Mitingul de duminică, privit din perspectivă electorală, i-a ieșit PDM-ului cu plinul. Lume multă, organizare bună, aer familiar, atmosferă cuminte, nițel mic-burgheză.

Fără oaste de strânsură

Orice echipă este un grup, precum se știe, dar nu orice grup este o echipă. Mulțimea prezentă în centrul Capitalei sub stindardul partidului de guvernământ nu părea o adunătură. Nu era nicidecum o gloată de indivizi aduși cu de-a sila, veniți la întâmplare sau atrași de te miri ce spirit rebel. 

Bănuiesc că PDM a folosit resursa administrativă pentru a-și face numărul, ca să zic așa. Pentru a-și mobiliza aderenții. Nu cred însă că oamenii au fost prinși cu arcanul pentru a umplea Piața Marii Adunări Naționale, după cum susțin unele organe de presă. Oastea de strânsură se dă de gol și se vede de la o poștă. 

Dacă democrații își propuneau să adune împreună unul peste altul o grămadă de oameni, indiferent de simpatiile lor politice, bănuiesc că centrul Chișinăului s-ar fi dovedit neîncăpător. N-a fost cazul.

N-au lipsit, desigur, și bugetarii, și funcționarii. Dar aceștia, în marea lor majoritate, pariază astăzi conștient pe PDM care, cel puțin la vârf , a reușit să-și manifeste spiritul de echipă. 

Tot arțagul își are pârțagul

Din acest punct de vedere, formațiunea lui Vlad Plahotniuc și-a atins scopul. Mitingul s-a constituit într-o demonstrație de forță electorală. 

Democrații le-au amintit adversarilor politici din opoziția extraparlamentară că până la urmă cui pe cui se scoate. Că tot arțagul își are pârțagul. 

Într-un fel, acest miting al PDM-ului a fost o replică sublimată la „revoluția străzii” pe care încearcă s-o declanșeze PAS și PPDA. Urmărim la ora actuală repercusiunile războiului total de exterminare pe care l-a declarat opoziția extraparlamentară lui Plahotniuc, iar democrații i-au găsit un răspuns pe măsură. 

De unde și senzația că democrația moldovenească ia o turnură primejdioasă. Pe neprins de veste, competiția politică firească a fost înlocuită la Chișinău cu un exercițiu eliminatoriu, când oponenții caută să se anihileze reciproc pentru a rămâne singuri în pole-position .

Războiul de nimicire reciprocă

Un atare joc politic erodează democrația care degenerează până la urmă ori în autoritarism vădit sau camuflat, ori în oclocrație (falsa dictatură a maselor), când persoane obscure, trăgând sforile în culise, mimează o guvernare a gloatei prin manifestații de stradă. Kârgâzstanul, din spațiul sovietic, a avut cel mai mult de suferit de pe urma iluzoriei guvernări a mulțimilor, soldată cu două lovituri de stat, haos, dezordine și jaf la scară națională.

Părerea mea este că politicienii de la Chișinău, oricare cale ar adopta, prima, a doua, a treia sau a patra, trebuie să iasă din cercul vicios al războiului de nimicire reciprocă. Într-o democrație lupta pentru putere include și preocuparea jucătorilor pentru buna funcționare a opoziției. Numai astfel se poate menține starea de echilibru și balansul culorilor politice într-un stat de drept. 

De aceea, forțele politice, de la stânga la dreapta, ar trebui să-și tempereze apetitul. S-o lase mai moale. Căile puterii și opoziției trebuie să se întâlnească în Parlament, nu la cimitirul soldatului necunoscut. 

A cincea cale

Calea a patra ca slogan electoral și chiar ca proiect de țară nu arată rău. Atâta doar că acest obiectiv nu-i un fetiș. Nu-i nevoie să fie absolutizat. 

Nu trebuie să fie ridicat la rang de idee națională. Mai cu seamă că nici Constituția nu permite așa ceva. Toate cele „patru căi” trebuie să se afle într-o competiție liberă. 

Și apoi nu-i exclus să apară și a cincea cale, prevestită în romanul cu același nume de scriitorul  William Robertson Davies . Autorul canadian considera că fiecare om trebuie să reunească partea sfântă și ticăloasă din el și din aproapele său pentru a împăca spiritele și a duce o viață morală.  

Căile care se bifurcă

Unde mai pui că niciun drum nu-i drept în politică. Cel ce se așterne înaintea forțelor politice de la noi este mai curând sinuos și desfundat.

În plus, există o sumedenie de curbe. Multe căi se bifurcă abrupt când te aștepți mai puțin. 

Satele de la est de Prut pot fi relansate și repopulate pe principii noi, folosind anumite tipare politice și economice avansate. Nu-i timp să inventăm roata. Ca să izbândim, reformele urmează să fie mulate pe modelul occidental: economie liberă, accesul neîngrădit la piețele europene, justiție independentă, separația puterilor, fortificarea presei neangajate politic, adică a puterii a patra etc. 

Astfel, oricum ai întoarce-o, drumul pro-Moldova se intersectează cu cel pro-UE și, nu în ultimul rând, cu cel pro-Unire. Toate trei sunt complementare și nu se exclud.

Pe de altă parte, nici căile estice nu ne lasă în pace. Ne dă târcoale, de exemplu, patriarhul Kiril al Rusiei care aterizează la Chișinău pentru a pleca la Comrat și Bălți. Cu alte cuvinte, capul BORu caută să resusciteze coloana a cincea pentru a salva în Republica Moldova cauza „Lumii Ruse” după lovitură aplicată de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului.  

În era informațională, planeta e un fel de sat electronic. Lumea de astăzi e mai  interdependentă ca oricând. Nu te poți sustrage influențelor externe. N-ai cum să te prefaci că ai trăi pe o cometă izolată de tot cosmosul. Ai nevoie de relații, de alianțe, de investiții străine, de tehnologii performante 

Toate drumurile duc acasă

A fi PRO astăzi înseamnă să gândești pozitiv, să crezi în capacitatea ta de a crea ceva durabil, să ai, totodată, și prieteni externi care te vor ajuta să schimbi lucrurile în bine, te vor proteja de amenințările externe. A fi PRO înseamnă și generozitate,empatie, înțelegere, puterea de a-i prețui pe cei care te contrazic. 

Se impune deci o conciliație a tuturor forțelor politice în jurul priorităților strategice ale Republicii Moldova și în fața riscurilor externe. Asta presupune dialog, paciență și respect reciproc între oponenții politici. 

În cele din urmă, toate drumurile duc acasă. Cu o singură condiție: să nu te rătăcești.