Proiectul european a fost întotdeauna rezultatul unei viziuni, al unor vizionari, al unor lideri de excepție, capabili să convingă statele europene, pe propriii concetățeni și să dirijeze spre o realitate plăsmuită din imagini și aspirații, bazată pe principii și valori comune, cu largă respirație etică. De unde și valența idealistă a unui asemenea proiect, dar și crearea de așteptări și speranțe nemăsurate.

Pentru statele foste socialiste din Europa Centrală și de Est, această viziune a fost salvatoare și a dat un curs de dezvoltare deosebit după prăbușirea comunismului. A fost drumul spre prosperitate și securitate și o atracție deosebită pentru cetățeni, care nu rareori au presat autoritățile pe acest drum.

Limitele soft-power-ului european: criza economică și oboseala strategică a extinderii și integrării

Pe de altă parte, oboseala strategică a UE în extindere și capacitate de integrare a noilor veniți a început să se manifeste concomitent cu criza economică globală generată de produsele derivate americane subprimes, care au antrenat criza datoriilor suverane la nivel european, în 2008-2009. De aici până la pierderea puterii soft și a atractivității nu a fost decât un pas, care a combinat încetineala reformelor din Balcanii de Vest cu ideile revizoniste ale regulilor legate de statul de drept în Europa Centrală și de Est și cu contradicțiile între soluția post-conflict în Serbia-Kosovo și Bosnia și Herzegovina cu regulile europene, și toate acestea cu agendele complicate la nivelul UE, care au curs de la crize așezate și punctuale, la crize sistemice suprapuse.

Astfel au venit valuri-valuri migranți, terorism intern și foreing fighters, luptătorii cetățeni europeni racolați în teatre de război, Brexit și separatisme (în primul rând cel catalan), pe baze egoiste, populism și euroscepticism, naționalisme, xenofobie și islamofobie dominantă, generate de absorbția tematicilor și dezbaterii societății civile în spațiul politic, cu forța de segregare a societății și pasiunea abordării temelor, sau absorbția chiar agendelor intime ale cetățeanului în zona politizărilor populiste divizive. Rezultatul a fost un haos al temelor, o furtună a non-ideologiei sau post-ideologiei, răbufnirea anti-sistem și moda contestărilor, folosite nu rareori de politicieni abili din Est pentru a submina și diviza lumea occidentală.

Macron și punctul de întoarcere în expansiunea populismului și euroscepticismului

Punctul de întoarcere a fost depășit, în sensul în care populismul și-a dovedit limitele, lipsa posibilității de a guverna și preocuparea exclusivă pentru percepție și imagine, deci pentru voturi, nu pentru fapte și realizări concrete sau soluții reale.

Dar trena acestui trend continuă să alimenteze politicile publice la nivelul a 30% din votanții europeni și amenință să ducă la două grupuri europarlamentare la viitoarele alegeri, unul eurosceptic și unul anti-european. Și prognozăm nevoia unei largi alianțe politice trans-ideologice pentru a menține majoritatea pro-europeană care să ducă la formarea Comisiei viitoare.

Vestea bună și punctul de cotitură a fost victoria En Marche! a lui Emmanuel Macron în Franța, indiferent de înfrângerile și pierderile ulterioare în aplicarea reformelor. Rămâne un performer înfrângând o majoritate anterioară eurosceptică, cea care vroia blocarea proiectului european și inversarea integrării, respectiv forțele anti-europene, care-și doreau dizolvarea Uniunii Europene.

Viitorul Europei: verticalitate și rigoare în angajamentele din Tratatele existente

Marea temă actuală este cum arată viitorul Europei? Al UE, mai exact. Iar aici soluțiile au fost: mai multă integrare, noi zone de adâncire a cooperării – vezi cea de Apărare a Europei – sau proiectul de federalizare europeană. Și cred că aici rezidă vulnerabilitatea UE și perspectiva destrămării componentelor mai specifice europene. De aceea consider că e momentul revenirii cu picioarele pe pământ, într-o justă cumpănire a abordărilor idealiste ale constructului post-modern care înseamnă Uniunea Europeană și a abordărilor realiste, a ceea ce se poate și ce nu, a cum se poate menține UE în beneficiul cetățenilor, al societăților, al statelor și al dimensiunii Europene.

Este cazul să renunțăm la mantre absolute și la utopii, deci federalismul european trebuie pus la păstrare în panoplia de instrumente și scenarii de perspectivă lungă. Și să revenim la fundamente și ceea ce se poate face. Cred că Uniunea Europeană nu trebuie să facă mai mult decât scrie azi în tratate și nici mai puțin decât prevăd acestea. Noi formule de Tratate sunt puțin probabile, după Lisabona, iar pe această dimensiune orice forțare sau tendință a unor grupuri de a merge înainte poate însemna scindări și rupturi, că se numesc viteze, cercuri concentrice sau nuclee de integrare avansată.

De aceea cred că nicio inițiativă care are drept efecte secundare scindarea europeană nu trebuie acceptată. Noile principii fundamentale care trebuie să primeze sunt coeziunea, solidaritatea și coerența acțiunii europene, înțelegând prin aceasta sincronismul între comunitar și nivelul statal. Putem păstra în mare măsură formule mai dure și mai stricte de respectare a angajamentelor existente, rigoare dar și intransigență și inflexibilitate față de angajamentele europene.

Nu există substitut în Viitorul Europei pentru LEADERSHIP politic. Fuga după lideri instruiți, profesioniști, curajoși

Apoi e necesară o reînnoire a leadership-ului. E o penurie majoră de oameni politici de vârf, de bărbați și femei de stat, de profesioniști în terțe domenii gata să-și asume responsabilitățile politice. Abdicarea oamenilor decenți, de bun simț și cu pregătire a dus la ocuparea spațiului de către neaveniți, semidocți și aventurieri, iar atunci când lași decizia la populiști, ajungi la catastrofe financiare, politice, sociale, nicidecum la soluții.

Cel mai clar model a fost Brexitul, produs de un partid populist, UKIP, care a dispărut din spectrul politic britanic după runda de alegeri, iar liderul Nigel Farange, cel care a generat Brexitul – cu largul concurs al unui parior politic la risc maxim, David Cameron, care a jucat totul pe cartea rămânerii în UE, opțiune care nu a avut portanță pentru conservatori ci, din contra, lipsa de popularitate a lor a prăbușit ideea europeană a Marii Britanii – apoi nu și-a asumat politic nimic, ci a fugit să-și continue mandatul eurosceptic la Bruxelles. Aceasta e ilustrarea supremă a esenței opțiunii populiste europene.

Apoi trebuie să judecăm în mod clar și fără parti-pris-uri raportul dintre birocrația europeană și leadership politic, respectiv raportul corect între reguli și proceduri, respectarea principiilor și valorilor europene, pe de o parte, eficiență, acțiune promptă și spațiul de opțiuni corecte al alternativelor politice, precum și relevanța de prim-plan a leadership-ului de top. Într-adevăr, absența liderilor a dus la preluarea responsabilităților de către cabinete, experți și birocrați, extrem de utili în rotunjirea colțurilor și realizarea lucrurilor care se întâmplă, dar extrem de ineficienți în lipsa deciziei politice și cărora nici nu li se permite prin statut să suplinească decizia și aplombul legitim al responsabililor politici.

Deci recursul la un deep state sau critica ultra-birocratizării nu este decât un fals proces și o țintă greșită, pentru că preeminența birocratică apare doar în cazul lipsei de leadership. Iar aceasta e un alt produs al populismului și lipsei de lideri politici în partidele clasice. În primul caz, birocrația poate modera aberațiile necunoscătorilor și poate evita catastrofele excesului de voință și ”ad-hoc-rației”. În al doilea caz reacționează ca substitut la lipsa reală de direcții și soluții.

În concluzie, cred în viitorul Europei și al Uniunii Europene. Dar un viitor rațional, cumpănit, echilibrat, care nu pune anateme absolute asupra cetățenilor sau națiunilor, dar răscolește toate rezervele de leadership pentru a-l oferi scenei politice. O Europă care revine la diplomație, politețe și corectitudine multilaterală, la coeziune, consens și solidaritate, la metoda comunitară, și respinge politicile de putere și tendințele unor campioni europeni pe diferite domenii. O Europă incluzivă, cu perspective de a atrage și a proiecta valori și modele, o Europă generoasă și ofertantă, nu populistă, închisă și înclinată spre restaurația modelelor exclusive și egoiste, o Europă care să accepte și să includă soluții pentru temerile reale și nu cele exacerbate, mediate prin joaca cu percepțiile propriilor cetățeni.