În timp ce la Chișinău hotărâri succesive ale justiției au consternat comunitatea internațională, prin nevalidarea alegerilor locale, în așteptarea hotărârii definitive și irevocabile a Curții Supreme, iată că, la Adunarea Generală a ONU, a fost votată vineri 22 iunie seara Rezoluția privind retragerea trupelor străine (a se citi ruse) din Republica Moldova, respectiv din raioanele de Răsărit ale Republicii Moldova. Am făcut contextul pentru a sublinia că victoria a fost cu atât mai grea cu cât momentul a fost unul dificil, când evoluțiile din justiția de la Chișinău au creat revoltă la nivelul statelor europene, însă acestea nu au confundat situația internă cu evoluțiile și justețea încălcării dreptului internațional de către Rusia și au acordat un vot covârșitor, cu toate statele membre NATO și UE votând pentru rezoluție. State care, altfel, ar fi fost reticente în a cauționa azi Chișinăul, până la soluționarea cauzei validării alegerilor locale anticipate.

A fost un efort major și conjugat, care a generat o rezoluție negociată, cu formulări nici nemaipomenite, nici rezervate și generale, ci extrem de clară în afirmațiile sale. În document, referirea la Declarația finală a summitului OSCE de la Istanbul, 1999, a fost relevantă, acolo unde, în contextul adoptării Tratatului Forțelor Convenționale în Europa adaptat, a marcat angajamentul semnatarilor – inclusiv Federația Rusă – privind retragerea trupelor din Republica Moldova și Georgia. E adevărat că Rusia s-a retras din Tratatul CFE explicit, în 2007, deși a anunțat că respectă în continuare prevederile. Nu că ar fi făcut-o, bineînțeles, din contra, după anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei, am ieșit cu totul din regulile și prevederile acordului. 

Cineva ar pune în discuția relevanța documentului, greutatea sa și ar analiza prin finalitate ce înseamnă el, adică dacă se vor retrage trupele și armamentele cum prevede rezoluția. Firește că nu vorbim în acești termeni: o știe toată lumea, o știu și cei care au votat, și inițiatorii, Rusia nu-și va retrage trupele și armamentele pentru că i-o cere Adunarea Generală a ONU. Nu a făcut-o cu cele două Rezoluții anterioare pe Ucraina și Crimeea. Însă deja va fi expusă public și va începe un anumit tip de presiune a existenței unui asemenea document, care, altfel, nu poate fi explicat și prezentat ca făcând parte din elementele pe care Moscova le respectă. Rusia subliniază astfel, fără aparențe și nuanțe, că nu respectă (din nou) dreptul internațional și o hotărâre legală și validă a comunității internaționale, o Rezoluție a Adunării Generale a ONU care reprezintă, de astăzi, o bază juridică validă și solidă a solicitării constante a retragerii trupelor de pe teritoriul său, Republica Moldova fiind un stat care nu a consimțit la prezența trupelor ruse pe teritoriul său.

Mai mult, Rezoluția a avut printre sponsori toate statele din regiune – Republica Moldova inițiator, Ucraina și România co-sponsori - alături de alte state. E un semn extrem de important și marchează hotărârea tuturor statelor din regiune, cele afectate, privind această prezența a trupelor și armamentelor în coasta Ucrainei și la 150 km de Prut. În plus, mai există și acordul între Chișinău și Kiev privind crearea unui coridor pentru a permite ieșirea trupelor ruse aflate în raioanele de Răsărit ale Republicii Moldova către statul de origine, Rusia. Deci și motivația imposibilității retragerii acestor trupe din lipsa culoarului de retragere dispare.

Aici Rusia va trebui să acceseze inventivitatea sa diplomatică, însă cu tot mai puține mijloace și neconvingător, pentru a explica de ce nu se retrage din regiune. Aceasta fie recunoaște Transnistria ca stat, susținând că alt stat ar trebui să dea acordul pentru retragerea trupelor, nu Republica Moldova – dar acțiunea s-ar petrece după adoptarea rezoluției și ca efect al acesteia, deci ar fi ostentativă și problematică - fie inventează o altă formulă pentru a „retrage” GOTR și a „uita” în urmă o altă formă militară care să acopere această prezență.

Cert e că documentul e foarte important pentru Republica Moldova. E foarte important pentru că reafirmă, după 20 de ani, retragerea trupelor ruse, în cel mai prestigios și mai extins for internațional, Adunarea Generală a ONU. E un document chiar mai puternic decât Declarația finală a OSCE de la Istanbul. Cu deosebirea că acolo semnase și Rusia acordul retragerii trupelor, semnătură interpretată corect și drept angajament. Dar Rusia nu a respectat nici acordul explicit Elțîn-Snegur din 1994 , care prevedea retragerea până în 1997.

Apoi e important pentru că, pe baza unui asemenea document, pot urma alte acțiuni interne care să traducă această Rezoluție în legislația Republicii Moldova, cu relevanță în materie. De exemplu, pe această bază, se poate declara legal prezența militară rusă drept „trupe de ocupație” și se poate anula orice formulă de tranzit prin aeroportul Chișinău a personalului și a oricăror categorii de echipament și armament. Și Ucraina poate proceda la fel, blocând orice achiziții pentru aceste trupe. În orice caz, presiunea poate să crească pe trupele ruse din regiune.

Cum va fi valorificată această victorie și acest document? Revine autorităților Republicii Moldova să o stabilească în viitor. Într-un context de credibilitate și legitimitate. Adică un demers care nu poate fi declanșat, nu înainte de a rezolva problema Hotărârii definitive și irevocabile care să închidă tema alegerilor locale fără să altereze dosarul electoral bun al său încă din 1994. Și fără să-și altereze grav relațiile cu toți partenerii externi. Firește că e vorba despre justiție, dar aici costurile majore pentru Republica Moldova și autoritățile aflate în funcțiile din stat nu pot să fie eludate.

De reținut și costul major încasat de către Republica Moldova chiar în dezbaterea în Adunarea Generală a ONU, acolo unde reprezentantul Rusiei a subliniat, ca argument al amânării dezbaterii, ulterior ca argument pentru votul “împotrivă”, poziția divergentă a Președintelui Igor Dodon pe această temă, susținând că Republica Moldova însăși, în întregime, nu are o abordare comună, la nivelul autorităților. Și aici, problema Președintelui, care reprezintă interesele Rusiei în Republica Moldova, nicidecum ale statului al cărui președinte este, trebuie abordată.

În plus, cred că sunt de reținut statele care au votat împotriva Rezoluției - doar 15, e adevărat. Este vorba despre Rusia, firește, partenerii Rusiei în Uniunea vamală – Armenia și Belarus – dar și obișnuitele oi negre ale comunității internaționale - Coreea de Nord, Iran, Myanmar, Sudanul de Sud, Sudan, Siria, Venezuela și Zimbabwe – și clienții Rusiei din America de sud, pe lângă Venezuela lui Maduro, respectiv Nicaragua, Bolivia, și Cuba, la care se alătură și statul Burundi. Și aici, trebuie ca Republica Moldova să decidă raportarea la statele care au votat împotrivă, consultări pentru a vedea motivațiile, dar și o raportare la această realitate pe dimensiunea diplomatică și comercială, cu precădere cu statele cu care există schimburi relevante.