Alexandru Vakulovski // Lista ruşinii

La fiecare alegeri am emoţii când verific rezultatul alegerilor pe cec.md. Sigur, mă interesează alegerile în toată ţara. Dar vreau de fiecare dată să verific cum au votat consătenii mei din Antoneşti. Şi, de când verific, trebuie să recunosc – nu m-au dezamăgit niciodată.
Deşi în harta alegerilor, colorată în galben şi roşu, raionul Ştefan-Vodă e colorat în roşu, această hartă nu reprezintă adevărul în totalitate. Eu, ca antonean, de exemplu, mă simt jignit şi umilit că satului meu i se atribuie această culoare, deşi candidatul roşu a luat 32, 72%, iar cel galben – 52, 52%. A luat 22 de voturi şi Maia Laguta, dar sunt sigur că au votat-o oamenii bătrâni, care nu vedeau bine, confundând-o cu Maia Sandu. Valeriu Ghileţchi e pe locul 3, cu 4.27 %, fiind votat, dar nu excesiv, de comunitatea baptistă – mare la noi. Iurie Leancă a luat 3, 17 %.
Rezultatul alegerilor din Moldova e un fel de listă a ruşinii. Când apare, noi căutăm cartierele în care locuim, satele în care stau părinţii noştri, cu frică, nu cumva să ne dezamăgească oamenii de lângă noi. Nu sunt un susţinător aprig al nici unui candidat. Aproape ca întotdeauna – o să votez împotriva răului. Iar răul la noi are culoarea roşie, ruşinoasă – Igor Dodon. Ar fi extrem de neplăcut ca în satul în care este singurul monument din Moldova dedicat victimelor foametei socialistul să ia un procent mare. Şi cât a luat mi se pare foarte mult. Corect ar fi fost să ia ca Marian Lupu, adică 0. Pentru că el duce mai departe doctrina celor care ne-au trimis în Siberia, ne-au înfometat, au dat jos crucile de pe biserici şi ne-au spălat pe creieri. Iar acum vor să facă din Moldova un raion separatist. Nu o fi Maia Sandu un candidat ideal, dar n-am avut de 25 de ani unul ideal.
Uitaţi-vă bine la harta ruşinii, la lista ruşinii. Dacă nu o să mergeţi la vot, asumaţi-vă că sunteţi roşii, că v-aţi colorat satele, raioanele, oraşele în culoarea ocupantului. Pentru că roşu asta e în Moldova – culoarea ocupantului. Iar galbenul, ce să zic? Van Gogh!