După ce Anatol Șalaru a anunțat că Partidul Unității Naționale nu va participa la viitoarele alegeri parlamentare, eu m-am întrebat, da eu ca unionist oare cu cine voi vota?

Eu sunt unionist, așa cum v-am mai spus și mai sus, și voi vota doar pentru un partid care va susține ideea unionistă. Așa am procedat de ani de zile. Ani de zile am votat doar cu partidele unioniste. La început, cu frontul, apoi cu liberalii, dar acum sunt în ceață, pentru că nu mai știu pentru cine să-mi dau votul.

Indecizia mea mi-a fost accentuată și de anunțul de azi al lui Anatol Șalaru, pentru că, trebuie să recunosc sincer, simpatiile mele se înclinau spre acest partid, dar acum, după ce acesta a părăsit câmpul de lupte electorale, chiar nu mai știu pentru cine să votez.

De fapt, partide unioniste nu-s puține, la o adică ai avea de unde alege, dar tocmai aici e și buba. Sunt prea multe și mai toate sunt nu știu cum mici și invizibile.

Teama mea cea mai mare e că îmi voi da votul pentru nu știu ce partid unionist, indiferent de cum s-ar numi, și acesta nu va trece pragul electoral și atunci votul meu se va pierde sau se va duce la socialiști. Adică votând nu știu ce partid unionist, eu voi vota, de fapt, socialiștii. Or, tocmai lucrul acesta nu mi-l doresc.

Tot gândindu-mi la care ar putea fi soluția, cred că aceasta nu poate fi decât una singură. Ca partidele unioniste SĂ SE UNEASCĂ. Să demonstreze că sunt unioniste și să se unească. Militează pentru unire, dar luptă între ele. Oare nu e un paradox?

Să se unească și să meargă la viitoarele alegeri parlamentare împreună, constituind un bloc, un bloc unionist. După părerea mea, asta e singura soluție ca să treacă în parlament, și atunci și eu îmi voi da votul pentru ei. Voi vota pentru blocul unionist.

Iar cauza unionistă va fi și reprezentată cu brio în parlament. În caz contrat, nu vom avea nici un partid unionist în parlament. Iar foarte mulți unioniști pur și simplu vor boicota alegerile și vor rămâne acasă.