Atacul cu rachete de vineri pe sâmbătă noapte împotriva celor trei ținte ale lanțului de fabricare, stocare și comandă a programului chimic al regimului Al Assad are o consistență mult mai mare și e doar vârful icebergului în mișcarea de șah făcută de cei trei membri permanenți occidentali al Consiliului de Securitate al ONU: Franța, Marea Britanie și SUA. Și tocmai pentru că șahul a fost inventat de chinezi și practicat la nivel de campioni mondiali, în mod repetat, de către ruși, merită să vedem substratul acestei mutări globale, care nu mai e un simplu atac chirurgical de retaliere, dacă e să ne uităm la categoriile de trupe amplasate în jurul Siriei, din Mediterană, Marea Roșie, Golful Persic, de unde pot lovi Damascul și regimul al Assad.

Mai întâi, a fost construită o argumentație și o formulă morală care discreditează Siria și Iranul, susținătorii lui Al Assad. Atacul cu arme chimice și reacția în raport cu un asemenea atac, purtată simbolic dar cu forță, e un avertisment. Nu numai la adresa lui Al Assad, ci și a lui Putin, acuzat acum două săptămâni în același Consiliu de Securitate al ONU de utilizarea armei chimice neurotoxice la Salisbury, împotriva lui Serghei Skripal și a fiicei sale. Înălțimea morală a operațiunii de vineri noapte e dublată de responsabilizarea Rusiei pentru stoparea presiunii în 2013, la folosirea armelor chimice împotriva populației și pentru garanțiile oferite la nivelul ONU pentru distrugerea arsenalului de arme chimice al Siriei, ulterior pentru blocarea grupului independent de investigare, în noiembrie 2017, a acelorași utilizări ale armei chimice, apoi pentru 12 veto-uri în Consiliul de Securitate în favoarea Siriei, în fine, pentru cele 6 vetouri din ultimii 2 ani pe tema atacurilor chimice ale regimului sirian.

Înălțimea morală a referințelor și argumentelor atacului împotriva lui Assad a generat și o componentă comunicațională globală majoră, care a distrus pe deplin legitimitatea susținătorilor dictatorului sirian care își ucide cu armă chimică proprii cetățeni, propriul său popor. Loviturile chirurgicale și țintite strict arată că nu e vorba despre interferență în conflictul civil, nici despre schimbarea de regim sau țintirea lui Assad, ci despre un semnal și vizarea armelor chimice utilizate, cea mai puternică formulă de subliniere în Consiliul de Securitate și pe toate ecranele globale ale lumii că Rusia și Iranul s-au asociat cu un ucigaș, un măcelar de copii doar pentru că sunniți sunt majoritari în Siria, nu allawiții, și pentru că Assad nu vrea alegeri democratice în care ar pierde în fața unui reprezentant al celeilalte secte. Deci e vorba despre delegitimarea unui lider și evacuarea sa din posibilitățile de a rămâne parte a viitorului Siriei, tocmai când câștiga pe teren.

Sunt și alte mesaje de comunicat, dincolo de delegitimarea lui Assad, responsabilizarea Rusiei și mesajul subliminal că oricui i se poate întâmpla: Occidentul, cele trei state membri permanenți ai Consiliului de Securitate susțin că e un motiv superior de intervenționism - deja dezbătut la ONU și asupra căruia nu există rezoluție din cauza vetoului rus, stat interesat și implicat, la rândul său, în asemenea atacuri - pentru a interveni oricând, punctual, cu forță, în Siria și oriunde e nevoie. O formulă auto-asumată, cu legitimitate și relativă legalitate – dacă e să considerăm formulele de revizuire discutate în două reprize, pentru votul în Consiliul de Securitate, respectiv abținerea statului care e implicat când e vorba despre drepturile omului. Deci avem legitimarea intervenției militare contra capabilităților care încalcă dreptul internațional și convențiile internaționale sancționate de ONU.

Acestea sunt și elemente de poziționare în perspectiva negocierilor reale anunțate pe Siria, și deja declanșate a doua zi după atacul împotriva lui Assad, pentru o nouă rezoluție în Consiliul de Securitate și în convorbirea telefonică Macron-Putin. Franța redactează rezoluția occidentală care înseamnă, în mare, eliminarea lui Bashar și o abordare democratică în care sunniții majoritari preiau și conducerea statului și a propriei lor vieți. Cu Occidentul care se retrage din Siria, dar se implică de fiecare dată când vorbim despre terorism sau despre utilizarea armelor chimice.

În rest, Assad susține că a doborât 71 de rachete din 105, în timp ce nu au atins nici una, toate lovind pe teren, Rusia nu a intervenit în autoapărare, a fost prevenită (fără consultare, de data asta), așa încât i s-a blocat posibilitatea unei reacții – și occidentul știe să utilizeze metode hibride, sub radar, nu numai Moscova. Orice mișcare agresivă militară rusă e supusă presiunii și reacției armadei occidentale din jurul Siriei, nu trebuie decât să clipească, în schimb e presată direct să agreeze acordul negociat la ONU și Geneva asupra Siriei. Iar afacerea siriană nu mai e un joc ruso-iranian pro-Assad, ci implică consultarea și mai ales ascultarea Occidentului, care are la îndemână temeiul și legitimitatea intervențiilor de acest fel oricând.

Nu știm cum și ce se negociază pe canalele nepublice, dar e clar o viermuială și o agitație majoră, mai ales că Donald Trump a anunțat un subiect aparent nerelevant pentru Siria, faptul că Occidentul își rezervă dreptul de a utiliza convergent și integrat toate mijloacele, militare, diplomatice și economice, pentru a sancționa utilizarea armei chimice. Un apropo transparent mai ales la Rusia. Firește că sunt unele imponderabile de cunoscut despre incursiune, a fost traversată zona rusă A2AD-Anti Area and Aircraft Denial – de interdicție aeriană rusă, Rusia nu a tras pentru că s-a abținut sau pentru că nu a vrut să se vadă că nu poate intercepta loviturile, dacă Moscova a folosit sau nu războiul electronic tip GPS jamming sau spoofing, pentru a păcăli rachetele privind țintele vizate, și cu ce succes, sau dacă atacul e o probă concludentă a forței și puterii de penetrare care a făcut ca, într-adevăr, avioanele ruse să fie mutate din Siria în Iran iar cele ale lui Assad în bazele ruse. Aceste detalii vor determina, de fapt, odată analizate - nepublic, firește - dacă și cât de mare e presiunea pentru votul sau abținerea rusă pe proiectul occidental al păcii în Siria.