cu Erdogan, dar cu Dodon mai merge.

Cu aceeași mânuță cu care se ține cu Erdogan și cu Kiril, socialistul își face cruce și adună cu lopata voturi.

Patriarhul Kiril nu repară nimic în Moldova, deci Plahotniuc, Candu și Filip nu sunt interesați de el. Dodon se poate lăuda astfel că Patriarhul Kiril e Pokemonul lui personal.

P.S.: Între timp am aflat că Dodon l-a pierdut și pe Pokemonul Kiril.