Evoluțiile din Republica Moldova în an electoral sunt privite în forme complexe la nivel internațional. Că este vorba despre evoluțiile interne, de acte adoptate direct de Executiv, Legislativ sau puterea judecătorească, toate sunt atribuite Republicii Moldova ca stat și actor, iar responsabilitatea merge automat către reprezentanții din funcțiile publice – premier, miniștri, președinte al Parlamentului, cu precădere, președintele PDM, principalul partid de la guvernare neavând funcție în stat discuțiile cu Vlad Plahotniuc sunt doar la nivelul politicilor și opțiunilor îmbrățișate.

Nu înseamnă că există vreun stat care e naiv și necunoscător. Am spus-o de multe ori prietenilor de la Chișinău, în actuala situație a relațiilor internaționale, numai dacă ești dezinteresat nu știi ce se întâmplă cu adevărat într-un stat partener, cu atât mai mult într-un stat vecin. E de ajuns să ai interese, să investești și vei avea cunoașterea necesară. Și nu există stat european, SUA sau vecinii România și Ucraina, nu mai vorbim de fosta metropolă Rusia, care să nu aibă suficientă cunoaștere relativ la situația internă din Republica Moldova. Mai sunt și alți actori cu interese. Și e vorba despre cunoaștere reală, profundă, nu de spoiala și aparența prezentată în spațiul public de diferiți actori de la puterea declarat pro-europeană, președintele pro-rus sau opoziția pro-europeană din stradă.

Nu înseamnă însă că cele considerate de fiecare stat ajung automat și în presă, Nu rareori Ambasadorii au mandate clare, care vizează un anumit tip de raportare la statul în cauză, în funcție de interese. Și nu e neapărat ca o ambasadă sau un stat care nu critică public sau nu emite comunicate zi de zi să nu știe ce se întâmplă sau să fi fost păcălită cumva, cum mai clamează unii reprezentanți de la Chișinău. Nu. Doar că statele își reprezintă propriile interese sau absența lor în Republica Moldova. Și câteodată joacă public un anumit rol, o anumită partitură stabilită de către decidenții politici și profesioniștii din MAE respectiv. Alteori chiar convenită la niveluri mai largi, europene sau comunitare sau chiar transatlantice, aliate.

Raportarea la Republica Moldova: stat suveran, independent, autonom, care și-a asumat responsabilități și angajamente

Revenind acum la situația concretă, raportarea la Republica Moldova de către statele democratice este cea la un stat serios. Suveran, independent, integru teritorial. Cu care există relații bilaterale și interese. Respectarea suveranității incumbă un număr de acțiuni și poziționări, nu presupune în nici un punct ingerința directă în acțiunile interne. Unde se petrece acest pas este acolo unde statul a decis, în mod suveran, să semneze acorduri și angajamente. Mai ales cu statul interesat sau cu instituții internaționale în care sunt incluse statele în cauză.

FMI conține toate statele, Banca Mondială în mare măsură, Uniunea Europeană are membrii săi, deci Acordul de Asociere, Acordul de Liber Schimb, libera circulație fără vize, angajamentele de tip Copenhaga pentru respectarea principiilor și valorilor de bază ale democrației, statului de drept, combaterea corupției sunt acolo, sunt angajamente asumate. Și ele intră în categoriile de teme unde statele membre emit mesaje public. Criticând, atrăgând atenția, anunțând îngrijorări care sunt legitime, pentru că angajamentele sunt asumate deschis și suveran de către Republica Moldova.

Ultimele evoluții din Republica Moldova, ca și cele mai vechi, tendințele și așezarea eșafodajului de putere de la Chișinău, cu roluri informale extra-instituționale asumate absolut de persoane care nu au funcții în stat, alterarea regulilor democratice sau spolierea resurselor statului sunt de prim interes în calificarea Republicii Moldova de către parteneri, stârnesc dileme și strategii distincte de raportare la evoluțiile de la Chișinău. Și dacă o anumită larghețe este acordată în perioadă pre-electorală, aici se cumulează sume de nemulțumiri și preocupări care au drept rezultat actuala situație de relativă tensiune dar și ambiguitate constructivă a unor luări de poziții.

Cele patru teme de preocupare generală privind Republica Moldova

Revenind la forme concrete, lista preocupărilor privind Republica Moldova începe cu preocuparea pentru existența sa ca stat, deci probleme privind ingerințele și influențele majore ale fostei metropole, Rusia. Nu înseamnă că nu se planifică pentru o disoluție, dispariție sau subordonare față de fosta metropolă, Rusia, ruperea sa sau reunificarea la România, dar ele nu sunt scenarii de prim plan și cu certitudine nu sunt publice. Dar se urmăresc toți parametri care pot schimba statutul actual.

Intră în discuție și alte fenomene dizolvante în raport cu statul Republica Moldova: separatismele, cu precădere, dar și divizarea societății pe baza diferitelor curente de abordare a realității, impuse de discursul politic. Lipsa coeziunii societale și absența rezilienței sunt și rezultate ale problemei majore a neasumării identității comune și a luptei identității naționale românești cu cea sovietică, a existenței moldovenismului inventat în laboratoarele Kremlinului și cu tendința construcției artificiale a unui moldovenism statalist sau, mai nou, „moldovenism civic european”.

A doua preocupare majoră ține de independența reală a Republicii Moldova, respectiv de reflectarea voinței explicite a majorității democratice a populației în actul de politică internă și externă, în alegerile sale. O asemenea opțiune se realizează odată prin eliminarea rețelelor vechi ale fostei metropole, dominante la Chișinău, care au readus Republica Moldova în siajul Moscovei, deci o fac dependentă și-i dirijează deciziile prin telecomandare de la distanță, de la Moscova. Alegerea lui Igor Dodon și manifestarea acestuia - și, în mare măsură, a Partidului Socialiștilor - ca reprezentant exclusiv în Republica Moldova a Federației Ruse și a intereselor sale e o preocupare majoră.

A treia preocupare ține de orientarea strategică a Republicii Moldova – Est versus Vest. Cumva legată de preocuparea anterioară, când vorbim despre Dodon, despre dualitatea aceasta aparentă a puterii reprezentative, cu guvern declarat pro-european și președinte asumat deplin pro-rus. Nu mai e vorba doar despre un joc a actualului Președinte, cum pretindeau unii, despre o strategie electorală, abordarea este profund ostentativă și exhibiționismul acesta al vizitelor multiple și aproape exclusive în Rusia, în trena lui Putin, e o problemă majoră pentru Republica Moldova însăși și o preocupare pentru partenerii săi occidentali 

Angajamentele instituțiilor constituționale ale Republicii Moldova marchează clar orientarea pro-europeană. Ea nu a putut fi înscrisă și în Constituție, din lipsă de cvorum și voturi, dar orientarea asumată conștient și majoritar de către cetățeni este una pro-europeană și nu se schimbă de la o zi la alta. Această orientare asumă o consecvență, dar și profesarea angajamentelor aferente, respectiv o asumare a regulilor democratice și ale statului de drept, ale economiei de piață și competiției corecte, accesului egal și competitiv la oportunități pentru toți cetățenii: democrație electorală și regulile electorale și ale derulării votului, libertatea exprimării și a mass mediei, libera circulație a ideilor, resurse corecte pentru competitori corecți, dar și respectarea angajamentului vizând statul de drept și combaterea corupției, prinderea vinovaților de furt, cu atât mai mult cel bancar și de proporții din bugetul statului, deci de la toți cetățenii, sancționarea îmbogățirii ilegitime sau a dirijării politice a oportunităților și șanselor. Și așa mai departe.

Ierarhii și strategii: orientare strategică și democrație, pentru că pentru Moscova, existența Tătucului autocrat e o afacere bună

Deci cele patru teme specifice și de profund interes pentru partenerii occidentali – americani și europeni – dar nu numai pentru ei în Republica Moldova sunt: existența statului Republica Moldova(altfel nu putem vorbi despre celelalte elemente), suveranitatea și independența sa reală față de fosta metropolă, Rusia, orientarea strategică pro-occidentală asumată și respectarea principiilor și valorilor europene.

De aici încolo încep dilemele și strategiile individuale, accentele distincte și ordonările succesive. Și fiecare actor și partener alege. Nu alege în sensul de a ignora sau de a nu sancționa alunecările nepotrivite pe o direcție sau alta. Ci tonul, modalitățile – diplomatice, nepublice sau comunicate deschise – de sancționare. Totul ținând de interesul fiecărui actor. Iar dilemele sunt mari: criticăm excesiv și pierdem orientarea? Sprijinim democrația și ignorăm orientarea strategică? Ce mai rămâne atunci din stat și despre ce mai vorbim?

Acestei sume de dileme și acestor valori trebuie să li se raporteze și actorii politici interni atunci când discută sau tratează acțiunile și poziționările partenerilor externi. Și exigențele nenaturale sau poziționările excesive pot avea efecte contrare pentru perspectivele electorale din februarie. Mai mult, pot stârni tensionări artificiale ale relațiilor sau bagateliza lucruri complet nepotrivite. Și expune chiar unele tare individuale de nerespectare a principiilor și valorilor clamate, indiferent dacă ești la putere, în opoziția pro-rusă sau în cea pro-europeană din stradă. Rezultatul ar putea fi unul contrar.

De aceea echilibrul, respectul față de pozițiile partenerului/ criticului și înțelegerea lor, buna credință și înțelegerea nuanțelor exprimate în comunicarea publică, în opțiuni și opinii, toate sunt necesare când te raportezi la partenerii externi. Iar în acest domeniu, și abordările internaționale sunt distincte față de actorii interni, determinate de orientări clamate public, de cele profesate, de interesele particulare ale actorilor, de credibilitate sar și de poziționările individuale ale actorilor în cauză.