Democrația are câteva deficiențe pentru eficiența reacției în crizele majore. Primncipala vine de la incapacitatea gestiunii directe, imediate, fără întârziere a marilor crize, tocmai pentru că mecanismul democratic e făcut să armonizeze diferitele opțiuni și să acționeze după consultarea deplină a decidenților.

De aceea legitimitatea autorității și a deciziei este foarte mare, comparative cu deciziile luate de structure autoritare fără a fi supervizate sau aprobate de nimeni, de nici un mechanism, care poate pondera, nuanța și corecta eventualele excese și abuzuri.

Ultima săptămâna a relevat câteva probleme majore la nivelul crizelor accumulate la nivel global. Totuși, mecanismele democratice au reușit să intre în acțiune și să găsească soluțiile cele mai bune și deplin legitime pentru a le aborda. Mai încet, cu ceva întârziere, dar mai temeinic. Așa se face că blocajul privind Brexitul nu a mai avut note ultimative, ci soluții de prelungire a tranziției și căutare a majorităților pentru adoptarea pozițiilor necesare compromisului, la nivelul Marii Britanii, războiul informational și character assassination a putut fi sancționat de instanțe, măcar parțial, expunând legăturile și responsabilitățile statului rus, în timp ce crimele abominabile politice pe teritoriul altui stat au găsit sancțiuni potrivite și presiuni pentru respectarea valorilor universale chiar în cazul celui mai mare producător de petrol.

Alegeri anticipate sau un nou referendum, unica șansă a unui acord pentru Brexit

Weekendul trecut a avut loc ședința finală, definitivă, care trebuia să clarifice dacă va exista un acord final între Marea Britanie și Uniunea Europeană pentru părăsirea UE de către Londra și cum va arăta el. Titlurile dinaintea Consiliului European din 17-19 octombrie titrau “Ultimele două zile pentru salvarea Brexitului de către Theresa May” respectiv era citată declarația lui Donald Tusk, președintele Consiliului European, potrivit căreia “Un no deal era cea mai probabilă concluzie a summitului”. În final, totul a fost înglodat într-o ambiguitate totală, care marchează susținerea lui Michel Barnier de a continua negocierile și, în același timp, prelungirea perioadei de tranziție a ieșirii cu încă un an, până în final de 2021, cu toate consecințele, pentru că nu există încă o pregătire de acord.

Ieșirea din presiunea timpului e și bună, e și rea. Bună, pentru că deja aveam un blocaj și nici o parte nu clipise. Nu făcuse un pas în spate. Și mai există o șansă. Rea, pentru că deschide cutia Pandorei a depășirii probabile a perioadei de 29 martie când Brexitul e activ, dar totuși Marea Britanie rămâne în UE sine die, până la un acord convenabil. Ei bine, firește că nu e sine die și că lucrurile se vor precipita. Nu pot rămâne așa. Dar problema e prea grea pentru a fi asumată astăzi.

După toate probabilitățile, blocajul final ține de jurisdicția Curții Europene de Justiție și de frontiera inter-irlandeză, teme care, alături de drepturile cetățenilor europeni în Regat și a celor britanici pe continent, sunt precondițiile trecerii în faza a doua a negocierilor care se termină, dar acordul inițial a fost denunțat public de către premierul britanic. Theresa May ar accepta varianta europeană, dar majoritatea sa rezidă în asocierea cu DUP, partidul loialist unitarian irlandez, care exclude orice statut special al Irlandei de Nord în cadrul Marii Britanii, deci exclude varianta pieței comune cu Republica Irlanda care rămâne în UE. Cum o frontieră inter-irlandeză e exclusă și de Marea Britanie – care dorește menținerea păcii stabilite cu greu acum 20 de ani – și de UE – acolo unde Irlanda e membru și a marcat această linie roșie – situația de blocaj e generată de incapacitatea politică a Londrei de a face pasul următor.

Pentru că un asemenea pas nu se mai rezumă la schimbarea hard Brexiter-ilor din Guvernul britanic, asta a avut loc deja, cât la prăbușirea Guvernului May prin retragerea din majoritate a partidului nord irlandez. Prelungirea perioadei de tranziție până la finalul lui 2021 lasă loc spațiului de manevră, dar care pare steril și inutilizabil, dar permite apropierea alegerilor la termen și deschide calea alegerilor anticipate, eventual cu mai mult realism și mai mare cunoaștere a situației de către publicului britanic despre cum și ce votează.

Adepții unui Brexit dur nu au reușit să o detroneze pe doamna May. Nu înseamnă că nu o pot face încă, și un guvern poate să cadă pe aceste speze, cu venirea celor care vor să extragă cu orice preț Regatul din UE. Boris Johnson abia așteaptă. Pe de altă parte, alegeri anticipate determinate la momentul oportun, cu echilibrul regăsit al înțelegerii Brexitului și a condiționărilor europene, ar putea aduce un nou Guvern May mai puțin ținut de chingile politicienilor nord-irlandezi – cât timp populația vrea, totuși, în proporție de 56% să rămână în UE, după cum a votat la Brexit – dar și de linia dură a conservatorilor, deci o posibilitate de a trece un acord echilibrat și realist prin Parlament.

De partea cealaltă, străzile Londrei s-au umplut de protestatari pro-referendum, care cer o nouă șansă pentru britanici de a decide împotriva Brexitului. Un pas pe care Theresa May nu-l poate face, iar opoziția lui Jeremy Corbin e de asemenea puțin probabil să-l susțină, chiar dacă aici sunt cei mai mulți dizidenți. Procedural, e imposibil azi, politic nu se întrevede forța politică și majoritatea care ar susține această perspectivă sau măcar un guvern ce și-ar asuma un nou vot în contextul actualului blocaj. Ar însemna ignorarea votului originar.

Deci atât UE cât și Marea Britanie sunt prinse în chingi imposibile, într-un șah etern care nu se poate dezlega în contextul actual. În plus, atât UE cât și Marea Britanie pierd pas cu pas din această situație, care prelungește incertitudinea, mai mult, locuitorii Irlandei de Nord sunt cei mai exasperați de incertitudine și ambiguitatea constructivă a tuturor, dar care nu le spune nimic despre propriul viitor. Și dacă în cazul Gibraltar sau Cipru situațiile sunt marginale și punctuale, influențând un număr mic de locuitori, în cazul Irlandei de Nord, aruncarea în aer a acordului de pace din 1998 sau o formula de piață unică pe insula Irlanda – care va duce, în timp, la unificarea inter-irlandeză – sunt la fel de nedorite la Londra.

Nodul gordian actual nu poate fi tăiat. Condițiile actuale nu o permit, iar încrâncenarea și scrâșnetul de dinți al taberelor implicate în încleștarea politică internă din Marea Britanie e puțin probabil să lase soluții viabile, constructive sau generoase. Nimeni nu vrea să cedeze, cu toții așteaptă momentul rupturii ca pe o oportunitate pentru o victorie individuală la nivel politic pe care vrea să o valorifice, indiferent cât pierde Regatul. Totul pentru că, firește, blamul și costurile politice ale momentului vor fi fost deja asumate și puse pe contul celui care a asumat Brexitul, astfel că noul venit va putea construi, negocia și obține beneficiile unei îndulciri a notei de plată pentru cetățeanul britanic și cel european, deci gloria postumă. Însă până atunci, cineva trebuie să asume ieșirea Marii Britanii din UE. Iar Nigel Farange e în Parlamentul European, cu partidul practic desființat, în timp ce David Cameron își scrie memoriile pentru a explica sieși și lumii întregi cum e să joci la risc maxim, pariind pe o carte și pierzând dramatic un pariu pe care, practic, trebuia să-l câștigi fluierând, fără mari eforturi.

Justiția finlandeză a condamnat trolii ce au asasinat-o virtual pe jurnalista Jessika Aro, cea care a descoperit fabrica de troli din Sankt Petersburg

Am cunoscut-o pe Jessika Aro la Varșovia, în marja summitului NATO, la o conferință de noapte despre renunțarea și abandonarea în războiul informațional. Tânăra finlandeză venea cu o poveste de necrezut, cea a asasinării sale virtuale, respectiv a fost protagonista primului atac de a patra generație de război informațional prin arma numită character assassination, asasinarea persoanei ca entitate morală și de credibilitate la nivel global, pentru vina de a fi descoperit și expus fabrica de troli de la Sankt Petersburg. Delicată și firavă, dar profund susținută de cei din jur, fata ajunsese cu greu la Varșovia deoarece numele său se regăsea în mod fals prin mai toate bazele de date, fiind dată în căutare și acuzată pe vreo trei direcții de către troli, hackeri și defăimători de tot genul.

Ed Lucas și Tacam Ildem, fostul asistent al Secretarului General al NATO, o aduseseră la Varșovia pentru a prezenta povestea ei. Pentru a expune nu numai modul în care funcționa fabrica de troli, dar și pentru a expune propria sa poveste, când identitatea îi fusese furată și dublată, cu poze false și istorii retușate, fiind expusă drept traficantă de droguri, prostituată și ofiter acoperit al CIA, respectiv spion. Această realitate i-a creat imposibilitatea utilizării propriei identități iar autoritățile finlandeze ajunseseră să-i dea un alt număr de identitate și o altă identitate în sine, dar care tăcea asupra întregului său trecut pentru că referirea la acesta o readucea în situația deținerii a patru dosare diferite, în state diferite, inventate de hacker și troli.

În 2016, după ce ne-am întâlnit în iulie la Varșovia, Jessica Aro i-a dat în judecată pe cei identificați de către poliția cibernetică finlandeză ca fiind autorii falsurilor și a defăimării. Joi s-a încheiat acest proces, după trei ani, cu cele mai dure pedepse pe care le puteai aștepta de la justiția finlandeză pentru trei dintre ei. Că au acuzat-o de rusofobie e una, dar asasinarea virtuală e alta și costurile pe măsură. Trei oameni au fost acuzați, doi pentru defăimare și o femeie pentru trolling pe bani, unii primiți ca atare de la unul dintre defăimători, alții, în bitcoini, de la “un donator privat anonim”. Pentru că așa se plătesc aceste servicii vitruale. Cei trei au declarat apel.

Ilja Janitskin, un finlandez cu origini ruse, de la un website vituperant la adresa oricui atacă Rusia, a imigranților, evreilor și a UE, a primit 22 luni cu executare pentru 16 capete de acuzare împotriva fetei, în timp ce Johan Backman, autointitulat “apărător al drepturilor omului” – care stă mai mult în Rusia și e apărător strident al lui Vladimir Putin, fiind și reprezentantul pentru Europa de Nord al Institutului rus de Studii Strategice, un apendice al SVR, serviciul rus de informații externe, dar și pseudo-reprezentantul statelor nordice în Republica Populară Donetsk, în zona ocupată din Estul Ucrainei - a primit un an cu suspendare pentru defăimare în formă agravantă. Femeia, cu nume nepublic, angajata lui Janitskin a primit o pedeapsă cu suspendare. Toți trei au de plătit Jessikăi Aro 155,000 de dolari plus cheltuielile de judecată.

Rossiya 24, postul de propagandă al Kremlinului, a susținut vineri că e vorba despre un proces politic împotriva unor dizidenți finlandezi care se opun “demonizării Rusiei”. Întreaga persecuție asupra jurnalistei din televiziunea publică finlandeză a fost orchestrate de către Backman. Pe site-ul MV-Lehti, Janitskin a fotoshopat poze pornografice cu figura lui Jessika, în timp ce un raport al poliției din studenție când a fost prinsă consumând droguri – fără urmări legale – a fost transformat în probă pentru “traficanta de droguri” din poveștile și dosarele false vehiculate de armata de hackeri și troli ruși.

În cele 176 pagini ale verdictului, Curtea din Helsinki a stabilit că Janitskin și Backman au lucrat pentru a o linșa mediatic pe Jessika Aro și au comis “o serie de crime cu grad exceptional de mare de agravante”, pentru că principalul motiv a fost subminarea muncii sale de ziarist care a investigat amenințările informaționale ruse și pentru că ținta premeditată a fost atacarea “credibilității profesionale și a reputației de journalist specializat în afaceri ruse”. Cei doi acuzați au făcut referire în apărare exclusiv la libertatea de opinie și la libertatea presei, deși eram în fața unor falsuri evidente, fără să aibă nici o probă directă pentru cele distribuite.

Mai mult, atacurile la adresa jurnalistei au fost “evident și demonstrate drept false”, dar și “sistematice și continue pentru o perioadă excepțional de lungă de timp”, potrivit instanței. Poliția cibernetică finlandeză a descoperit că a treia persoană, angajata de la site, posta pe bani sub pseudonimul T2 și primea sume de zeci de mii de dolari de la site și sume enorme în bitcoin de la un sponsor neidentificat numit de acuzați “un filantrop privat.” 

Jessika Aro nu a putut primi satisfacție pe deplin, ci instanța s-a pronunțat doar față de cei ce trăiesc în Finalnda și sunt cetățeni finlandezi, acționând pe site-uri și cu producții înregitrate în Finlanda. În ceea ce-i privește pe trolii ruși și pe hackerii care i-au distrus viața și i-au furat identitatea, aici nu există încă nici o condamnare. Jessika Aro a expus din 2015 fabrica de troli Agenția de Cercetare a Internetului din Sankt Petersburg precum și personajele implicate, inclusiv cei 13 ruși prinși în raportul său de către investigatorul special Robert Muller III în cazul de ingerință rusă în alegerile americane, inclusiv pe cel numit bucătarul lui Putin, miliardarul Yevgeny V. Prigozhin, patronul fabricii de troli și implicat și în companiile militare private ruse.

Crimă oribilă, petrol și război în familia regală saudită: Cazul Khashoggi

A făcut toate titlurile crima oribilă săvârșită în Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul împotriva jurnalistului saudit, critic al Regelui și a prințului succesor Mohammed bin Salman. Crimă pentru care 15 ofițeri ai serviciilor de informații saudite, inclusiv șeful medicilor legiști saudiți, s-ar fi deplasat la Istanbul, crimă intervenită după torturarea victimei, tăierea degetelor și a capului, el fiind ciopârțit pe când era încă în viață, susțin surse turce care ar avea înregistrarea cu uciderea jurnalistului. O acțiune oribilă care a obligat intervenția Regelui Salman al Arabiei Saudite, care a preluat controlul și investigația și a luat cele mai drastice măsuri.

Dacă crima abominabilă este complet inacceptabilă, mai ales că s-a consumat în Consulat - pe teritoriu saudit, deci - dar în Istanbul, merită să ne aplecăm mai mult asupra mecanismelor și a resorturilor politice ale unei asemenea întâmplări. Și să vedem dacă arestarea celor în cauză și demiterea celor vinovați, de la directorul adjunct al serviciului de informații saudit la consilierul prințului bin Salman, este de ajuns. Al[turi de investigația comunî turco-saudită și percheziția la Consulat și la domiciliul consulului general saudit. Pentru că este evident impactul împotriva Casei Regale și nevoia de a clarifica implicarea în afacere a prințului succesor. Care și-a păstrat mare parte a privilegiilor guvernării de facto, la cei 33 de ani ai săi, dar a pierdut controlul asupra acestei afaceri tenebroase și sordide, care trebuie clarificată.

Arabia Saudită e cel mai mare producător de petrol al lumii, deși concurat substanțial de petrolul și gazul de șist produse în Statele Unite. În plus, este unul dintre cei mai importanți parteneri ai SUA în războiul cu Iranul, prin rivalitatea sunniți-șiiți și prin interesele divergente ale celor două puteri regionale în Orientul Mijlociu. Cum Iranul se face vinovat de aspirația de a accede la arma nucleară, Arabia Saudită este aliat natural al SUA și al Occidentului, Totuși crima oribilă a făcut ca să se anuleze vizite de rang înalt și participări diverse pe linie financiară și de afaceri la Ryad.

Pe de o parte, prințul bin Sultan pare a fi cel mai probabil cel care va deconta întregul scandal. E adevărat că lucrurile nu sunt încă clarificate, corpul jurnalistului nu a fost predat sau găsit, iar saudiții afirmă că nu știu unde este pentru că a fost predat unui colaborator local neprecizat și necomunicat anchetei. Important este că nici serviciile turce MIT - care au datele despre crimă și au realizat supervizarea completă, cel mai probabil, a echipei venite de la Ryad - nu au găsit resturile pământești ale lui Jamal. E o piesă importantă care, descoperită, ar putea da indicații despre situația reală a morții jurnalistului, în timp ce cooperarea autorilor saudiți, arestați între timp, cu anchetatorii ar putea releva buna credință a actualei investigații saudite.

Pe de altă parte, rămâne o întrebare ciudată: de ce s-ar apuca un prinț succesor la coroană, deținător al puterii de facto în Regatul Saudit, să ordone o crimă atât de vizibilă și crudă – apropiații săi susțin că nu a fost un asemenea ordin niciodată, nici de executare, nici de răpire și aducere în țară – când avea deja suficienți dușmani? Bin Salman a făcut reforme de negândit în regat, precum dreptul de a conduce pentru femei sau redeschiderea cinematografelor, iar drumul de combatere a corupției împotriva membrilor familiei regale – chiar dacă puși în arest la domiciliu în hoteluri de 5 stele – îl recomanda mai degrabă drept un justițiar care combătea corupția profundă. Însă poate scuturarea acelorași arestați din familia regală de miliarde de dolari, pe care i-au plătit cauțiune sau i-au dat înapoi statului saudit pentru libertate și iertare, ar putea fi o explicație.

Nu am detaliile, nu particip la investigație, dar analiza nu poate exclude și scenariul, ipoteza unei mârșăvii și înscenări făcute împotriva lui bin Salman de către mulții nemulțumiți și un număr mare de rivali care au trebuit să lase sume enorme la visteria Regatului pentru a fi liberi. Nu vreau să spun aici că prințul moștenitor e o fată mare sau un ingenuu în marile politici și rivalități din Orientul Mijlociu și din Arabia Saudită cu precădere, acolo unde instrumentarul e vast și luptele dure și crude. Dar că nu ar trebui să ignorăm nici această ipoteză de lucru.

Oricum cercetarea completă și datele finale vor valida sau nu una din cele două ipoteze, iar surse britanice vorbesc deja despre existența unor date că prințul ar fi ordonat uciderea ziaristului critic la adresa monarhiei saudite și că deja Arabia Saudită, Regele Salman și parteneri implicați, inclusiv americani, ar analiza schimbarea succesiunii. Oricum faptele vor da susținerea prin pobe unei ipoteze sau alteia.

Mi se pare însă prea pusă cu mâna această crimă oribilă ca să nu fie mâna unor forțe mai importante și cu mize mai mari decât execuția cu cruzime a unui ziarist incomod de către un lider de monarhie absolutist. Faptul că o asemenea crimă urma să antreneze semne de întrebare, rezerve și strigăte de protest, dacă nu chiar sancțiuni, putea fi o certitudine. De ce să strici relațiile saudito-americane sau cu statele membre UE - extrem de sensibile la componenta drepturilor omului, problematică în Regat - când abia începuseși niște liberalizări incredibile și care te aduceau, din contra, în grațiile și susținerea occidentalilor? De ce să distrugi relațiile și buna așezare a statului tău, pe considerente geopolitice, dintr-o prostie de această factură? Nu e mai probabil ca tocmai sancțiunile date unor puternici ai familiei regale și declanșarea reformelor să fie cele care au antrenat expunerea publică și sancțiunile aferente? Că ai fost lucrat de cei ce nu-și doresc aceste reforme?

Viitorul ne va da un raspuns concludent prin fapte și dovezi certe, dacă ele vor apărea.