Întâlnirea Trump-Putin putea să fie locul unde nu s-a întâmplat nimic. Unde se juca celebra scenetă a relansării relațiilor pe baza temelor comune, unde subiectele de divergență erau negate, un loc unde singurul lucru public, ieșit la conferința de presă, au fost discursurile pregătite de acasă, pe o agenda și aceea lucrată minuțios de echipele prezidențiale și de toate instituțiile responsabile ale celor două state. Minimum de pierderi colaterale pentru SUA, maximum de câștig imagologic pentru Putin, odată ce, numai prin acordarea acestei întâlniri, Trump l-a scos pe lideruld e la Kremlin din izolare și l-a urcat sus, pe scenă, marcând, totodată, preferința pentru pertractări și afaceri personale cu Marile Puteri decât pentru multilateralism și respectarea principiilor și valorilor Lumii Libere.

Nu a fost să fie. Am asistat timp de aproape o oră la prezentări și mai ales la partea de răspunsuri la întrebări care au expus un Trump neexperimentat, lăsat la mâna vulpoiului Putin care l-a umilit. Mai mult, în unele momente Trump își băga singur autogoluri, ridiculizând instituțiile statului american de care e responsabil, în calitate de Președinte și șef al Executivului, anunțându-și explicit încrederea, nu rareori admirația, pentru sistemul rus și instituțiile statului rus în detrimentul comunității de informații a propriului său stat.

Un summit care nu trebuia să aibă loc vreodată. Un summit care a însemnat nu numai îngenuncherea Americii mai întâi de către propriul președinte – încă captiv disputelor electorale și problemelor sale juridice de relații vinovate ale sale și ale echipei sale de campanie cu Rusia lui Putin – dar mai ales o pradă ușoară pentru Putin, care nu a avut nici o provocare, în nici un moment. Mai grav, Donald Trump a reprezentat la Helsinki Lumea Liberă, Lumea Occidentală, fiindu-i greu președintelui american să scape de admirația sa secretă, alteori explicită, față de Vladimir Putin ca personaj care este chintesența opusului lumii pe care o reprezintă președintele american într-o asemenea întâlnire..

Dacă e să luăm în considerație doar temele prezentate de cei doi președinți, ar trebui să ne înfiorăm de modul în care arată lumea de azi, după summitul Putin-Trump. Pusă la mezat, jucată la zaruri, împărțită pe baza unor interese directe(sau a lipsei intereselor) celor doi mari. Ca-n fabula lui Alexandrescu, avem egalitatea, dar nu pentru căței. Fundamentele relațiilor internaționale s-au reformatat peste noapte prin înclinațiile personale ale Președintelui American. Firește că limitele puterii sale, de președinte într-un stat democratic, fac ca încederea să dăinuie în establishmentul american, în instituțiile SUA, în capacitatea de gestiune a marilor teme de către marea națiune americană, care va supraviețui, cu certitudine, și lui Donald Trump.

Președintele american a fost departe de a-și respecta blazonul și pe cel al predecesorilor săi. Vestea bună este că nu am avut de a face cu un moment mai contondent. Vă imaginați ce s-ar fi întâmplat dacă Trump și Putin s-ar fi certat, ceva nu i-ar fi plăcut Președintelui american, care pleca după 20 minute din întâlnirea cu Putin. Deci nu vom avea război. Însă nu știu dacă noul tip de relație ruso-americană, anunțată de întâlnire de la Helsinki, este de bun augur pentru România, români sau partea noastră de lume.

Și asta deoarece Putin a fost readus pe scenă, ba chiar în prim plan și sub reflectoare, i s-a oferit loja de orchestră, ba mai tot timpul avea asupra sa și bagheta de dirijor. Nimic despre sancțiuni, revizionism, anexarea Crimeii, mutarea granițelor cu forța armelor, ocuparea vecinilor, subminarea democrației și a regulilor internaționale. Nimic despre susținerea lui Bashar al Assad, un criminal ce a utilizat arma chimică împotriva propriului popor, care a epurat sectar Siria, alungând sunniții către statele vecine și către Europa. Nimic despre utilizarea armei chimice într-un stat membru al UE și NATO împotriva unui dezertor grațiat legal chiar de Putin însuși. Nimic despre interferențe în alegeri, ba din contra, aplaudarea răspunsurilor lui Putin și acreditarea veridicității și credibilității instituțiilor și propagandei lui Putin. Pentru că, nu-i așa, nu există probe, nu există fapte, doar alegații răuvoitoare. Asta pentru că Trump a câștigat alegerile și Hillary Clinton le-a pierdut.

Lumea se schimbă, turbulențele se amplifică, regulile sunt revizuite, relativizate și interpretate, iar incertitudinea e critică azi și pe viitor. Trebuie să realizăm foarte clar că apărătorul lumii liberale democratice, a regulilor internaționale așa cum le știm, Președintele Statelor Unite, nu mai e legat de aceste reguli pe care le neagă și el de pe pozițiile conservatorismului și ale individualismului egocentric personal. O postură care nu ajută, cu certitudine, partenerii și aliații. Și orice ieșire publică a sa, mai ales acum, cât este crud și fără răni politice, îl face să reînvețe, să repete greșelile predecesorilor săi 4 președinți americani care au tot resetat relațiile cu Rusia, ultimii 3 chiar cu Putin.

Depinde cât de repede se lovește Donald Trump cu capul de pregul de sus, cât de repede pricepe capcanele politicii și diplomației ruse și când de repede realizează, el sau sistemul american, că orice act public al Președintelui Americii, dincolo de scriptul scenariului pe care trebuie să-l joace - elaborat de sofisticatul establishment american, de instituții și memorial lor, de sistemul de intelligence american și bogăția de cunoaștere pe care o reprezintă - e un pericol la adresa propriei persoane, a Statelor Unite și a lumii.