Explozia din blocul din Râșcani m-a făcut să-mi dau seama că Moldova e ca o matrioșkă în care se ascunde un cocktail Molotov. Și nu mă refer acum la situația geopolitică a țării, nici măcar la cea politică, ci la cotidian.

Zilele astea la știri am tot auzit despre controale în blocurile unde n-a ajuns gazul prin țevi, ci doar prin butelii. Reporterii umblă pe la scări și întreabă oamenii dacă nu cumva cunosc vecini care au butelii de gaz.

S-a creat o adevărată isterie: vecinii se toarnă între ei bucuroși, mai și spun numerele apartamentelor unde ar fi butelii de gaz. Ok, pe de o parte înțeleg panica, dar pe de altă parte mă întreb de ce nu ajunge gazul la acei oameni, vi se pare normal? Apoi, exceptând orașele și orășelele, cred că avem un procent foarte mare din populația rurală care are gaz doar de la butelii. Și celor de acolo le “tăiem” gazul? Autoritățile par acum pornite la controale, de parcă tragedia de la Soacra nu a fost destul, a trebuit să explodeze și câteva apartamente în Râșcani ca să ia problema în serios.

Deși pompierii noștri au declarat că expLozia a avut loc din cauza unei butelii, unii experți citați de Euronews au declarat că ei cred că nu e vorba de gaz, ci de explozibil. Într-adevăr, gaura din bloc pare a fi din timpul războiului, de la bombardament, e greu să-ți imaginezi că așa ceva se poate întâmpla în timp de pace.

Totuși, Moldova are mult mai multe probleme la care autoritățile închid ochii.

Suntem foarte norocoși dacă stăm într-un bloc în care cel puțin jumătate de an nu auzim  ciocane în pereți. Sunt blocuri din Chișinău în care ciocănitul e un fel de muzică de fundal. Apar pristroici-anexe unde te aștepți mai puțin, blocuri întregi fără autorizație sau cu autorizații dubioase, fiecare moldovean ia barosul și sparge pereții cum are chef el. Lângă containerele de gunoi sunt continuu saci cu beton, cu resturi din ziduri.

Când cineva se apucă să spargă nici prin cap nu-i trece că poate ar trebui să-și întrebe vecinii sau Doamne ferește că ar trebui să aibă o autorizație pentru asta. Mă mir că blocurile noastre mai stau încă în picioare, de la atâta ciocănit. Întrebarea e: pentru cât timp?