Una din principalele preocupări ale diavolului este, precum se știe, să convingă lumea că nu există. Molima politică numită populism s-a achitat admirabil pe alocuri de această sarcină. A creat impresia că cel puțin la Chișinău lipsește cu desăvârșire.

Un fenomen dominant

Imitatoare a modelelor politice consacrate, ca orice democrație tânără, cea din Republica Moldova absoarbe orice modă occidentală precum o pompă aspiratoare. Populismul însă, în aparență, i-a alunecat printre degete. Deși se vinde bine de la un timp încoace în Europa de Vest, nimeni la Chișinău nu se grăbește, la prima vedere, să-l importe sau să și-l asume deschis. 

Niciun partid nu este catalogat în Republica Moldova ca fiind populist. Din când în când se fac doar niște insinuări la adresa unor actori politici. Totuși, chiar și la o analiză aproximativă,  se poate vedea că populismul există și prosperă. 

Mai mult. Fenomen preponderent marginal în Occident, la noi populismul a devenit unul central. Dacă nu chiar dominant.  

Haideți însă să precizăm mai întâi termenul. Ce este populismul?

Definiția lui Kolceak

Zice-se că anchetatorul bolșevic care l-a interogat pe amiralul Kolceak s-ar fi arătat mirat la un moment dat că albgardiștii nu au fost în stare să lanseze niște lozinci politice ademenitoare care le-ar fi permis să atragă poporul de partea lor. „De ce voi, îl întreba el înfoiat în pene pe amiralul arestat, n-ați promis, așa cum am făcut noi, armata roșie, să dați pământul țăranilor și fabricile muncitorilor, ca să aveți priză la public? 

Amiralul l-a privit consternat pe anchetatorul bolșevic și a răspuns cu o grimasă de nedumerire pe care nici nu căuta s-o ascundă:

  • Dar cum aș putea eu să fac niște promisiuni pe care nu pot și nu vreau se le onorez?

Replica amiralului Kolceak conține o definiție prin negație a fenomenului. El era antipodul populismului care  promite ceea ce nu poate și adesea nici nu are de gând să facă. Din acest punct de vedere, bolșevismul a fost eminamente populist. A promis verzi și uscate, ca până la urmă să facă totul pe dos. A transformat țăranii și muncitorii în iobagi umili ai statului. 

Elementele distinctive ale populismului

  1. Oportunismul. Cameleonic și lipsit de principialitate, populismul schimbă registrele fără scrupule, speculând, după împrejurări, probleme adevărate sau simulate de stringentă actualitate care pot să-i asigure un succes electoral rapid.
  2. Radicalismul. Se erijează în postura de luptător fundamentalist anti-sistem, adoptând de cele mai multe ori o atitudine extremistă, ostilă și intolerantă față de inamicii săi.   
  3. Discursul negativ și apocaliptic. Induce frica și, totodată,  ideea că dacă nu se iau măsuri de urgență pentru eradicarea unor vicii (migrația abuzivă, corupția etc.), dezastrul va fi iminent: moravurile se vor deprava, lumea va sărăci, statul va fi capturat ș.a.m.d.
  4. Țintele false. Populismul caută să găsească țapi ispășitori pentru a stârni ura oamenilor pe care o îndreaptă împotriva unor inamici politici inventați. 
  5. Neglijarea interesului general în favoarea unor interese de moment sau de grup. Populiștii sugerează că sunt dispuși să sacrifice și democrația, și drepturile fundamentale ale omului pentru a suprima hoția, pentru a stăvili migrația necontrolată, pentru a strivi oligarhia etc.

Etichetele false

Populismul nu trebuie confundat cu etichetele atribuite de o parte considerabilă a presei și a mainstream-ului din Occident unor adversari politici care se opun birocratizării excesive și reglementărilor ideologizante. Așa cum regimul Putin obișnuiește să-i taxeze drept fasciști pe baltici sau pe ucraineni, tot astfel în lumea liberă cei care vor să răstoarne paradigmele politice încremenite în erori sunt nemeritat declarați populiști. 

Nu este populist nici Donald Trump, nici Jaroslaw Kaczyński, oricâte enormități s-ar debita despre ei.  Este adevărat că și unul și altul sunt colerici, spun lucrurilor pe nume, critică oponenții fără menajamente, sfidează corectitudinea politică. Dar tot atât de adevărat este faptul că ambii sunt niște conservatori adevărați și perseverenți care abordează probleme reale desconsiderate de elite, încercând să le soluționeze cu persistență și tenacitate. 

Președintele american, de exemplu, a reușit să convingă partenerii din NATO să-și sporească bugetele de apărare. Tot el caută să readucă acasă marile companii americane care au emigrat în Asia. Guvernul de la Varșovia, în ciuda unei campanii internaționale de defăimare, își propune să decomunizeze puterea judecătorească a Poloniei care nu fusese reformată de la căderea totalitarismului roșu încoace. 

Peron, Putin și alții

Populismul, care în secolul al XIX-lea desemna o mişcare a agriculturilor nemulţumiţi din SUA, iar în Franţa a reprezentat o şcoală literară din anii 1920, după cel de-al Doilea Război Mondial a pătruns în vocabularul științelor politice pentru a caracteriza regimul președintelui Argentinei Juan Peron, un mix straniu de stat corporatist și economie socială de piață. Făcături la fel de bizare sunt în prezent Frontul Național din Franța sau Alternativa pentru Germania care combină xenofobia, reminiscențele nazismului și dragostea pentru Putin. 

De altfel, președintele rus este și el un populist sadea fără principii și fără ideologie. În ciuda faptului că imită un conservatorism fals și sordid, liderul de la Kremlin este prieten și cu despoți marxiști de genul lui Maduro din Venezuela, și cu laicul alawit Bashar al-Assad al Siriei, și cu teocrația șiită iraniană.  

La ora actuală Moscova sprijină, finanțează și incită toate mișcările populiste din democrațiile liberale pentru simplul motiv că acestea constituie un factor perturbator în Occident. Cu cât mai rău stau lucrurile în Europa sau  în SUA, cu atât mai bine Rusiei. 

Privit din acest unghi, populismul, alintat de fosta metropolă, n-avea cum să nu poposească prin părțile noastre. Și el nu s-a lăsat așteptat. Această molimă a pus stăpânire pe clasa politică de la Chișinău îndată după proclamarea independenței. 

De la Dumitru Moțpan la Andrei Năstase

Ce oare ar avea în comun Dumitru Moțpan, președinte al Parlamentului pe la mijlocul anilor 1990, Vladimir Voronin, Igor Dodon , Renato Usatîi și Andrei Năstase? Foarte diferiți și ca vârstă, și ca educație, și ca viziuni politice mărturisite, toți sunt populiști.  

Prima grupare efectiv populistă  între Prut și Nistru a fost Partidul Democrat Agrar din Moldova. Fondat de fostul președinte de colhoz, Dimitru Moțpan, PDAM s-a aflat la putere din 1994 până în 1998. Agrarienii au exploatat într-o veselie frica și dezorientarea oamenilor, provocată de privatizările obscure și ruinarea peste noapte a gospodăriilor agricole colective. Profitând de aceste angoase, nomenclatura sovietică a reușit să-și însușească partea leului din patrimoniul național. 

La finele anilor 1990 locul PDAM a fost luat de PCRM. Fals comunist, acest partid a speculat cu brio deruta identitară și nostalgiile după puterea sovietică.  În același timp,  a cochetat ipocrit cu liberalismul în economie atunci când a avut nevoie de banii FMI. Când Voronin a scăpat stindardul populismului din mâini, acesta a fost preluat de Dodon care, între timp, se transferase în PSRM. 

O altă grupare populistă, croită în laboratoarele serviciului rus de spionaj extern, este „Partidul Nostru”. Liderul ei, Renato Usatîi, un interlop abil și guraliv, s-a bizuit pe drojdia societății. A căutat să înregimenteze cu pomeni și promisiuni deșarte diverse elemente marginale și apolitice. 

Moscova n-avea însă cum să-și atingă obiectivele la Chișinău fără a avea la îndemână și un partid populist pe segmentul de dreapta al scenei politice. Acesta e reprezentat de Platforma DA. Cu un mesaj negativ și apocaliptic despre statul capturat, cu un țap ispășitor desemnat (Plahotniuc), cu tentația de a sacrifica integrarea europeană ( batista pe țambal) de dragul luptei cu oligarhul cel rău, cu un radicalism împins până la inconștiență, cu o disponibilitate oportunistă de a se alia cu oricine (Renato Usatîi, Dodon, Platon etc.) pentru a doborî inamicul demonizat, această grupare este întruchiparea populismului pretins pro-european.  

Astfel, oricum ai suci-o, chișinăuienii sunt acum ca între Scila și Caribda. În cel de-al doilea tur de scrutin ei au de ales între doi populiști.  

Rușii, desigur, se vor bucura dacă câștigă Ceban. Steaua roșie din palatul prezidențial va ajunge la primăria mai ieri românească. Dar ei vor fi la fel de fericiți dacă învinge Năstase, întrucât va începe războiul între administrația centrală și cea municipală, ca pe vremea când oamenii lui Voronin îi furau lui Chirtoacă bradul. Punct ochit, punct lovit pentru trăgaciul Putin.