Înaintea tatălui, în casă au dat buzna polițiștii, iar prima întrebare pe care aceștia și-au pus-o e de ce tatăl și-a lăsat pistolul acasă, iar dacă totuși l-a lăsat, de ce nu l-a încuiat în seif?

Apoi a venit și tatăl acasă, echipat în uniforma sa de grănicer, cu un pistol agățat în tocul de la șold, ceea ce însemna că avea două arme, iar una dintre ele o păstra acasă. Dar unde? Pe masa din dormitor, pe credența de lângă pat, pe stelajele cu cărți sau pe masa din bucătărie? Nici chiar așa. Pistolul îl ținea în sertarul biroului său, dar oare cabinetul său îl încuiase? Nicidecum. Pentru că avea deplină încredere în băiatul său. Și în fetița sa de șase ani tot? Da, și în fetița sa de șase ani tot.

Polițistul care-l întreba toate astea învârtea între degete pistolul acela ucigaș și-și imagină că, după ce tata plecase de acasă, băiatul care s-a omorât cu pistolul acesta, l-a scos din sertar și s-a jucat cu el, împreună cu sora lui de nouă ani, fugărindu-se unul pe altul prin casă ca în filmele sau în jocurile de pe calculator, iar după aia, nu excludea polițistul, băiatul ar fi mers la colegiul de construcție unde învăța cu pistolul acesta în geantă, luându-și după ore vreun coleg și împușcând cu el ciori în vreo pădure din preajma Chișinăului. Polițistul își mai imagina că, cu o zi înainte, fetița rămase singură acasă s-a jucat cu pistolul acesta cu care fratele său s-a împușcat a doua zi. Cu o zi înainte, fetița îl îmbrăcase ca pe o păpușă. Pistolul-păpușă. Și-l legăna în brațe ca să-l adoarmă. Mergea prin casă și-l legăna.

Tatăl se bâlbâia îngrozitor, îngrozit de ceea ce s-a întâmplat. Neexplicându-și cum băiatul său s-a putut împușca. A făcut-o oare dinadins? Avea vreun motiv secret pentru asta? Mai degrabă că nu. Posibil să se fi împiedicat de vreun scaun și să se fi împușcat din greșeală. Sau poate că fiul său avea mari probleme psihice. Și el habar nu avea. Posibil să fi fost un deraiat, iar pistolul acesta i-a trezit boala din amorțire. Nu este exclus că, până azi, să fi rezistat bolii, dar azi tentația de-a se împușca l-a învins. 

Polițiștii, în frunte cu cel care l-a interogat, au plecat și tatăl rămas  își reproșa două lucruri: că nu a încuiat pistolul în safeu și că nu și-a dat seama că fiul să e bolnav psihic. Dacă îl încuia în safeu, poate că fiul său nu s-ar fi împușcat, dar atunci nu ar fi aflat niciodată că acesta e bolnav psihic. Așa a aflat, dar cu ce preț?

Nu-și imagina cum va trăi de acum încolo fără băiatul său. Că fără pistoale își imagina cum. El voia să plece din organe și să nu mai țină în viața sa în mână un pistol, cu toate că își dădea seama că asta nu-i va putea ogoi durerea. Durerea după fiul său care s-a împușcat cu propriul său pistol. În această dimineață. Posomorâtă.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare