Candidatul liberalilor la funcţia de primar general al Chişinăuluii, Valeriu Munteanu, a împânzit zilele trecute redacţiile din capitală cu un comunicat în care se ia de presa online. Nu de toată (ideea asta orwelliană nu i-ar fi trecut prin cap nici lui Ghimpu, infinit mai bine dotat pentru aberaţiile de anvergură), doar de cea care „s-a vândut Binomului Dodon-Plahotniuc”. Pentru, bineînţeles, „30 de arginţi”. O să vedem ceva mai încolo că nu e singurul truism de care se prevalează fostul ministru al Ecologiei.

Munteanu e mâniat rău că tocmai nouă portaluri din zonă dau la unison, cu diferenţe neglijabile, unul şi acelaşi text, cu el însuşi pe post de protagonist. Observaţi că am scris „text”, nu „ştire”, deşi publicaţiile în cauză afectează a fi inserat anume o ştire: strategiile diegetice (de expunere adică) şi volumul indică asta fără dubii. În fapt (sper că nu şifonez nicio susceptibilitate, deşi, la câţi grafomani pe cap de locuitor avem, nu se ştie niciodată), e un mic şi penibil avorton de pamflet: e ridiculizată „timiditatea” candidatului de a include sigla PL în panourile sale electorale. (Mă rog, cu Chirtoacă în background, e de înţeles...) Într-un stil însă atât de căznit, că te ia cu vomă. Nu ne ţine cureaua să facem pamflete şi reportaje pe bune (vezi, pentru primul caz, Arghezi, pentru cel de-al doilea, să zicem Brunea-Fox: ar ajunge şi de-un post-doctorat), fiindcă presupun talent şi cultură cu carul. Şi atunci – slăvită cale a minimei rezistenţe! – îi dăm cu porcărioarele astea, aparent „echidistante” şi parcă, la o privire superficială, făcute după canon, deşi, vede oricine, nu doar candidaţii ulceraţi, că nu sunt decât nişte rudimente groteşti şi, mai ales (că asta şi le e raţiunea de a fi), toxice.

Munteanu, normal pentru amorul său propriu hipertrofiat, vede în făcătura asta multiplicată tot felul de prăpăstii, una mai patetică (şi, între noi fie vorba, mai defazată în raport cu realitatea) decât alta. O să trec peste cei „30 de arginţi” (chiar 30? Sau folosim prefabricatele strămoşilor pentru a nu ne mai obosi cu rigoarea? Plus că, dacă ţi-ai băga ochii în plicuri, te-ai convinge că tariful ăsta, exorbitant poate in illo tempore, e azi un penibil anacronism); peste „Binom” (figură de stil ce induce falsa idee că miliardarul l-ar trata pe Gogoaşă ca pe un egal: a văzut vreodată cineva aşa ceva?!): mai important este panseul despre „breaslă”, ca să-i folosesc cuvântul (şi el un mod de a oculta starea de fapt a lucrurilor). Care breaslă, te întrebi involuntar? Există pe plai măcar un simulacru în acest sens, care să exercite funcţia esenţială a oricărei bresle, cea de apărare a intereselor comune? Sau Munteanu crede că o sumă – variind de la un sezon electoral la altul – de parohii şi indivizi care dau cu degetul în tastaturi fac, prin simplă adunare (la Coloniţa se spune, probabil, adiţiune), breasla?

Aşa sau altfel, dacă te iei după litera şi spiritul comunicatului în chestie, breasla există separat şi pare, prezumptiv, neprihănită, iar vânduţii Binomului o fac într-una de ocară: uimitoare concepţie de carte poştală la un fost membru al guvernului. E ca în bancul ăla cu americanii la Moscova pe timpurile lui Brejnev, care îl tot tachinau pe ghid: da produsul cutare e? Nu, răspundea acela invariabil, deşi, în principiu, adăuga imediat, s-ar găsi. Păi, ziseseră la un moment dat, exasperaţi, transoceanicii, să mergem atunci la Principiul acela şi să facem cumpărătura! Aşa e şi cu Munteanu: poate ne-o arată odată, breasla aceea mirobolantă şi fără de cusur, ca s-o pipăim – arghezian – şi să urlăm extaziaţi că este!

Dar asta e încă o fantasmă inocentă faţă cu ideea că presa ar împiedica, „prin minciună şi manipulare, ca democratizarea Republicii Moldova să se producă efectiv”. Ca să vezi! Nu corupţia, nu justiţia de buzunar, nu faptul că „slugile poporului” sunt, prin cumul, şi valeţi la curţi mai mari şi fac complet alte jocuri decât impun nevoile oamenilor, ci presa, frână, ţineţi-vă bine, „împotriva integrării europene a republicii”! Căpuşile gen Shor, pe care puşcăriile îi aşteaptă cu ardoare, laolaltă cu cebanii lui Dodon, cu ticăloşiţii care fac sluj în faţa regimului separatist de la Tiraspol şi-i caută în coarne cum se pricep mai bine (vezi recenta idilă cu „numerele neutre”, sughiţ bun OSCE-ului care ne vrea numai binele), au, în găselniţa lui Munteanu, o nesperată mântuire.

Sigur, e mai lesne să te iei de nişte nevolnici şi de ceea ce mai numim, în virtutea unei teribile inerţii, presă, chit că ceea ce se întâmplă în domeniu la ora actuală îşi râde gros de accepţiile termenului. În schimb, ce profit de imagine cu minime cheltuieli: dai temerar în căluţii pe care tocmai i-ai desenat, amestecând ca un prestidigitator de cartier planurile şi dislocând imperceptibil logica, încât puţini se prind că e cam hodoronc-tronc, chiar şi din raţiuni electorale, să întinzi acolada de la o ştire ca vai de ea către contracandidaţii care îţi alimentează abundent insomniile în campania asta: independenta Silvia Radu (şi până de curând primar general interimar) şi candidatul PSRM Ion Ceban, ambii cu şanse vădit mai mari decât liberalul scriitor de comunicate.

*

P. S. Munteanu s-a grozăvit mai deunăzi că, dacă ajunge primar (atenţie la acest element condiţional, dacă: e chiar imensul obstacol al posibilităţii, ridicat între intenţie şi realizare), ia Aeroportul la Primărie (formula sa, ce-i drept – har retoricii că a inventat eufemismele – e mai voalată: „cei care au nevoie de el”!). O declaraţie peste care presa n-avea cum să treacă. Drept care, între alţii, DESCHIDE.MD a publicat o ştire în care comunică faptul, citându-l pe Munteanu şi, în contrapondere, cum cere tipicul, o altă sursă. Mă întreb acum dacă expertul în economie Roman Chircă – despre el era vorba – i-ar fi ridicat liberalului mingea la fileu, gâdilându-i reveriile expropriatoare, ar mai fi slobozit el pucioasă pe nări cum că „la porunca lui Plahotniuc au sărit să mă atace cei de la deschide.md, care au luat o declarație mincinoasă de la alți servitori ai lui Plahotniuc”?

Am putea, la o adică, lua la puricat comunicatele sale de presă (care funcţionează, întrebaţi şi la Costiujeni, şi ca excelente fişe clinice, devoalând o grămadă de chestii peste bunul strict de transmis); dar problema nu e în textele astea ce denotă, pe lângă o imensă egofilie, şi un infantilism tardiv (şi cam rânced deja); ci în felul în care un fost ministru de la noi (faptul de a fi fost desemnat de PL nu constituie o circumstanţă atenuantă!) înţelege să trateze aspecte indispensabile (şi, în definitiv, fireşti) oricărei campanii electorale. I-aş recomanda – deşi înţeleg că-mi bat gura degeaba – să mai relativizeze puţin: buricul pământului nu e pe Bâc, ci undeva peste Ocean, ok?