Mass-media a trecut mult prea grăbită peste o întâmplare strigătoare la cer. Nu a scăpat-o din vedere, dar a tratat-o cu destulă ușurătate.

Spânzurătoare pentru unioniști

Avocatul Poporului Mihail Cotorobai și-a exprimat deunăzi îngrijorarea în legătură cu apariția în ziua de 9 aprilie curent pe o rețea socială a unei postări cu un conținut instigator la ură și violență. Imaginea unei persoane atârnate într-un  ştreang este însoțită de inscripţia „Unirea” și un comentariu alăturat în limba rusă potrivit căruia „spânzurătoarea îi aşteaptă pe „fasciştii unionişti” după alegerile parlamentare”.

A luat atitudine față de acest caz provocator de ostilitate și intoleranță crasă societatea civilă.  Promo-LEX a cerut Procuraturii Generale să investigheze acțiunile de ațâțare a vrajbei și de dezbinare națională în legătură cu publicarea mesajelor care instigă la ură și violență.

Cine vrea să-și spele mâinile în sângele unioniștilor? Presa rusofilă de la Chișinău, căznindu-se să minimizeze semnificația incidentului, a sugerat că răspunsul la această întrebare ar fu superfluu, nefiind relevant. 

S-a indus ideea că se face din țânțar armăsar. Că postarea ar fi apărut pe o pagină „fake”. Că autorii ei ar fi niște anonimi reprezentând elementele marginale care nu ar trebui luați în seamă etc. 

Numai că nu ține. Indiferent cine a plasat postarea, se vede de la poștă de unde vine aceasta. Atacul furibund de pe Facebook este inspirat din propaganda rusă prin mass-media, din retorica președintelui Dodon și a altor politicieni stângiști care spumegă ură la adresa unioniștilor. 

Nu întâmplător,  site-ul Newsmaker, simțindu-se, probabil, cu musca pe căciulă, Freud știe de ce, s-a grăbit să-și disculpe favoriții politici. I-a solicitat părerea șefului statului care, bineînțeles, a spus că nu are nimic în comun cu această monstruozitate. 

Golănia președintelui

De bună seamă, nu Dodon a publicat desenul instigator la violență. Dar postările sale proprii pe rețelele sociale sunt mostre de golănie și ferocitate. De când a fost ales președinte, ca să nu ne mai referim la perioada de tristă amintire de până atunci, a umplut twitter-ul și facebook-ul de invective la adresa unioniștilor, românilor, Europei, minorităților religioase și ale celor sexuale. 

Încă înainte de învestirea sa oficială în funcție, Igor Dodon  a declarat sus și tare că nu va fi un președinte al tuturor. Că nu-i reprezintă pe români, unioniști, neortodocși, homosexuali, lesbiene ș.a.m.d. Discursul său malițios românofob, xenofob și homofob seamănă vrajbă, i-a făcut să creadă pe susținătorii PSRM că toți cei care nu sunt de partea lor sunt niște dușmani.

Ieșirile publice ale președintelui republicii, pline de blazări botoase, vorbele-i de batjocură la adresa oponenților sau a persoanelor indezirabile au stârnit în repetate rânduri protestele organizaților care apără drepturile omului. Acum câtva timp, de exemplu, asupra conduitei provocatoare a șefului statului a atenționat Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. 

Nu mai vorbesc de opinia publică internațională care este oripilată de bigotismul de fațadă și violența de limbaj al președintele Dodon. Nu în zadar, de el se ferește ca de ciumă majoritatea covârșitoare a liderilor politici europeni. 

Parcă ar fi șeful unei galerii de fotbal care își incită ortacii să care pumni adversarilor, nu șeful statului care în mod normal trebuie să îndemne la împăcare, dialog și bună înțelegere. Declarațiile sale belicoase și injurioase prin care își taxează oponenții drept „inamici” sau „elemente antistatale” învrăjbesc și dezbină societatea.

Societatea se abrutizează

Să luăm intenția sa, anunțată în luna martie, de a crea un ”front național” împotriva unioniștilor. Pentru astfel de gesturi provocatoare, care generează agresivitate și cruzime, în orice stat cu justiție independentă, președintele era să fie deja tras la răspundere sub acuzația  de instigare la ură și violență. 

Pe de altă parte, este clar că Dodon nu a picat din lună. Nu-i el singurul politician cu un limbaj violent și vulgar. 

Grosolănia și mitocănia fac parte din felul de a fi al unor lideri de partide sau chiar înalți demnitari de stat din Republica Moldova . Vladimir Voronin pereche n-are din acest punct de vedere. Actualul președinte, în comparație cu el, nu-i decât un epigon, un jalnic imitator. 

Nu-i de mirare că societatea se abrutizează pe zi ce trece. Nu există un jurnal de știri care să nu relateze astăzi o bătaie, un viol, un omor. Republica Moldova ocupă locul 4 în Europa în ceea ce privește omuciderile, iar în teritoriile fostei URSS cedează întâietatea doar Rusiei, Tadjikistanului și Kârgâzstanului. 

Să ne amintim de violențele din Piața Marii Adunări Naționale de acum trei ani. De tentativa mulțimii de a intra cu forța în sediul Parlamentului. De animalitatea cu care a fost tratat Mihai Ghimpu când a venit să discute pașnic cu protestatarii. 

Cefe groase, feţe dezumanizate. Niște brute, infiltrate printre manifestanți, loveau, înjurau  și scuipau. 

Să nu ne amăgim, deci, spunând că  Dodon, Voronin și alți politicieni de teapa lor nu ne reprezintă. Că brutalitatea nu ne caracterizează. Toate sunt legate. 

Exista violență domestică, uneori copiii își ucid părinții și viceversa, nu lipsesc găști care se încaieră pe străzile orașului ziua în amiaza mare, gloate care caută sa agreseze niște oameni numai pentru faptul că aceștia sunt diferiți sau gândesc altfel, politicieni pentru care exprimarea brutală și dezmățată este o a doua natură. Toate acestea nu sunt lucruri întâmplătoare.

Mocofanul sus-pus

Violenta nu-i atât o problemă psihologică, după cum își imaginează unii, cât una socială. Brutalitatea și comportamentul sadic deriva, în fond, din moralitatea relativă, din lipsă de orizont, din mentalitatea totalitară. Persoanele intolerante și agresive au certitudinea ca există un singur adevăr care, dacă interlocutorul nu se lasă convins, poate fi impus cu de-a sila.

Or, oamenii nu sunt niște „maimuțe ucigașe”, după cum considerau anterior unele terorii biologizante. Animalitatea în om este blocată prin educație, dar poate fi și stimulată de modele proaste oferite de liderii de opinie, de vedete de tot felul și, nu în ultimul rând, de oameni politici și înalți funcționari.  

Cultul urii și violenței își trage seva din puterea sovietică. Doctrina comunistă justifică intoleranța față de inamicii săi. Potrivit lui Marx, violența este moașa comunismului, iar ura de clasă constituie forța motrice a progresului social și istoric. 

Privind lucrurile din acest unghi, politicienii noștri sunt încă sclavii sechelelor sovietice. Dar ei, în același timp, refuzând să se debaraseze de prejudecățile trecutului comunist, perpetuează  viciile vechiului regim. 

Nu-mi propun, desigur, să-l fac pe Igor Dodon țap ispășitor pentru toate defectele și necazurile societății noastre. El este însă întruchiparea cea mai vizibilă a mocofanului sus-pus. A mojiciei în politică care propagă, din vârful piramidei, vehemența, nestăpânirea și agresivitatea.