Andrei Popov, fostul ambasador al Moldovei în Austria, fost PD-ist, acum jurnalistla NataliaMorari, încearcă să forţeze trezirea spiritului civic moldovenesc printr-o postare pe Facebook. Nimic nou, din 1812 ni s-a tot dat cu degetul în cap repetându-ni-se şi în somn că suntem moldoveni. Dar e nevoie de o mică paranteză: ni se spunea că suntem moldoveni, NU români. Experimentul a reuşit, o bună parte a moldovenilor de la noi considerându-se doar moldoveni, NU români. Moldovenismul nu o duce deloc prost acum la noi, e destul să te uiţi la Dodonşi la tot PSRM-ul şi e totul clar. De ce atunci Popov ţine să descopere şi să unească moldovenii din punct de vedere civic, că toţi sunt deja mari şi vaccinaţi?

Răspunsul e la vedere, în aceeaşi postare, lui Andrei Popov i s-a părut foarte bună comparaţia moldovenilor cu Preşedintele României, Klaus Iohannis: „Am postat această compilație a declarațiilor Președintelui României Klaus Werner Iohannis cu alt scop. După mine, ele demonstrează elocvent modul în care dl Iohannis, fiind etnic german, în același timp se consideră nu doar cetațean român, dar și ROMÂN din punct de vedere CIVIC. Mai mult, el îi tratează și îi numește pe toți concetățenii săi, indiferent de originea etnica, religia sau limba lor materna - ROMÂNI! Sunt convins, avem cu toții ce invăța din această abordare și în Republica Moldova! Și parcă nu ar fi trebuit să fie complicat, căci la nivelul cetatenesc, adică în planul CIVIC, noi toți suntem MOLDOVENI, cetațeni ai unei patrii comune, Republica Moldova, cu drepturi și obligații egale. Și cei care sunt români-unionisti și cei care se consideră români dar nu-s unioniști, și moldovenii care își numesc limba maternă româna și moldovenii care își numesc limba maternă moldoveneasca, și ucrainenii, gagauzii, rușii, bulgarii, evreii etc. care vorbesc româna, dar și alolingvii care doar o înțeleg sau, din păcate, nici nu o înțeleg ca lumea (și asta e o problema reală care necesita o discuție aparte și soluții)”.

Din punctul meu de vedere nu poţi compara situaţia „moldovenilor civici” cu cea a saşilor din România. E destul de imoral şi nedrept. Sau, la o adică, poţi până la urmă compara orice, şi balena cu balerina, însă ieşi destul de prost. În primul rând saşii sunt în România din secolul XII, ei au participat la formarea România, ei sunt români, chiar dacă de origine germană. Dar discuţia ar fi lungă şi nu merită să insist. De exemplu, un prieten din Iaşi, scriitorul Michael Astner, este sas, este român. Şi nu e vorba până la urmă doar de cetăţenie, cum vrea să ne bage în cap Popov, e mult mai mult de atât.

Vrând-nevrând, Popov îl bagă pe Klaus Iohannis în aceeaşi oală cu Dodon, cu moldoveniştii. Nu e cazul. Comparaţia „a ieşit” cam literară, dar total neoriginală. Iohannis nu-şi neagă identitatea germană, aşa cum îşi neagă Dodon românismul, băgându-ne pe gât moldovenismul. Se tot umblă şi se tot montează la identitatea moldovenilor, dar din asta nu iese de obicei nimic bun. Sigur că există o societate civică moldovenească. Ba chiar mai multe! A existat societatea civică moldovenească a lui Filat, există societatea civică moldovenească a lui Dodon, există societatea civică moldovenească a lui Năstase ş.a.m.d. Dar cum scrie Elena Pahomova într-un comentariu la aceeaşi postare a lui Popov: „еще бы хорошо, чтобы этническое большинство не стеснялось называть себя молдаванами. а то кто угодно, только не мд”. Are dreptate, moldovenii se ruşinează că sunt moldoveni, iar ruşilor nu le trebuie să li se bage pe gât că sunt moldoveni. Dar cu asta n-are nici o treabă Iohannis.

Concluzia aparţine unui comentator al postării lui Popov: “Mda. Iar e trist. Atunci când încerci sa pari Mandela, da’ iese tot Dodon”. Sau, parafrazând o vorbă rusească: Popov a vrut să iasă cum e mai bine, dar a ieşit ca de obicei.