Au trecut și alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Cu bune, cu rele, cu speranțe deșarte sau așteptări împlinite. De bine de rău, procesul a curs decent. Nu perfect, dar ca reflectare directă a capacităților administrative, a forței interne, a calității personalităților implicate, în fine, a forței financiare în discuție. Deși mai există contestații și procese în curs, rezultatul e transparent deja și Igor Dodon așteaptă, în următoarele 10 zile, validarea de la Curtea Constituțională.

După emoție și bătălie, vine și momentul adevărului, moment ce nu are cum să se deconteze altfel decât pe seama celor implicați în diferitele proiecte. Și, dacă lăsăm deoparte discuția privind opoziția de dreapta pro-europeană, din stradă, și noul lider al Opoziției, Maia Sandu, relațiile tripartide de putere sunt, acum, complicate, iar legăturile, poziționările și pertractările Igor Dodon – Vladimir Plahotniuc sunt cele mai interesante şi pot fi fi cheia reașezărilor în următoarea perioadă.

Dacă facem abstracţie de bătălia politică, Republica Moldova, satul,el, are multe de recuperat la capitolul prestigiu și credibilitate, capacitate de gestiune a unui președinte pro-rus și anti-european (sau care și-a asumat formal un asemenea program). E adevărat că nu știm cum va funcționa Igor Dodon. Probabil că va trebuie să-şi nuanţeze majoritatea promisiunilor, dacă nu să elimine pe deplin. Au apărut deja semnale privind Acordul de Asociere UE-RM sau federalizarea Republicii Moldova. Însă, în majoritatea cazurilor, Dodon a făcut doar jumătăți de mișcări și pași spre o poziție acceptabilă (nu neapărat corectă). Și încă nu a preluat hățurile puterii, ca să și știe cum arată realitatea crudă, despre care vorbește atât de însufleţit politic și doctrinar.

Cred că Igor Dodon e un pragmatic. Îl știu de mulți ani: probabil vreo 13-14. Nu se poate şterge, evident, un programul electoral, ca angajamentele pe care şi le-a asumat între timp. Anumite lucruri Igor Dodon le va impulsiona prin alegerea sa, chiar dacă prerogativele îi sunt reduse. Impactul votului general va conta, așa cum vor conta și alegerea directă, chiar și numai la nivelul greutății declarațiilor sale.

Igor Dodon va rămâne să explice câteva lucruri despre care nu a fost întrebat în campanie, dar care astăzi devin teme acute de credibilitate: de exemplu, ce va face cu federalizarea? Admițând că și-o dorește și că ar promova-o – dacă nu chiar ar impune-o ca soluție Guvernului –, cum arată proiectul său de stat al cărui președinte vrea să fie? Și, mai ales, cât de destructurat va deveni un asemenea stat federalizat?

Apoi: cum se împacă această realitate cu drumul european al Republicii Moldova? Nu cumva îl subminează fundamental? Și dacă e așa, nu se așteaptă ca această subminare indirectă să scoată lumea în stradă? Mai departe: cum rămâne cu retragerea trupelor? Nu cumva vrea să legifereze prezența trupelor ruse în Republica Moldova? Dar, oare, acest pas nu-l afectează fundamental? Fără a mai vorbi de celebrul „coridor verde” negociat de Anatol Șalaru (devenit între timp rivalul său) cu Ucraina, pentru retragerea trupelor. Nu că s-ar retrage vreodată, dar gestul și eliminarea constrângerii privind drumul pe unde să se facă retragerea nu creează presiuni numai asupra Rusiei, ci și asupra președintelui Dodon însuși, ca și asupra administrației sale, care, iată, nu profită de cele negociate deja de ministrul Apărării și menține trupele în regiunea separatistă.

La fel de complicată e tema discutării soluției economice a lui Igor Dodon pentru Republica Moldova. Deschiderea comerțului cu Rusia e un lucru bun, mai ales pentru cei incapabili să facă față competiției de pe piața UE. Dar cum ajută asta Republica Moldova? Cum susţine imperativele dezvoltării, profesionalizării, creșterii competitivității? Pentru că a discuta ruperea Acordului de Asociere și Liber Schimb e o aberație: ar aduce prejudicii și costuri majore RM, dar și la capitolul remitențe, comerț, credibilitate. Chiar și în varianta intermediară, insuficient transformată spre realitate, a negocierilor în trei – UE, RM și Rusia – soluția sugerată este, iarăşi, o utopie, fiind clar că UE nu va trece în viitorul apropiat niciun acord cu votul complet unanim și calificat constituțional al statelor membre. Deci RM trebuie să aplice ce are. Libera circulație de care se bucură, de exemplu, pentru că nu se știe dacă Ucraina sau Georgia o vor avea prea curând, iar formula deja negociată și valabilă trebuie utilizată extensiv, până la o variantă mai bună (în viziunea președintelui nou ales, desigur).

Cei care își imaginează că Republica Moldova va funcţiona cu banii ruși de mâine, după prima vizită a lui Dodon, care va fi la Moscova, se înșeală. Fără comerț, remitențe din Vest, fără acces la piața liberă europeană, fără sprijinul României, în definitiv, Republica Moldova capotează. Intră în întârzieri de plăți și în ceea ce s-ar numi vrie economică. Iar în vederea acordului cu FMI poate ar trebui, chiar acum, până la sosirea noului președinte, ca acordul pentru punctul de contact NATO și grija pentru bunele relații cu SUA să rămână în prim-plan.

Nu știu cât de aplecat și rațional este noul președinte, în sensul abdicării de la angajamentele sale electorale. Cât de non-destructiv pentru drumul pro-european al Republicii Moldova se va dovedi. Până la proba contrarie, prevalează nu spusele dulci, susurate la urechea vreunui ambasador care s-a grăbit să facă temenele chiar între cele două tururi de scrutin, după ce a spus că nu contează încotro merge Republica Moldova, la Est sau la Vest, numai să meargă. Contează faptele ce urmează. Iar până la fapte mai e un demers dificil și complicat de recâștigare a încrederii europenilor de toate culorile că drumul drept, european, nu va fi alterat de noul președinte.

Reconstruirea încrederii, prezentarea de argumente, garanții, reasigurări ale sustenabilității orientării strategice, dovezi ale permanenței orientării occidentale a Republicii Moldova trebuie furnizate imediat și credibil de către autoritățile statale, în speţă de majoritatea parlamentară și Guvern. E salutar drumul urgent făcut de premierul Filip zilele astea la Bruxelles. Însă va avea el argumente? Vor conta formulele de garanții prezentate? E credibilă coerența guvernului declarat pro-european, cu un președinte ce luptă pentru alegeri anticipate, pentru preluarea puterii depline şi, ca atatre, reorientarea strategică a Republicii Moldova spre Est?

Efortul trebuie să fie prelungit și susținut. Și complex în sine. Pentru că el conține acte și fapte, reforme propriu-zis și acțiuni angajate. Pentru, încă o dată, a fi credibil. Și pentru garanții că existența lui Dodon, președinte nu e un pretext pentru încetinirea sau nuanțarea, aliasa eliminarea reformelor structurale angajate. Sau un pretext pentru eliminarea ori neasumarea unor reforme pe motiv de criză determinată de rivalități și certuri între Dodon și guvernul/coaliția pro-europeană.

E un exercițiu de credibilitate care contează enorm. Nu poate acoperi totul, dar, în situația de criză și turbulențe succesive în care funcționează lumea de astăzi, este o întreprindere necesară și dificilă care va antrena resursele de argumentație și elocință ale guvernării. De văzut, neapărat, și eficiența rezultatelor acestor demersuri.