În aceste zile la Iași are loc a șasea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT).

În perioada 3-7 octombrie, ieșenii se bucură de cel mai cunoscut și mai mare festival de literatură din Europa de Est. Pentru noi, basarabenii, e o mare bucurie să fim atât de aproape de capitala Moldovei, unde putem ajunge în câteva ore și putem întâlni cei mai cunoscuți scriitori din România, dar și din întreaga lume. 

Iată doar o parte din scriitorii invitați acum la Iași: "Publicul îi va cunoaște, printre alții, pe Jonathan Franzen (SUA), Jón Kalman Stefánsson (Islanda), Kamila Shamsie (Marea Britanie), Sylvie Germain (Franța), Iuri Andruhovici (Ucraina), Eduardo Caballero (Spania), Evald Flisar (Slovenia), Catherine Lovey (Elveția), Lluis-Anton Baulenas (Spania), Goce Smilevski (Macedonia), Roland Orcsik (Ungaria), Sveta Dorosheva (Ucraina/Israel), Lorenzo Silva (Spania), Yannick Haenel (Franța), Tomas Zmeskal (Cehia), Carl Frode Tiller (Norvegia), Catherine Gucher (Franța), Marc Axelrod (SUA). Lor li se alătură importanți autori români precum Gabriela Adameșteanu, Irina Teodorescu, Liliana Lazăr, Carmen Firan, Augustin Cupșa, Dorina Rusu, Ana Maria Caia, Andrei Crăciun, Florina Ilis, Mihai Buzea, Iulian Ciocan,Tudor Ganea, Cristian Fulaș, Alex Tocilescu, Bogdan Răileanu, Adela Greceanu, Adelin Petrișor, Viorel Ilișoi, Eugen Istodor". Ca în fiecare an, la Iași sunt prezenți și scriitorii din Basarabia, această ediție avându-i invitați pe Iulian Ciocan și Moni Stănilă. În total, la Iași sunt acum peste 300 de scriitori invitați la Filit, de care se ocupă, pe lângă organizatori, 150 de voluntari. 

Corturile Filit sunt amplasate în inima Iașului, în piața Unirii. Ai impresia că tot orașul trăiește la maxim evenimentul: afișele, panourile Filit sunt peste tot, chiar și pe tramvaie. Pentru serile Filit, la care se fac rezervări din timp, scriitorul Florin Lăzărescu, unul dintre organizatori, mi-a spus că s-au înregistrat zeci de bucureșteni în fiecare zi. 

Astăzi, de la 22.00 până la 4 dimineața, la Casa Filit, va avea loc Noaptea Albă a Poeziei, la care vor avea lecturi în jur de 50 de poeți. Dacă sunteți la Chișinău și vreți să scăpați de beția organizată din centru, puteți încă ajunge la Iași. Din păcate pentru noi, autoritățile noastre încă mai confundă cultura cu culturile agricole. 

Le mulțumesc organizatorilor FILIT, pentru că deja de 6 ani, trecând peste piedici de tot felul, ne arată cum se face un mare festival internațional. Puteți consulta programul pe site-ul Filit (http://www.filit-iasi.ro/).