Summitul NATO de la Bruxelles a fost unul extrem de zbuciumat, acoperit în torentele de vorbe, imagini și auto-promovare caracteristice Președintelui american Donald Trump, care a dominat și a acoperit mediatic pe deplin summitul.

Nu a mai fost vorba despre documente, despre acorduri importante, despre conținut, ci doar despre Trump, ce a spus Trump, ce a vorbit Trump, ce a modificat Trump, cum a fortat Trump. 

Dacă e să decupăm partea mediatică și pe Donald Trump în spuma de imagine și declarații, rămâne un summit extrem de puternic. Cu cele mai dure pronunțări la adresa Federației Ruse, definită ca principal inamic al Alianței, pusă la colț în cel mai dur rechizitoriu pe care l-am văzut vreodată într-un document oficial al Alianței, deci negociat și acceptat de toată lumea.

Declarația finală a summitului NATO de la Bruxelles este cea mai dură pe care am văzut-o de la summitul de la Praga încoace, de când s-a înființat Consiliul NATO-Rusia și cunosc eu summiturile direct din culisele lor. Și la Newport Beach, în Țara Galilor, în septembrie 2014, după anexarea Crimeei și agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, am fi vrut noi, est europenii, o pronunțare 10% din cât e în actualul document, ca duritate și angajament aliat împotriva Rusiei și nu am avut asemenea text și o asemenea hotârâre a Alianței.

Summitul a avut în plus o reuniune pe Marea Neagră, fără precedent, din nou subiect al lobbyului făcut de România, prezentă în prim plan prin situarea în fruntea plutonului țărilor care respectă angajamentul de solidaritate și împărțirea echitabilă a responsabilităților, cu 2% din PIB pentru apărare începând din 2017, cu peste 32% investiții în noi capabilități militare, cu angajamente majore în teatrele de operațiuni militare ale Alianței și o nouă creștere cu 25% a prezenței în Afganistan. Pe această bază, dealtfel, România și-a atins principalele puncte de program, chiar și pe cele nefinalizate și nedecise încă definitiv, pe care le-a putut introduce în documente în care Alianța a luat act, a luat notă de aceste propuneri și evoluții.

Summitul a avut, deci, o Declarație finală în 50 de puncte, dar puncte cu teme diverse și paragrafe multiple și consistente. Cea mai puternică definire a Rusiei ca inamic și acuzație la adresa agresiunii constante la adresa Occidentului, pe toate direcțiile. O afimare solidă și creștere a nivelului de ambiție al Alianței, a reasigurărilor, a capacității de mobilitate a trupelor pe teritoriul aliat, cu o structură de comandă nouă, capabilă să facă constant adaptările necesare, cu un comandament de forțe întrunite la Norfolk în SUA și unul de infrastructură în Germania, care să asigure mișcarea trupelor fără impedimente, imediat, pe tot teritoriul aliat.

Documentele continuă cu reafirmarea misiunilor Alianței, dar, în primul rând, cu construcția mijloacelor necesare, al afirmării voinței și hotărârii politice de apărare a teritoriului aliat și dincolo de el, cu angajamentul adaptării apărării și descurajării, în mod constant, dinamic, la toate evoluțiile amenințărilor din zonă, deci un plan de contingență care se adaptează pe măsura schimbării echilibrelor militare din vecinătate. Și cu un angajament de proiecție a securității asupra partenerilor din Ucraina, Georgia și Republica Moldova.

Deci Declarația Finală a summitului e extrem de puternică și solidă, consistentă, care oferă garanții tuturor aliaților și asumă amenințarea reală pe toate dimensiunile ei. Apoi Declarația summitului NATO pe solidaritatea și securitatea transatlantică, ce marchează indivizibilitatea securității și apărării aliate, angajamentul aliaților și solidaritatea în creșterea capabilităților și resurselor pentru apărare.

Declarația Comisiei NATO - Georgia și Declarația Secretarului General al NATO despre Ucraina acoperă, în condițiile specifice ale veto-ului ungar pentru o reuniune formală a Comisiei NATO-Ucraina, sprijinul pentru parteneri, ca urmare al discuției pe Marea Neagră și capabilități, cu suport masiv pentru integritatea teritorială, apărarea, securitatea și retragerea trupelor ruse din cele trei state. Un alt angajament major ca rezultat al intervenției substanțiale a României.

Marea Neagră este menționată clar, interesul aliat și angajamentele pentru apărarea regiunii de frontieră a NATO și proiecția stabilității, peste o Crimee anexată de Rusia și militarizată, și peste regiunile georgiene Abhazia și Osetia de Sud ocupate de Rusia. În fine, declarația comună despre angajamentul în misiunea Resolute support în Afghanistan.

România și-a atins toate obiectivele, și a fost, fără emfază și fără a-și asuma un rol de prim plan, în centrul acestor evoluții, având un cuvânt greu de spus în documentul final, tocmai pe baza legitimității sale în contracararea amenințărilor prezente și a echilibrului său de abordare a relației transatlantice, de înțelegere a solicitărilor partenerului strategic american și de apropiere și susținere a pozițiilor europene.

O abordare coerentă, dincolo de dispute politice interne, care a profilat un președinte Klaus Iohannis mai puțin vocal, care tace și face și nu se laudă cu realizările sale, secondat de ministrul de Externe Meleșcanu și ministrul Apărării Fifor, exponenți ai partidelor din coaliția guvernamentală, care susți la unison poziția României în mod coerent, consecvent și dincolo de rivalitățile și disputele politice interne.

Și nu, NATO nu s-a dezintegrat, aliații nu s-au certat, Trump nu a lovit și nu a rupt, din contra, Alianța a trecut cu bine prin taifunul Trump. O explozie de voință, învelită nu totdeauna în cele mai corecte maniere, cele mai obișnuite abordări diplomatice, cu maniere mai puțin uzuale în cadrul Alianței, dar cu dorința de a avea un răspuns puternic, o coerența absolută în combaterea amenințărilor și transmiterea semnalelor către competitori, inamici, provocatori și agresori de orice fel, în primul rând Federația Rusă.