Era cufundată în gânduri, că nu a zis nimic când m-am așezat la masa ei, altfel, cine știe dacă m-ar fi lăsat. Era așa de frumoasă. O față ascuțită. Trăsături dulci, lichide. Un nas micuț. Niște buze mari și răscoapte. Purta minijupă și stătea picior peste picior. Albeața coapselor ei m-a izbit în ochi. Mi-am băut cafeaua, dar nu voiam să plec și mi-am mai comandat una. Barul se golea și noi am rămas singuri. Doar eu și cu ea. Eu aruncându-i ocheade și ea uitându-se pe geam. A închis mobilul care-i zbârnâia întruna și și-a plimbat îndelung ochii pe fața mea, dar nu mi-a cerut să mă car la o altă masă, deși acum toate erau libere. Barul s-a închis și am ieșit după ea afară. Încremenise în prag și se uita pierdută în părți de parcă nu știa unde să se ducă și atunci mi-am luat inima în dinți și am invitat-o la DIANA care nu se închidea decât spre dimineață-acestea au fost primele cuvinte pe care i le-am spus- și ea a primit. Cât de frumoasă mai era. Nu m-am putut abține să nu înghit în sec. Plutea, nu altceva.Telefonul îi țârâia întruna și ea nici măcar nu se uita să vadă cine o sună. Tăceam. Niciodată nu am mai pășit pe strada Neculce alături de o femeie atât de frumoasă!

Înainte să intrăm la DIANA ,  ea s-a oprit, și a începu să-mi vorbească privindu-mă în față.

Fugise de acasă, iar soțul ei, unul dintre fruntașii partidului socialist, acum o căuta prin oraș.

-Dacă o să te găsească în compania mea, o să te omoare, mi-a spus ea.

-Așa că mai bine să nu riști. Pleacă. Pleacă până nu ne-a găsit împreună, că atunci o să regreți că nu m-ai ascultat.

Plângea în timp ce-mi vorbea. Nu am vrut să plec nicăieri și am intrat în cafenea. Ne-am așezat la o masă de lângă geam, cu vedere spre stradă. Am întrebat-o de ce a fugit de acasă și m-a privit lung. Așteptând să-mi răspundă, mi-am aprins o țigară. Fumam și așteptam să-mi răspundă. Era atât de frumoasă. Toți din jurul nostru o furau cu ochii și mă priveau cu invidie. Tăcea. Nu voia să-mi spună de ce a fugit de acasă. Bea coniac Călărași și tăcea. Beam și eu coniac Călărași. După ce a mai luat o  înghițitură, mi-a povestit tot. La mijloc era o poveste melodramatică de dragoste. Ea avea un amant și soțul ei nu știa, dar în după-amiaza asta a prins-o în brațele săracului băiat pe care l-a călcat pe cap, dar ea a reușit să fugă.

A mers la baie. Ce mers senzual mai avea. Toți o urmăreau cu ochii. În cafenea au dat buzna o bandă de handrălăi, în frunte cu un tip cu niște umeri de fier. Dintr-o ochire am priceput că era soțul Anei. Răsturnau mese și scaune și oamenii fugeau afară. Am ras și eu putina odată cu ei și m-am pitit după un copac în stradă.

Nu peste mult, ușa s-a izbit de perete și afară au ieșit hăndrălăii, iar după ei, fruntașul socialist cu Ana în brațe. Ea se zbătea și țipa după ajutor, dar nimeni nu se grăbea s-o ajute. Nici măcar eu. Milionarul a băgat-o cu forța în Jeep-ul său și a demarat în trombă. Am ieșit de după copac și m-am uitat după mașină, dar în nări mă izbeau de emisiile de gaze de eșapament.  Ana. O femeie atât de frumoasă nu am mai întâlnit demult. În cap îmi suna povestea ei melodramatică de dragoste. Am revenit în bar ca să-mi termin coniacul.

 

 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine sînt cu caracter pamfletar și trebuie abordate ca atare