Republica Moldova s-a ales cu cea mai necruțătoare rezoluție a Parlamentului European la adresa sa din ultimii zece ani. Deputații Legislativului comunitar condamnă invalidarea alegerilor din Chișinău, recomandând suspendarea asistenței macro-financiare și sistarea suportului bugetar.

O reacție recalcitrantă

Reacția partidului de guvernământ a fost pe cât de promptă, pe atât de recalcitrantă. PDM acuză euro-deputații că ar face jocul opoziției în detrimentul cetățenilor Republicii Moldova. Se poate discuta, desigur, despre atitudinea partizană a legislatorilor din PPE care caută să-i promoveze  pe Maia Sandu și Andrei Năstase. Numai că acest ping-pong al acuzațiilor reciproce nu folosește la nimic. 

Puterea invocă faptul că Andrei Năstase a provocat justiția să ia măsuri dure, încălcând ostentativ legislația electorală. De bună seamă, liderul PDA nu numai că a comis abateri în ziua votului, ci și a insultat membrii Curții Supreme de Justiție chiar în ajunul examinării recursului, instigându-i parcă să bată în cuie invalidarea alegerilor.

Atâta doar că, oricum ai suci-o, refuzul instanțelor de a recunoaște legalitatea scrutinului pare o sancțiune disproporționată. După cum n-ai voie să ucizi tânărul din Hâncești, chiar dacă el a pătruns ilegal pe teritoriul unei gospodării private pentru a se scălda în piscină, tot așa nu poți anula votul popular pentru niște abateri minore care nu au influențat rezultatul alegerilor. 

O măsură odioasă

Măsura punitivă trebuie să fie conformă cu gravitatea faptei. Privite din acest unghi, deciziile instanțelor nu pot găsi nici scuză, nici înțelegere. Tocmai de aceea, invalidarea alegerilor este condamnată nu doar de UE, ci și de SUA, chit că americanii dau dovadă de mai mult pragmatism în relațiile cu Republica Moldova. 

Până și prietenii externi ai actualei guvernări recunosc că deciziile instanțelor arată ca dracul. Andi Cristea, euro-deputatul român care a comparat suspendarea asistenței financiare pentru Republica Moldova cu o explozie nucleară, consideră totuși că invalidarea scrutinului este o măsură odioasă. 

Merită să se discute, bineînțeles, despre legislația electorală imperfectă care lasă loc de interpretări. Aceasta trebuie, într-adevăr, perfecționată, pentru a exclude în viitor anularea alegerilor în urma unor abateri derizorii. 

Se poate da vina pe Andrei Năstase al cărui comportament și în campania electorală, și în ziua votului ridică multe întrebări. El a creat impresia că încalcă legea deliberat, fapt constatat și de observatorii Promo-Lex care  au denunțat abaterile sale într-o conferință de presă.  De unde și speculațiile că liderul PDA și-a dorit din start invalidarea scrutinului pentru a avea un motiv să tulbure apele din care să pescuiască voturi în alegerile parlamentare de la sfârșitul anului curent. 

Nu trebuie neglijat faptul, firește, că în urma invalidării alegerilor are de pierdut înainte de toate  puterea. Republica Moldova este luată în răspăr chiar de partenerii ei de dezvoltare tocmai într-un moment când avea nevoie de liniște mai mult ca oricând.

Și nici ipoteza unor ingerințe ruse nu are cum fi exclusă. Nu neapărat direct în actul de justiție, ci în intoxicarea unor anumite segmente ale puterii pentru a le determina să facă pași greșiți. Avertismentul președintelui Camerei Reprezentanților a Congresului SUA, Paul Ryan, că Rusia va căuta să influențeze viitoarele alegeri parlamentare este de-a dreptul înfiorător. 

Numai că toate aceste circumstanțe aparent atenuante nu  justifică hotărârile instanțelor și nu ajută cu nimic guvernarea. Suspiciunile care planează și asupra magistraților, și asupra decidenților politici au un caracter obiectiv. 

Dacă nu-i justiție independentă, nimic nu e

Nimeni  în UE nu crede în nevinovăția autorităților de la Chișinău, oricât de elocvenți ar fi Pavel Filip și Andrian Candu, care au căutat să lămurească situația la Bruxelles, întrucât în stat nu există o separație efectivă între puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească. Din contră. În ciuda reformelor realizate în ultimul timp, nu s-a făcut dovada emancipării justiției. 

Arestarea câtorva înalți demnitari apropiați de PDM pentru corupție nu convinge că a dispărut controlul  politic asupra procurorilor sau judecătorilor, că practicile trecutului au fost abandonate. Aceste exemple sunt prea firave și prea puține ca să se constituie într-o axiomă a independenței justiției. 

Presa de la noi scrie că și Liviu Dragnea, președintele  PSD, a fost condamnat pentru că a încercat să mobilizeze în mod abuziv electoratul să participe la referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu. Este adevărat că încălcarea comisă de el are anumite similitudini cu nerespectarea legii de către Andrei Năstase. Dar tot atât de adevărat este faptul că liderul social-democrat a fost inculpat de o justiție a cărei independență era deja un fapt general acceptat fără demonstrație.

Dacă și în Republica Moldova lucrurile ar fi stat la fel ca în România, nimeni nu ar fi avut nicio pretenție față de guvernarea de la Chișinău pentru invalidarea alegerilor. Cu toate că și dincolo de Prut adesea deciziile instanțelor par controversate, nimeni nu îl suspectează  pe președintele Iohannis de amestec în justiție. 

Să luăm un alt exemplu. În SUA judecătorii au adoptat  în ultimul timp niște decizii contradictorii în privința migrației. Unele dintre ele se bat cap în cap. Curtea Supremă de Justiție, bunăoară, a permis deunăzi președintelui să decreteze interdicții în privința intrării în Statele Unite a cetățenilor unor țări musulmane, cu toate că anterior alți judecători luaseră niște hotărâri  cu sens diametral opus. Nimănui însă nu-i trece prin cap să-l acuze pe Trump de ingerință în justiție. 

Acesta e avantajul unui regim democratic avansat. Puterea acolo, precum soția lui Cezar, este în afara oricărei suspiciuni când este vorba de activitatea justiției. 

În umbra celor puternici

La noi lucrurile stau exact invers. Toată lumea îi dusă cu mințile la un posibil control politic asupra procurorilor și judecătorilor. Și nici nu are cum fi altfel în condițiile în care nu există dovezi indubitabile ale independenței justiției.

Într-o democrație posibilitatea de a influența deciziile judecătorești este nu un atu al puterii, ci un mare necaz. Ingerințele în actul justiției îi aduc niște dividende curente, dar până la urmă o discreditează și o ruinează latent.  

O guvernare suspectată de imixtiune în puterea judecătorească riscă să-și distrugă singură cele mai bine intenții. Și asta pentru că nu-i credibilă. Cea mai frumoasă inițiativă politică va fi percepută de opinia publică ca un tertip, ca o încercare de a trage clapa poporului. 

Cazul invalidării alegerilor din Chișinău este foarte concludent din acest punct de vedere. Nu contează cine și-a băgat coada în actul justiției: Kremlinul, FSB, președintele Curții Supreme de Justiție, procurorul general, ministrul justiției, SIS, Andrei Năstase sau Renato Usatîi. Toate oalele se sparg de capul guvernului care trebuie să se justifice și pe plan extern, și pe cel intern, să convingă lumea că statul nu-i capturat de oligarhul cel atotputernic. 

Ralph Strică-Tot este un personaj dintr-un film american de animație lansat de Walt Disney Pictures. Mereu în umbra altora, mai puternici decât el, e un încurcă-lume care la tot pasul compromite orice treabă bună. Într-o zi însă, sătul să fie un personaj negativ, Ralph preia controlul asupra situației pentru a dovedi că poate fi un erou pozitiv. E timpul ca și Justiția moldovenească, mereu în umbra celor din fruntea bucatelor, să-și ia destinul în propriile mâini.