Înainte de sărbătorile pascale la toate televiziunile moldovenești apar preoți, în general de la Mitropolia Moldovei de sub Partiarhia Rusă, și-și dau cu părerea cum ar trebui să meargă oamenii la cimitire. Câtă mâncare să ducă, câte pomeni etc.

Ca într-o ex-republică socialistă (sau fără ex?), în care a înflorit ateismul științific, Paștile Blajinilor e mai important decât Paștile pentru majoritatea. Și orice ar zice preoții, excesul de la cimitire continuă an de an: multă mâncare și băutură pe morminte, pomeni tot mai grase. Preoții nu prea sunt ascultați pentru că ei au un rol nesemnificativ în ritual, doar de dat startul dezmățului general. Nimeni nu se miră la Paștile Blajinilor când vede mulți oameni muți de beți pe la amiază. Sau când lângă morminte se pot vedea pomeni ca frigidere, televizoare...  

Tradiția nu e urâtă în totalitate: e clar că e foarte bine să-ți pomenești morții și să dai daruri. Doar că pomenirea nu trebuie să însemne discotecă și paradă a modei la cimitir (Miss Cimitir!), iar darurile ar fi frumos să ajungă la copii și la săraci în general, nu să semene cu un schimb. Dar cum să-i asculți pe preoții Borșevschi și Melinte care îți spun să fii rezonabil, când preoți din aceeași mitropolie/ patriarhie cântă Murka la trapeza mănăstirii în plin post? Când ieșirea cea mai mediatizată a mitropolitului Vladimir e la sfințirea băuturilor de la Cricova și a pâinii de la Franzeluța?

Anul acesta am fost la Paștile Blajinilor în Banat, în satul Baloșești din comuna Tomești, județul Timiș. Fiind un sat între dealuri și păduri, până nu demult neasfaltat, Baloșești și-a conservat mult mai bine tradițiile. V-am povestit în alt text despre cetele de colindători/ dubăi de acolo din perioada Crăciunului. 

În Banat, de Joia Mare, oamenii merg la cimitire pentru a îngriji mormintele. Seara aprind lumânări, astfel că se luminează cimitirele. Desigur că bisericile și localitățile sunt pline de Paști, spre deosebire de ce se întâmplă în Basarabia, unde oamenii au mai multă treabă cu sfințitul decât cu Învierea Domnului.

La Paștile Blajinilor sau Paștele Mic, cum i se spune în Banat, oamenii merg la început la biserică. La Baloșești, după slujbă, părintele Ioan, împreună cu toți enoriașii, a mers la cimitir. Baloșenii merg acolo cu daruri pentru copiii din localitate și pentru copiii orfani. Părintele face o slujbă de pomenire, apoi trece prin tot cimitirul. E o atmosferă de poveste. Dar, trebuie să recunosc, și locul cimitirului ajută, când vezi în jur doar dealuri și păduri, iar localitatea e la picioare. Chiar dacă oamenii mai iau sucuri și țuică, în nici un caz nu se lasă cu chef. Cine dorește – face cheful acasă mai târziu. În cimitir gândurile tuturor sunt la Înviere, cele lumești sunt lăsate la o parte.

Desigur că după Blajini în cimitirul din Baloșești n-a existat nici mizerie, nici scandal, nici incendii sau beții. Probabil că pentru mulți basarabeni ar fi de neînțeles. Dar e o dovadă clară că se poate: da, se pot pomeni morții și civilizat.