Încă nu s-au stins ecourile unor comentarii elogioase ale prietenilor noștri occidentali pe marginea „progreselor” înregistrate în reglementarea transnistreană că Moscova a căutat să le amintească cine este șeful. Nitam-nisam, Tiraspolul a anunțat că nu dorește să negocieze soluționarea politică a conflictului.

Vor alipirea la Rusia

În ajunul şedinţei de la Roma în formatul 5+2, care urmează să aibă loc în zilele de 20-30 mai, Vadim Krasnoselski, șeful administrației din regiunea separatistă, avertizează că reglementarea politică a conflictului nu poate fi un subiect de discuție. La mijloc, sugerează el, este un tabu de care nu are voie să se atingă nimeni.

„Nu trebuie să deschidem coșul trei pentru a vorbi despre reglementarea politică. Nimeni nu este pregătit pentru aceasta. Noi avem o cale fixă spre independență, recunoaștere, iar în cele din urmă, integrarea în Rusia”, susține el.

Clar, nu? Se poate aborda orice problemă, din punctul de vedere al Tiraspolului.  Accesul transportului  din regiunea separatistă în traficul internațional, de exemplu. Sau reparația podurilor peste Nistru. În niciun caz însă nu reglementarea politică.

Mai mult decât atât. Vadim Krasnoselski nu se sfiește să recunoască de fapt că negociază problemele din coșul 1 și 2 al procesului de reglementare transnistreană cu un singur scop, și anume: să obțină recunoașterea internațională a regiunii separatiste.

Dar și acest obiectiv mult râvnit de Tiraspol nu este un capăt de linie. Independența Transnistriei nu-i un scop în sine. Separatiștii vor s-o bată în cuie de dragul ideii lor fixe – unirea ulterioară cu Federația Rusă. Nici mai mult, nici mai puțin. Asta șeful administrației de la Tiraspol o spune pe șleau fără să clipească.

Linia roșie a Moscovei

Administrația de la Tiraspol și stăpânii ei de la Moscova poartă de nas toată lumea. O duc cu preșul. Și nici nu se obosesc măcar să ascundă asta.

Așa-zisele negocieri în problema transnistreană, după cum subsemnatul am arătat în repetate rânduri, sunt curată abureală. O cacealma care permite și Tiraspolului, și Moscovei să tragă clapa opiniei publice internaționale.

Este limpede  că Vadim Krasnoselski nu vorbește de pe pereți. Marionetă ordinară, el este un executant docil al stratagemelor Rusiei în zonă.  

Șeful administrației de la Tiraspol până mai ieri evita subiectul reglementării politice sau o scălda, vorbind ceva despre alegerea făcută de ”poporul transnistrean” în favoarea limii ruse. Acum însă brusc a devenit mai explicit.

Krasnoselski s-a sucit vizibil după vizita la Tiraspol a reprezentatului MID-ului pentru Transnistria Serghei Gubarev.  Trimisul  Ministerului de Externe al Rusiei  se vede că a venit să tragă un fel de linie roșie în procesul de negocieri. Se poate discuta orice în afară de problemele din coșul al treilea – asta a fost ultima indicație a Moscovei.

Coșul al treilea, închis

Structurarea negocierilor în formatul 5+2 pe trei direcții sau pe trei coșuri, după cum au fost supranumite acestea, s-a făcut, precum se știe, în aprilie 2012 la Viena. Până acum au fost deschise anevoie primele două. Cel de-al treilea rămâne închis.

Din primul coș fac parte problemele social-economice, procedurile vamale, sistemul bancar, educația și sănătatea. Cel de-al doilea cuprinde drepturile omului, justiția, sfera umanitară, libertatea circulației etc. Cel de-al treilea vizează chestiunile de securitate și, în definitiv, reglementarea politică amplă a conflictului.

Ani de zile Tiraspolul și Moscova au scuipat pe toate cele trei coșuri, dând în ele cu piciorul. Totuși, în ultimul timp, în urma încercărilor Chișinăului de a prelua controlul asupra segmentului transnistrean al hotarului moldo-ucrainean, rușii au început să dea semne de nervozitate.

Unde mai pui  că Moscova nu mai are căi de acces spre contingentul său militar de la Nistru. Kievul și Chișinăul cooperează pentru a contracara pătrunderea militarilor, armelor și tehnicii de război din Federația Rusă în regiunea separatistă.

Pentru a ieși din impas, Kremlinul a aplicat împotriva Republicii Moldova tactica intimidării coroborate cu încercarea de a se victimiza pe plan internațional. Pe de o parte, a întețit exercițiile militare în regiunea separatistă, tancurile lor forțând Nistrul în câteva rânduri. Pe de altă parte,  a acuzat Chișinău și Kievul de impunerea unei  blocade a Transnistriei.

Însă până la urmă, rușii au schimbat definitiv registrul. Au acceptat să discute problemele din primele două coșuri fără să se atingă de cel de-al treilea. Cu alte cuvinte, au hotărât să facă niște concesii în sfera economică și cea umanitară pentru a salva prezența lor militară în zonă.

Planul Moscovei este să tragă de timp, nimic mai mult. Era vorba de un tertip promovat și cu sprijinul emisarilor OSCE care au reușit să convingă partenerii occidentali că cedările reciproce, unele dintre ele extrem de riscante pentru Chișinău, vor spori încrederea între cele două maluri și vor crea premise pentru negocierea în ultimă instanță a unor chestiuni privind reglementarea politică a conflictului. 

Ca rezultat, Tiraspolul și Chișinăul au făcut niște compromisuri. Mai generos însă a fost, ca întotdeauna, malul drept. S-a ajuns la un acord în ceea ce privește prelucrarea pământurilor din stânga Nistrului de către agricultorii din localitățile aflate sub jurisdicția Republicii Moldova, precum și pe subiectul oferirii numerelor neutre pentru mijloacele de transport transnistrene ca acestea să aibă acces în traficul rutier internațional. 

Un duș rece

Înțelegerile, salutate de  OSCE și UE, nu sunt privite cu ochi buni de toată lumea. Ele au fost criticate de unii experți de la Chișinău care au învinuit autoritățile moldovene că, făcând niște concesii nepermis de generoase, se joacă de fapt cu integritatea teritorială a statului.

Efectele „progreselor înregistrate” în negocieri nu au întârziat să vină. Ele au îmbrăcat  forma unui duș rece pentru capetele înfierbântate. Sau amețite, dacă vreți, de pe urma unor succese închipuite.

Krasnoselski, înainte de o nouă rundă de negocieri în format 5+2, le-a arătat tuturor linia roșie trasată de Gubarev.  Vorba ceea, pe aici nu se trece.

Coșul al treilea, sugerează șeful administrației de la Tiraspol, nu este negociabil și basta. Oricâte concesii ar face Chișinăul, stimulat de OSCE și UE, Tiraspolul vrea recunoașterea independenței ca preludiu pentru alipirea ulterioară a Transnistriei la Rusia.

Vă miră toate acestea? Dar de ce? N-ar trebui.

Ultima escapadă a lui Krasnoselski era previzibilă pentru oricine  nu a pierdut contactul cu realitatea. Ce nu ştiam noi despre Rusia și regimului separatist încât să așteptăm, cu o seninătate absurdă, progrese de pe urma negocierilor cu cei care ne ocupă partea de est a teritoriului nostru național?

Sindromul Munchen

De două decenii și ceva Transnistria reprezintă un cap de pod pentru războiul hibrid purtat de Rusia împotriva Republicii Moldova, iar de la un timp, și împotriva Ucrainei. Acest fapt  a ieșit în evidență mai cu seamă după anexarea Crimeii și destabilizarea estului Ucrainei.

Or, într-un război, concesiile disproporționate sunt un semn de slăbiciune care nu diminuează, ci crește poftele nemăsurate ale inamicului. În aceste împrejurări, orice pas greșit  ne poate costa scump. Nu trebuie să uităm că și Transnistria, și Donbasul fac parte dintr-un teatru de luptă în care se decide viitorul nostru.

Să nu ne facem iluzii, deci, că prin îngăduință excesivă și favoruri gratuite făcute separatiștilor se poate obține reintegrarea teritoriului de dincolo de Nistru. Rusia a trasat limitele reglementării transnistrene, dând de înțeles că nu renunță la teritoriul ocupat.

În noile condiții, Putin are mai puține motive decât până în anul  2014 să cedeze regiunea separatistă. Transnistria  pentru el e o fortăreață a războiului hibrid mai prețioasă ca oricând, întrucât reprezintă o sculă în coasta Ucrainei rebele și a Occidentului indezirabil.

Așa fiind, pacea cu orice preț, pe care caută s-o impună unii emisari străinii în diferendul cu Rusia pentru Transnistria, nu-i decât o împăcare iluzorie. Aceasta amintește de compromisul umilitor de la München care, pentru a îmblânzi agresorul, îi oferă prada râvnită.