Nu-mi place să dau sfaturi în alegeri. Deși sunt consultant cu vechi state, implicat în numeroase proiecte în România și în străinătate în ultimii peste 24 de ani – Serbia, Ucraina, Republica Moldova, cu precădere – cred că am o lipsă importantă: nu am legitimitatea direcționării actorilor politici pentru că eu nu am fost niciodată actor politic și nu am candidat niciodată în alegeri.

E ca și cum ai pune pe cineva să facă ceea ce știe că nu poate pentru că tu, de pe margine, din Turnul de fildeș, ai impresia sau îți rezultă din analiză că acela e elementul cel mai eficace și avantajos lui. Doar că actorul tău chiar nu poate să facă ce trebuie!

Totuși nu mă pot desprinde de scena politică și nici de analiza a ceea ce se întâmplă. Decizia aparține întotdeauna celui consultat, politicianului de pe scenă, și nu consilierului. Acesta alege ce i se potrivește, ce vrea și ce poate să facă.

Totuși consider că e fair play ca anumite lucruri de bază să fie spuse, dincolo de constrângerile unui contract. Și nu aș face-o public, într-un editorial, dacă nu aș fi liber de contract și neconstrâns în campaniile trecute și viitoare din Republica Moldova, unde scriu acest editorial.

Prima temă este jocul la risc maxim. Avem actori care fac acest lucru, care-și asumă riscuri egale cu viața și libertatea lor pentru un crez, pentru o viziune. Jocul la risc maxim este pernicios în momentele de stabilitate și e taxat de orice actor international. Sunt momente de ruptură, de revoltă, când marii lideri își asumă aceste riscuri.

E cazul lui Nikol Pashinyan, ca să citez cel mai recent exemplu internațional, care își asumă demisia din funcție și forțează alegerile generale contra unui Parlament ostil. Însă se bazează pe susținerea publică enormă, pe o bază politică și forță aferentă testate deja la eliminarea lui Sargsian, după arestarea sa de o noapte, și pe Victoria covârșitoare din alegerile locale din Erevan.

Există și în Republica Moldova actori care joacă la risc maxim. În toate zonele spectrului politic. Și aici nu au forța nici susținerea publică a lui Pashinyan. A miza pe faptul că PSRM, odată ce a câștigat alegerile, va pierde parlamentari pentru că loialitatea lor e mai mare față de finanțatorul acestor alegeri decât de partidul pe listele căruia a candidat consider că e un risc mare. Ca și candidatura individuală în alegeri a partidelor de opoziție.

De salutat poziția PUN, cel care a ales inclusiv să nu candideze pentru a nu pierde voturile opoziției prin cangrenarea și ruperea părții unioniste a voturilor. Are dreptate, dar cineva trebuie să-și asume, cumva, curentul unionist pentru a nu fi considerat gestul său o abdicare de la o responsabilitate națională.

În al doilea rând, trebuie să facem o deosebire între vizionari și visători. Nerealiști caracteristici sunt ambii. Dar în cazul visătorilor, ei nu au nici o lagătură cu realitatea și se rup de posibilitatea de a valorifica la maximum ca au, ce dețin. Ba riscă să piardă și asta, în visul lor.

A vorbi, de exemplu, despre obținerea a 50% din mandate (??!!!) mi se pare o impunitate ce frizează nebunia, mai ales când toți cei din jur îți spun că nu e așa, toate sondajele pe care le-au făcut și orice pas te îndepărtează de scorul maxim pe care l-ai avut vreodată. Ba cei în cauză, la mai bine de un an de când perorează această inepție, ar trebui deja duși pe la doctor.

În fine, dar nu în ultimul rând, cred că trebuie să demitizăm un fetiș ce marchează unele partide politice: insistența și relaționarea excesivă pe organizarea de partid.

E adevărat, și am spus-o nu odată de aici, din colțul acesta și din editorialele noastre, substanța unei reușite în alegeri rezidă în trei atuuri: structură de partid, resurse mediatice și financiare și imagine. Dar nici una din cele trei componente nu funcționează fără celelalte, iar în economia procesului electoral din Republica Moldova, dar și din alte state democratice, s-a văzut că imaginea contează cu asupra de măsură.

Astfel, degeaba ai capacitatea organizatorică, ai oameni în toate secțiile, capacitatea da a-ți aduce oamenii la vot, de a număra fiecare vot obținut, corect, dar nu ai ce număra sau ce aduce. Imaginea contează în primul rând, vorbim de imaginea obiectivă, bazată pe faptele obiective pe care le-ai făcut, nu pe laude, propagandă sau alte instrumente colaterale.

O imagine proastă poate ține votanții tăi acasă, poate să-i descurajeze sau să-i ducă spre alți actori politici. Ca și inconsecvența pozițiilor apărate. Migrația între curente nu are cum ajuta în prag de alegeri la consolidarea unui electorat volatil, care te votează pentru că nu are cu cine altcineva, deși vrea să-și exprime opțiunea.

Există și cazuri în acest sens: în România, PPDD(Dan Diaconescu) a câștiga voturi nesperate, fiind doar un partid anti-sistem voluntar și vindicativ de televizor. A dispărut imediat după aceea, parlamentarii săi plecând în toate zările, în timp ce președintele Dan Diaconescu a stat mult și bine în închisoare.

Apoi USR, a câștigat enorm cu nici 500 de membri, pe o strategie anti-sistem și elitist totodată. Numit un PPDD dus la școală, el șochează și astăzi prin capacitatea sa de a se menține pe imagine, ba la ultimul referendum pentru familia tradițională, a demonstrat o teribilă capacitate administrativă, reușind să ofere numărătoare paralelă din oră în oră, mai repede ca Biroul Electoral Central!

Mai putem adăuga astăzi particul numit Lista lui Cioloș, o mișcare care atinge în sondaje în România 10%, deși nu are nici o organizație teritorială! Pe baza imaginii liderului, a programului în 100 de puncte și a oamenilor de top, de calitate, aduși în partidul – mișcare elitist pro-european, macronist mai exact. Nu știu dacă va strange vreodată aceste procente, fără să aibă reprezentare națională, dar va face sigur pragul și se va dezvolta ulterior.

Și la nivel Mondial, En Marche a făcut majoritatea pe imaginea pro-europeană anti-sistem a lui Macron, Podemos a intrat solid în Parlament și în majoritate, în Spania, tot pe mesaj anti-sistem, Siryza e la guvernare în al doilea mandat, deși a pornit ca partid anarhist anti-sistem de extremă stânga. Mai adăugăm Cinque Stele a lui Pepe Grilo, un comedian de mâna a doua din Italia, care a devenit astăzi principalul partid din coaliția de guvernare.

Toți au plecat cu partide fără structuri politice, marcând doar la capitolul imagine publică. Și învingând partide clasice dezvoltate teritorial, care dețineau toate categoriile de resurse de mai sus, dar cu o imagine vetustă sau compromisă, afectată de guvernări anterioare, de corupție și de legături nepermise și vinovate cu infracționalitatea organizată.

Am făcut această digresiune cu mult înaintea alegerilor generale din Republica Moldova, de la 24 februarie. Tocmai pentru că încă e timp. E timp de calcule realiste, de nivele de ambiție și de așteptări mult mai realiste, dar și de bună credință și dorința de a da o guvernare pro-europeană Republicii Moldova. Dincolo de teoriile abandonării geopoliticii, a orientărilor strategice, cum îndeamnă mulți neaveniți din Chișinău și de aiurea, inclusive din România.

Să sperăm că responsabilitatea, echilibrul și bunul simț, plus realismul vor domina gândirea celor implicați în aceste alegeri, care să arunce balastul și falșii profeți peste bord și să revină la realismul așezat și cumpătat al situației reale din stânga Prutului.