Prizonier al condeielor și spațiul academic, am pornit la drum prin a teoretiza un fapt curent: cel al democrației excepționalismului autoafirmat. Ulterior am alunecat spre un termen consacrat în România, cel al “democrației originale”, un termen care a fost introdus pentru a demarca faptul că la București s-ar fi născut un sistem distinct de cel înființat după Revoluția Franceză și lansarea pachetului de drepturi ale omului și cetățenului în Franța și SUA.

Ei bine, cred că e cel mai potrivit de tratat subiectul sub aceste auspicii. Și se aplică întocmai la Chișinău.

Democrație și punctum

Evident că democrația nu e nici originală, nici suverană- a la Putin, nici iliberală – cum o decretase ca variant Orban. E democrație, punct. Cu reguli clasice, imuabile, corecte. Și cu o perpetuă perfecționare, care a adăugat pe rând democrației clasice, din polisurile grecești, drepturilor omului și economiei de piață – ingredientele obligatorii și auto-sustenabile, potrivit demonstrațiilor lui Giovanni Sartori – statul de drept și domnia legii, apoi buna guvernare, ulterior guvernanța globală pentru administrarea acestui proces obiectiv al globalizării, și mai departe instrumentarul de combatere a efectelor secundare ale impactului interferenței democrației și tehnologiei de tip internet, social media și telefonul inteligent, cu acces infinit și practic gratuit la orice informație, respectiv populismul și adhocrația.

Acum să vedem cum se aplică democrația original în Republica Moldova. Se fabrică o etichetă, cu un fond puternic de adevăr. Să-i zicem pro-european. Sau anti-oligarh. Sau unionist. Sau pro-rus. Se repetă în neștire, ca o mantră, din toate sufletele aferente grupării interesate eticheta care trebuie lipită de propria grupare sau de adversar. Oligarhul, anarhiștii, Albă ca Zăpada, omul lui Filat, alternativ omul/presa lui Plahotniuc. După care, pe piedestalul auto-asumat, pozitiv, firește, și cu dușmanii declarați și înfierați, de crează identitatea exclusivă dorită.

Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!

Apoi, pe această falie maniheistă, de alb sau negru, de bine și rău, de luptă crucială între un Făt Frumos pe cal alb și Capcăunul, Spânul sau Zmeul cel Rău, de luptă cosmică și ireconciliabilă, până la moarte, se împarte societatea pe deplin. Și nu pe principii și valori fundamentale, după orientări și elemente fundamentale care despart. Nu. Doar o împărțite cu noi - împotriva noastră. Ce să mai spunem că sloganul e profund stalinist – Cine nu e cu noi e împotriva noastră! Fără nuanțe, fără analiză, fără spirit critic, cu multă emoție și infatuare, cu exceptionalism exclusivist. Numai noi suntem – cei buni, cei frumoși, cei pro-europeni.

Din peisaj a dispărut echilibrul, bunul simț, respectul pentru părerea celuilalt sau ascultarea măcar a unei alte opinii. Rămâne doar ghilotina verdictelor cu atât mai tranșante și enunțate doct cu cât sunt rostite de neaveniți, inculți, necunoscători sau activiști de duzină. E alb, zice bine, e cu noi. Are dubii, are nuanțe, atunci face jocul celorlalți, trebuie pus la stâlpul infamiei, musai să fie la cei negri. Doamne ferește să mai fie ascultat în argumentele sale.

S-ar întoarce Papa Rațiu în mormânt, el care, ca un Lord, apăra până la ultima picătură de sânge dreptul celuilalt de a spune ceea ce nu-i place. Cât de Einstein, ce să mai spun? El care scria: "Cel ce mărșăluiește vesel în rând cu trupa, deja și-a câștigat disprețul meu. I s-a dat ditamai creierul din greșeală, din moment ce măduva spinării i-ar fi fost de ajuns."

Am lucrat și eu cu un Președinte. Traian Băsescu. Un Președinte care m-a adus consilier direct de la opoziția lui, după ce făcusem campanie pentru Crin Antonescu și împotriva sa, pe un domeniu extrem de important, spunându-mi că are nevoie să dublez lucrurile celorlalți doi consilieri din domeniul politică externă și securitate și să-i dau varianta alternativă. A trebuit, practic, timp de trei ani și jumătate, să spun NU, cu argumente, unui președinte, și unui președinte deloc comod în confruntări. Am acceptat provocarea și nu o voi regreta niciodată, tocmai pentru că a fost omul pe care l-a interesat argumentul și rațiunea dintr-o acțiune, și nu cohorta de yes-mani.

Când argumentul democratic pălește: Tu al cui ești?

Când argumentul logic și profesional pălește și contează doar “Tu al cui ești?” și gândirea în liotă, la hurtă, în linie cu conducătorul, care-o fi ăla, rezultatul nu are cum să fie decât ne-democratic. Iar când gândirea asta trece și în politica internațională, deja ajungem la aberații ținând de preistoria democrației mondiale. Cum să-i ceri cuiva să practice democrația când profesiunea de credință a unui pretins democrat este de a împărți lumea între cei care sunt cu mine sau împotriva mea? Sau am uitat eu, și Stalin o fi fost vreun democrat…

Oamenii sunt diferiți, au păreri, idei, abordări diferite. Democrația este și respectul pentru această diversitate, aprecierea băgăției de individualități și minți frumoase, rationale, empatice. Asta e umanitatea și așa se profesează democrația. Când însă totul se reduce la eticheta de mai sus și la celebra frază “Dă-mi bani numai mie, că NUMAI EU sunt pro-european!” sau la sintagma ce răzbate și din unele documente oficiale semnate „De ce finanțează România pe cei care mă critică pe mine bani”,  rațiunea pălește, democrația se destramă iar credențialele democratice ale acestor excepționaliști maniheiști de paradă, auto-asumați pro-europeni, se duc pe apa sâmbetei.

România nu dă bani la partide și figuri politice

Ceea ce e mai prost e că oamenii aceștia nu realizează măcar că se expun și-și exhibă slăbiciunile și carențele educației politice și ale culturii democratice. Și ale educației, în general. Când vii într-un stat, fie și vecin, și începi să reproșezi de ce dă România bani celor care-l atacă pe Năstase, numai democrat și echilibrat nu te numești. Înseamnă că nu ai înțeles nimic nici din politică, nici din democrație, nici din civism, nici măcar din relațiile între state. Am explicat și noi din acest colț de editoriale, România nu dă bani la partide și figuri politice, proeuropene mai reale sau mai autoasumate, pro-române sau unioniste deopotrivă. A subliniat-o luni în Parlamentul României Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu.

ppRomânia finanțează proiecte în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, pentru implementarea reformelor reale pro-europene în Republica Moldova, pentru construcția instituțională în Republica Moldova, pentru promovarea limbii, istoriei, culturii românești. Pentru dezvoltarea mass-mediei în limba română, de toate culorile, cu orice abordare, înclinație sau opinie ar avea-o jurnaliștii și formatorii de opinie de acolo. Firește, în limitele date de democrație, de bun simț, de nediscriminare, de extreme reprobabile pe care le respinge.

Firește atunci când cheltuiești banii donatorilor pe aflări în treabă, pe proiecte fără nici o metodologie, fără raportarea la nici un document sau studiu de orice fel – și sunt, nu fii de deochi pe toate domeniile – când totul e expunerea părerilor individuale și aflării în treabă a unor pseudo-democrați, activiști civici sau mai puțin civici, a căror părere proprie e unica ce contează și e relevantă, putem închide ușa. Și asta se întâmplă în plină campanie a războiului informațional lansat în Republica Moldova asupra României: România a greșit la Chișinău, România nu are strategie la Chișinău, România îl susține pe Plahotniuc la Chișinău/alternativ agenda lui Plahotniuc, strategia lui Plahotniuc, Oligarhul Rău care a Capturat Statul, și în subsidiar, România mai bine nu s-ar implica de loc, ba chiar să dispară, dacă se poate de la Chișinău.

Cui prodest?