Săptămâna trecută, mulți și-au amintit despre războiul ruso-georgian din 2008. Conflict care a durat doar câteva zile, dar care a lăsat o urmă adâncă în istoria relațiilor internaționale din Europa.

Acum 10 ani, comunitatea internațională a înghițit agresiunea rusă. „Îngrijorarea profundă” s-a transformat în planul de pace a lui Sarkozy, politician care nu poate fi calificat drept unul critic în relația cu Kremlinul. Administrația Bush nu a reușit să se afirme. Raportul „Tagliavini” inițiat de Uniunea Europeană a dat o notă evenimentelor din august 2008, care a înfuriat societatea și clasa politică georgiană. Furia georgienilor a avut un efect minim, deoarece relația Rusia-UE se stabilizase către acel moment, iar Serghei Lavrov și Hillary Clinton apăsaseră deja butonul „Restart”.

Rusia folosește foarte abil toate oportunitățile pe care le are pe plan extern. Și statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, și arsenalul nuclear moștenit de la Uniunea Sovietică, și întărirea pozițiilor rusești în lumea contemporană. Da, și bipolaritatea în relațiile internaționale ar trebui să elibereze Occidentul de iluzia că poate obliga Kremlinul să se comporte civilizat cu ajutorul pârghiilor de influență obișnuite. Și orice pas făcut în direcția business as usual stimulează intențiile agresive ale Rusiei.

Putin și echipa sa nu ascund tendința de a-și restabili influența în spațiul ex-sovietic, folosindu-l ca pe o platformă pentru a-și dezvolta influența în Europa. Datele despre teritoriile ocupate ale unor țări, amintesc un certificat de boală al unei persoane care a suferit arsuri pe corp. Ucraina – 7% din teritoriu (inclusiv peninsula Crimeea anexată). Moldova – 12%, Georgia – 20%. Folosind aceste răni, Kremlinul mizează pe blocarea inițiativelor internaționale ale țărilor amintite și, de fapt, împiedicarea integrării europene și euro-atlantice ale țărilor cu teritoriu ocupat. Acest lucru a devenit clar în 2014, atunci când Rusia a atacat Ucraina. Acest atac ar fi trebuit să elimine orice umbră de iluzie în ochii Occidentului.

Pot oare victimele agresiunii ruse din perioade diferite să mizeze pe înțelegere din partea Occidentului? Din păcate, doar parțial: ultimii 10 ani au demonstrat acest fapt. Cum scria un clasic sovietic: „Salvarea celui care se îneacă este în mâinile lui”. Anume din acest motiv Georgia, Moldova și Ucraina trebuie să învețe una din experiența celeilalte și să acționeze împreună în plan extern pentru a găsi soluții pentru reîntregirea teritoriului. Fără iluzii și speranțe în minuni.