S-a vorbit foarte mult despre ineficiența sancțiunilor economice: că sunt prea puține, că vizează întreaga populație care pierde – vezi Coreea de Nord, că nu suferă conducătorii, că durează mult până se simte efectul. Abordarea solidă și comprehensivă a sancțiunilor de către actuala administrație americană - și mai ales actualul Congres - a dus însă la efecte negative importante și la costuri care definesc noul tip de instrument de război internațional: războiul economic și războiul comercial, purtat prin sancțiuni. În mod paradoxal, prin sistemul său drastic de sancțiuni, conservatorul Donald Trump validează un instrument liberal de constrângere și determinare a respectării angajamentelor și a dreptului internațional: sancțiunile.

Efectele au fost majore pe câteva direcții, și amenință să se accentueze și mai mult în perioada imediat următoare. Și iată că ele se văd în prăbușiri ale monedelor, în căderi ale burselor (acolo unde există) și în reducerea drastică a investițiilor externe, se traduc și în probleme economice majore, cu efecte la nivel social în statele vizate. Și țintite la nivelul oligarhilor, personalităților politice și a liderilor implicați în acte de încălcare a dreptului internațional.

De văzut însă dacă nu cumva, joaca de-a sancțiunile riguroase nu are și un efect secundar major. Nu e doar un instrument de reglare a diferențelor într-o formă de război neletal, eventual economic, și joaca de-a ucenicul vrăjitor ar putea genera o nouă criză economică globală. Întorcându-se, astfel, chiar împotriva celui care a generat supra-utilizarea unui asemenea instrument.


Victimele lui Donald Trump în războiul economic și al sancțiunilor: Rusia, Turcia, Iran

Donald Trump a venit la conducerea SUA cu o țintă clară din campanie: reechilibrarea deficitelor comerciale cu terți actori și ieșirea din acordurile de liber schimb care le-au generat. Într-adevăr, SUA avea deficite comerciale cu majoritatea actorilor internaționali și asta îi crea o problemă majoră de lipsă de locuri de muncă și creșterea constantă a datoriei. De aceea, Trump a vrut să acționeze în varianta clasică de echilibrare a balanței comerciale pe baza introducerii taxelor la diferiții parteneri comerciali.

Problema majoră a unui asemenea procedeu a fost că principalii parteneri ai săi, în afară de China - un rival declarat, erau partenerii săi: statele europene, Australia, Canada, Coreea de Sud, Japonia, etc. Aliați și parteneri strategici. Aici narațiunea sa era sensibil diferită, și viza investiția americană în securitatea și apărarea acestor state care foloseau propriile resurse pentru dezvoltare economică și competiție comercială cu SUA. De aici și discursul său la summitul NATO, unde nu întâmplător ținta a fost Nord Stream și competiția incorectă cu gazul rus, favorizat de către Germania. Până de curând SUA nu exporta gaz natural lichefiat, provenit din gaz de șist, ca să fie o competiție pentru gazul rusesc, azi se adaugă și problema agresivității Rusiei și înarmării sale pe baza resurselor obținute din produse energetice.

Dacă aici, pe baza parteneriatelor, relațiile s-au dus spre o negociere cu partenerii săi, inclusiv UE – după vizita lui Jean Claude Juncker la Washington, care a relansat discuții despre un posibil TTIP(acord de comerț și investiții transatlantic) dar fără excepții, cu piață cu adevărat liberă – cu China războiul comercial pare să se prefigureze cât se poate de pregnant, așa cum se prefigurează cu Rusia asupra furnizării de gaze pentru piața europeană. În schimb, această abordare s-a mai dezvoltat într-o altă direcție, sancțiunile economice.

Primul care a demonstrat probleme majore de adaptare a fost Iranul. Din decembrie 2017 până astăzi, cu un vârf în iunie 2018, manifestațiile publice au atins orașe diverse în teritoriu, apoi Teheranul, mai nou chiar Bazarul din Teheran, centrul comerțului și sursa revoluționară în regiune, din 1979 până astăzi. A atins clasa de mijloc, micii comercianți care au închis magazinele pentru a protesta la dublarea valorii dolarului din 2013 și la creșterea dramatică a șomajului și a costurilor generale, după ieșirea SUA din Acordul nuclear cu Iranul și mai ales pe seama aventurilor iraniene în tot Orientul Mijlociu, Siria cu precădere, în războaie de factură hegemonică și implicare în dominația regiunii pe criterii sectare.

Apoi Rusia a luat cea mai puternică lovitură, după ultimele sancțiuni anunțate de SUA privind ingerința în alegerile americane și cazul Skripal. E vorba, din nou, despre sancțiunile Trezoreriei și de cele votate în Congres, inclusiv a celor ce vizează oligarhii lui Putin și populația. Cu resursele din fondul de stabilizare epuizate, cu aventurile militariste în Crimeea, Donas, Siria și aiurea prin lume finanțate excesiv, Rusia lui Putin a văzut prăbușirea monedei și a bursei de valori, mai ales acțiunile de la băncile sancționate, dar și o creștere a nemulțumirii populației pentru Legea Pensiilor, necesară reechilibrării bugetului, și a nemulțumirii grupului din jurul lui Putin pentru efectele politicii sale externe, aventuriste și militariste. La Moscova se fac paralele cu criza rublei de acum 20 de ani, la 17 august 1998, comparată cu căderea lui 10 august 2018.

În ultima săptămână, după anunțul sancțiunilor la adresa ministrului de Interne și al Justiției privind arestarea pastorului Bronson și reținerea sa acum în arest la domiciliu, Turcia trece printr-o perioadă critică. Nu-i vorba, și pe fondul lipsei reformelor economice interne, dar și pe fondul prezenței a 3,5 milioane de refugiați și a măsurilor dure asupra unor categorii de populație, fapt ce a îndepărtat investitorii sau i-a făcut extrem de reticenți după realegerea lui Erdogan Președinte cu puteri excepționale. Lira s-a prăbușit dramatic, bursele au luat foc iar criza economică se apropie de explozie. De aici și apelurile dramatice ale Președintelui Erdogan de a schimba dolari, acum de a vinde aur de acasă pentru a susține lira turcească.

Iată, deci, un nou tip de război care și-a conturat efectele dezastruoase și influența și care excede impactul unei campanii militare costisitoare și cu mulți morți, Chiar dacă războiul cibernetic și cel informațional rămân cele cu efectele perverse cele mai costisitoare, că a fost sau nu premeditat, războiul economic și comercial al SUA purtat prin sancțiuni pare să-și atingă țintele. E adevărat, în unele cazuri în contexte concrete, de slăbiciune cronică și lipsă de reziliență a economiilor vizate.

 

Iranul în criză economică, zguduit de proteste și cu contestarea zgomotoasă a politicii externe

Iranul a intrat în tangaj puternic după prăbușirea economică, proteste repetate și mai ales ieșirea SUA din Acordul nuclear. Protestele începuseră încă din decembrie 2017 – ianuarie 2018 din rațiuni economice, după ce șomajul atinsese în unele regiuni procentul de 60% la tineri. În aprilie a.c, rialul a pierdut 20 de procente în doar două săptămâni față de dolarul american. La 9 aprilie a.c., Guvernul de la Teheran a anunțat eliminarea diferenței dintre cele două cursuri valutare, fiind stabilit un curs unic de schimb, de 42.000 de riali / dolar, însă valoarea dolarului a ajuns imediat, la negru, la 60.000 de riali în centrul Teheranului și a cunoscut un nou minim istoric la 25 iunie a.c., când un dolar american era cotat la 87.000 de riali, sărind într-o singură și de la 75.500 riali pe dolar. Mass-media iraniană a anunțat chiar o valoare de 90.000 de riali pentru un dolar american pe piața neagră iraniană.

Protestele din Iran evidențiază un aspect interesant: în decembrie 2017 – ianuarie 2018 nu a fost multă lume în stradă în capitala Teheran, acestea fiind mai degrabă prezente într-un număr mare de alte orașe - Mashhad, Neyshabour, Kashan, Kerman, Kermanshah, Kashmar, Rasht, Esfahan, Arak, Bandar Abbas, Ardabil, Qazvin, Hamedan, Sari, Babol, Amol, Shahinshahr, Shahrekord, Shiraz, Khorramabad, Zanjan, Gorgan, Zahedan, Urmia, Dorud, Yazd și Shahroud. În iunie-iulie, după ieșirea SUA din acordul nuclear și introducerea de noi sancțiuni, protestele din capitala iraniană au fost cele mai mari din ultimii ani care au avut loc în Teheran și au debutat într-o zonă care până acum a reprezentat o bază de sprijin pentru regimul Ayatollahilor, fiind vorba despre iranienii cu afaceri din Marele Bazar.

Potrivit autorităților, nimeni nu a fost arestat, o situație care relevă o diferență majoră cu ceea ce s-a întâmplat în perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018 când măsurile luate de autoritățile iraniene au lăsat în urmă aproximativ 20 de morți, în timp ce numărul celor arestați s-ar fi ridicat la circa 3.700, cifră neconfirmată de autoritățile iraniene, care au indicat reținerea a aproximativ 1.000 de persoane. De data aceasta, fiind vorba despre Bazar și despre impactul economic în discuție, poliția a fost mult mai rezervată, chiar și atunci când a fost vizat direct parlamentul de către protestatari.

Izbucnirea recentă de violență nu are drept motiv o situație temporară, ci lucruri profunde, resimțite de către populație și care se vor amplifica în perioada următoare. Colapsul monedei iraniene este urmare a anunțului retragerii SUA din acordul nuclear, cu aplicare în august și la 4 noiembrie, când toate acordurile petroliere trebuie să înceteze. Dacă China și Turcia rămân încă legate de Iran, UE, Japonia, Coreea de Sud și India s-au redirecționat contractile petroliere către Arabia Saudită, în timp ce numeroase firme și-au stopat afacerile în Iran. Giganții industriali italieni, fabricile de mașini franțuzești, constructorii de fabrici petrochimice sod-coreeni ca și companiile navale și asiguratorii vaselor, ca și reprezentanții transportului naval, cu toții și-au anunțat retragerea de pe piața iraniană, în timp ce și marile bănci își închid filialele și afacerile cu Teheranul. Companiile aviatice Airbus și Boeing nu mai pot livra către Iran Air deoarece au încetat licențele de export americane, care au fost revocate cu aceeași ocazie.

Interesantă este și reacția protestatarilor în legătură cu efectele politicii  iraniene. Principala țintă a părut, nu întâmplător, politica externă a regimului Ayatolahilor, respective aventurile din Siria, implicarea în Yemen și susținerile financiare și cu arme în multe alte regiuni ale Orientului Mijlociu. Cu cât mai izolat a fost regimul, cu atât mai implicat în războaie și destabilizări, dar mai ales război sectar sunniți-șiiți, acolo unde Iranul e principalul rival al Arabiei Saudite și monarhiilor din Golf, cu ingerințe inclusiv în Bahrein și Qatar dar și cu eterna țintă Israel.

E motivul pentru care protestatarii au cerut întreruperea susținerii pentru regimul Al Assad, ba chiar și pentru cauza Palestiniană. Scandările au vizat "Moarte Palestinei", "Lăsați Siria, gândiți-vă la noi" și "Nu pentru Gaza, nu pentru Liban, viața mea este în Iran". O răbufnire care atribuie cel puțin în mod egal problemele SUA și ieșirii din Acordul nuclear și acțiunilor Iranului de susținere a insurgențelor și a diferitelor organizații teroriste în Orientul Mijlociu.

Nu înseamnă că situația internă nu a fost vizată de protestatari, și asta pentru a nu aluneca în propaganda ce vorbește despre o contestare a președintelui moderat în favoarea radicalilor religioși: s-a strigat “Dușmanii noștri sunt aici, sunt Mullahii, ei au mințit că Statele Unite ne sunt dușmani” precum și “Moarte dictatorului!”, cu referire la Liderul Suprem Kamenei. Mai mult, cum destabilizarea continuă, ceea ce a pornit ca un protest generat de căderea monedei naționale, Rialul – care a pierdut jumătate din valoare în ultimele luni, majoritatea după anunțul lui Donald Trump de la 8 mai, privind Acordul nuclear -, împotriva inflației – care a sărit de 15% după o perioadă de calm, ba chiar deflație-, și a șomajului, toate ar putea duce la revendicări radicale politice și la cereri de schimbări a regimului. În orice caz, politica externă a fost contestată direct și vehement de către protestatari.

E de văzut dacă regimul va accepta solicitarea SUA privind renegocierea acordului nuclear sau dacă va hotărî retragerea și a Teheranului din acord, odată ce restul statelor europene, China și Rusia nu pot asigura avantajele originare, vizate pentru economia iraniană. Forțarea politicii lui Trump este destinată capitulării Teheranului într-un număr de teme. Și aici este vorba despre rezultatul sancțiunilor, o măsură liberală, cu impact major asupra unui stat, Iranul, într-un context complicat economic și social. Dar modelul pare să se repete, principalul semnal fiind tot prăbușirea monedei naționale ca și în cazul Rusiei sau a Turciei.

 

Alertă: Criza economică în Turcia și efectul de antrenare asupra Europei

Prăbușirea lirei turcești din ultimele zile, după ce a pierdut masiv 40% din valoare de la începutul anului, a fost determinată de sancțiunile introduse de Statele Unite, pentru deținerea în arest la domiciliu a pastorului Andrew Brunson, acuzat de implicare în lovitura de stat din 15 iulie 2016 și folosit ca monedă de schimb pentru trimiterea la Ankara a lui Fetullah Gulen, clericul ce trăiește în SUA și care ar fi orchestrat acțiunea de înlăturare a lui Recep Tayyip Erdogan prin lovitură militară de stat. SUA a refuzat discuția și a anunțat vineri amplificarea sancțiunilor economice prin creșterea tarifelor strict pentru Turcia la exportul de oțel și aluminiu către SUA. Rezultatul a fost dezastruos.

Lira turcească a pierdut 17% din valoare vineri, în raport cu dolarul, ridicând semne mari de întrebare asupra relațiilor dintre cele două state membre NATO, în contextul în care Ankara și președintele Erdogan nu a vrut să crească dobânzile pentru a reechilibra situația. Președintele Turciei a dispărut din orice tip de discurs, deși ieșea zilnic, apoi a emis un comunicat și anunțuri similare cu cele din urmă cu câteva luni, chiar în campania electorală. Atunci cerea turcilor să fie patrioți și să vândă dolarii de acasă pe lire, pentru a menține cursul, acum deja e vorba despre aurul de acasă al turcilor. "Nu uitați: dacă ei au dolari, noi avem poporul nostrum, justiția și pe Dumnezeu. O să ieșim din războiul economic cu succes", a anunțat rituos președintele proaspăt ales al Turciei, cu noile atribuții întărite.

Retorica nu a calmat însă piețele, din contra, investitorii sunt tot mai nemulțumiți de situația internă financiară și mai ales de inflația ridicată, ajunsă la 15% în luna iulie, fără ca dobânzile să urmeze, pentru a calma nervozitatea piețelor. Deși Banca Națională a susținut abordarea politică a președintelui, azi ar trebui să intervină de urgență și în forță. Mai mult, nu mai e suficient jocul din ratele dobânzilor, deoarece economia fragilă a Turciei necesită reforme majore de ceva timp și acestea au întârziat din rațiuni electorale. Azi ar trebui aplicate urgent, dar într-o situația mai rea și cu o lipsă cronică de încredere a investitorilor.

Deja sunt modificări majore în prognozele economice oficiale de creștere. Acum, Guvernul vorbește despre o creștere așteptată de doar 4% față de 5,5% pentru anul în curs, dar în lipsa unor formule de reforme majore și a recâștigării încrederii investitorilor străini și a relansării investițiilor, perspectivele nu sunt deloc cele anunțate, din contra. O recesiune se anunță deja, în orice caz rezultate complet neașteptate și care au introdus o nervozitate majoră în piețe.

Și în acest caz, e vorba despre o acțiune de tip liberal, sancțiunile economice, care are efecte majore asupra unui stat cu economie fragilă, prins într-un context nefavorabil. Într-adevăr, problemele economice ale Turciei și căderea lirei datează de câteva luni bune, dar lovitura introdusă de SUA, în actualul context, are un efect multiplicativ major, care se resimte azi. Iar condiționalitățile sunt unele de natură politică. Nu există încă o conștientizare publică a situației, dar odată ce omul de rând va realiza că presiunea SUA vine pe o temă precum eliberarea Pastorului Brunson și evitarea de a-l ține ostatec pentru a-l recupera pe Gulen, presiunea din stradă amenință să crească puternic, pe seama perceperii ca nerelevante sau ca rezultat al excesului de orgoliu sau de ambiție a președintelui Erdogan a situației curente, lesne de rezolvat prin eliberarea pastorului și renunțarea la pretențiile vizându-l pe Gulen.

Firește că mai este un pariu important: măsura în care populația turcă s-ar ralia lui Erdogan și chiar ar sprijini moneda turcă cu propriile rezerve de dolari și aur. E puțin probabil, dar e un răspuns de așteptat și de discutat. Probabil că el va modela și va modera dorința președintelui Erdogan de a lupta contra SUA pentru a-și apăra moneda. Donald Trump a anunțat vineri pe Twitter că a autorizat dublarea taxelor la aluminu la 20% și la oțel, cu 50% pentru Turcia. El a recunoscut că relația cu Turcia nu e bună în acest moment. Nu există un termen, nici date concrete privind acțiunile administrației, dar a fost de ajuns pentru a genera efectul.

Interesant este însă că această criză a Turciei ar putea să fie exportată la nivelul UE. Problema majoră este gradul de expunere al băncilor europene, cu precădere cele spaniole, italiene, franceze și chiar germane. E vorba despre împrumuturi de 150 miliarde de dolari, acordate diferitelor companii occidentale, investitori în Turcia, firmelor turcești sau direct băncilor de stat sau statului turc de către băncile europene. Preocuparea Băncii Centrale Europene au fost anunțate de către Financial Times, dar nu au fost confirmată direct de către BCE.

De altfel, investitorii au început să-și arate nervozitatea și pe piețele europene, acolo unde valoarea acțiunilor băncilor implicate cu credite pe piața turcă au scăzut în mod relevant vineri, odată cu anunțul președintelui Trump: Unicredit Italia a scăzut cu 5.6%, banca spaniolă BBVA și-a văzut acțiunile scăzând cu 5.5% în ziua de vineri, la închiderea săptămânii, în timp ce banca franceză BNP Paribas a scăzut cu 4,3% la bursă, ca valoare a acțiunilor sale, iar Deutsche Bank cu 5,3% în aceeași zi. Asta în timp ce moneda europeană Euro a scăzut cu 0.9% în raport cu dolarul vineri.

 

Rusia criză financiară ca acum 20 de ani: spectrul amenințător al lui 17 august 1998 la 10 august 2018

 

Turbulențe majore în Rusia au fost determinate de ultimele valuri de sancțiuni americane, și asta înainte de intrarea în vigoare în noiembrie a sancțiunilor împotriva Iranului. Costurile cele mai importante se acumulează pe piața financiară, la nivelul economiei și a impactului social major al reformei pensiilor, menită să echilibreze situația. Este vorba despre cea mai mare scădere a piețelor de la anexarea Crimeei, în martie 2014, iar evoluția probează că, financiar, Vladimir Putin nu se mai poate descurca atât de simplu cum a reușit militar și politic, și că în ceea ce privește piețele, experiența sa de 18 ani, abordările sale grandomane și ambițiile de superputere nu ajută în acest caz.

Scăderea prețurilor la acțiuni a depășit 8% din valoare și a crescut substanțial costurile de împrumut pentru orice fel de credite. Rubla a pierdut peste 4% în raport cu dolarul într-o zi, iar prețul bonurilor de tezaur ale Rusiei a scăzut dramatic. Consumatorii și companiile se vor împrumuta sensibil mai scump de astăzi. Rubla rusească își continuă devalorizarea. Mai mult, Fondul de Stabilizare din surplusul de bani pe petrol și gaze, din anii 2008-2013 a fost sterilizat și cheltuit și numai intervenția rezervei valutare a Băncii Naționale a Rusiei a mai domolit prăbușirea monedei naționale.

După prăbușirea din 2015 și 2016, economia rusă a avut o creștere modestă de 1,5% în 2017, cu precădere pe seama prețului petrolului. Noile runde de sancțiuni subminează însă această perspectivă economică și câștigul pe seama prețului la petrol și gaze și a cantităților vândute. Sancțiunile țintite pentru intervenția în campania electorală a SUA, pentru implicarea în atacul cu substanță militară de luptă în cazul Skripal, în Marea Britanie, vin să dubleze sancțiunile deja existente după anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei.

Mai mult, Rusia plătește și prețul taxării suplimentare în SUA a aluminiului și oțelului, o hotărâre general luată de către Președintele Donald Trump. În plus, se pare că e statul care va resimți cel mai puternic impactul introducerii sancțiunilor americane asupra Iranului, fiind statul cel mai legat economic și comercial și cel mai expus prin mărfuri, contracte și credite. E posibil să existe un câștig dacă va crește valoarea barilului de petrol, în 4 noiembrie, după intrarea în vigoare a ultimelor sancțiuni împotriva Iranului, după retragerea SUA din Acordul nuclear, dar cum Arabia Saudită și-a asumat compensarea cantităților de petrol necesare pieței iar marii actori ieșiți din Iran au încheiat acorduri cu Ryad-ul, și această creștere ar putea fi conjuncturală, pe termen scurt, sau deloc.

Rusia plătește prețul confruntării cu Occidentul nu atât la nivel economic, dar la nivel financiar, iar economia se clatină puternic din lipsa finanțării și a scăderii bruște a valorii acțiunilor principalelor companii listate la bursă. Investitorii din întreaga lume au început să vândă masiv după ce s-au anunțat noi sancțiuni de către Departamentul de Stat în cazul ingerinței în alegeri și Skripal. Iar Vladimir Putin are și probleme de natură economică și socială, nu numai financiare, generate de valurile de sancțiuni: fondul de pensii trebuie echilibrat, iar încercarea sa de a promova creșterea vârstei de pensionare, respectiv egalarea vârstei de pensionare la bărbați și la femei a generat o explozie de proteste, care curg și astăzi.

Și în acest caz, situația economică se răsfrânge asupra sprijinului pentru politica externă a Rusiei, vizibilă în ultimele sondaje de opinie ale Centrului Levada, relative la susținerea publică pentru acțiunile din Ucraina, Siria sau a politicii externe a lui Putin în general, toate cu scoruri în scădere evidentă, uneori dramatică. Și totul, obținut prin banalele acțiuni ale politicilor liberale de sancțiuni, dar cu duritatea și fermitatea administrației conservatoare a lui Donald Trump.