La sfârșitul săptămânii vor avea loc alegeri cruciale în Republica Moldova. Președintele va fi ales direct, pentru prima oară după 20 de ani, cu aceleași atribuții constituționale, însă, ca și antecesorii săi aleşi de către Parlament. Rezultatul e menit să ridice mari semne de întrebare asupra viitorului graniței de facto a Occidentului pe Prut.

Campania electorală a relevat profunda neadecvare a candidaților la prezidențiale. Igor Dodon, pro-rus, om al sistemului, prins în chingile compromisurilor interne cu actorii de prim plan, inclusiv Vladimir Plahotniuc, mult hulitul oligarh, dar și în chingile compromisurilor cu Moscova, făcute în ultimii 13 ani, de când joacă o carte a reorientării strategice a Republicii Moldova. De partea cealaltă, Maia Sandu, un personaj mai degrabă antisistem, definitoriu pentru societatea civilă militantă, decât un politician, beneficiar al unei conjuncturi unice, dar fiindu-i imposibilă depășirea condiției de inadecvat în politică (cu toate că și Emil Constantinescu avea, în 1992 , un profil similar, dar a revenit devenind președinte, pentru un singur mandat, e adevărat, în 1996).

Jocul lui Dodon era de înțeles și-l așteaptă surprize și mai mari odată ajuns în funcție: prin confruntarea în postura sa de politician cu cel mai mare partid de opoziție, cu Plahotniuc, omul de afaceri care a transformat Republica Moldova într-o societate comercială și își dorește să facă din statul de peste Prut un gigantic offshore. Săptămâna ce a urmat turului întâi a devenit o adevărată dezamăgire pentru toată lumea de bună credință, care o susținea pe Maia Sandu. Mai întâi pentru că Maia Sandu nu trădează nicio strategie de campanie, pare să nu realizeze niciuna din tacticile deschise de câștig, evitând discuția despre Moscova sau acuzațiile și întrebările evidente la rivalul său – de tipul e adevărat că vrea să legalizeze prezența trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova? E adevărat că a promis Rusiei federalizarea cu vicepreședintele nistrean cu drept de veto? E adevărat că a promis grațierea lui Renato Usatîi pentru voturi? Încât întrebarea se impune: Maia Sandu vrea să câştige alegerile prezidențiale sau doar mimează campania electorală?

Mai grav: Maia Sandu pare un activist civic fără orizont și perspective, un etern second best (cea mai bună a doua opțiune la candidatura pro-europeană) la alegerile pentru orice funcție, un profil benign și fără substanță, care pare că nici nu-și propună să câștige alegerile prezidențiale. O altă dovadă de neadecvare, deoarece îţi face impresia că nici ea, nici cetățenii Republicii Moldova nu au realizat miza acestor alegeri: 50 de ani de izolare definitivă față de Occident, o frontieră de facto pe Prut și separarea definitivă de națiunea române. Cei cu soluții individuale vor pleca spre Occident, ceilalți vor rămâne condamnați la o zonă gri.

Se pare că autoritățile române au fost mai aproape de adevăr și, evident, chiar mai bune cunoscătoare ale perspectivelor cu care Occidentul privește Republica Moldova. Și președintele României, și Ministerul român de Externe s-au abținut să se implice, s-au manifestat pe deplin neutru, după ce Klaus Johannis anunțase deja că România nu se va implica în niciun fel în alegerile de la Chișinău. Cred că s-a marcat astfel punctul de cotitură și în politica românească, și în modul de tratare a Republicii Moldova, devenită un simplu stat vecin care, odată ce alege o direcție, va consemna și ridicarea unei anumite responsabilități a României, care nu mai poate face bine cu de-a sila.

Și viitoarea strategie a României în raport cu Republica Moldova, pe care CSAT o va adopta în decembrie, pare să marcheze aceeași evoluție, conformă cu opțiunea liber exprimată de către cetățenii Republicii Moldova: transformarea Republicii Moldova, din al doilea stat românesc, în vecinul de dincolo de granița civilizațională, care vrea să meargă spre Rusia. Și, după ce a exercitat cu maximă eficiență suptul de la două vaci, și din Est, și din Vest, sub numele unei șiretenii naționale demne de o etichetă de diplomație, Republica Moldova va rămâne pe picioarele proprii, iar fiecare investiție se va traduce și în câștiguri efective pentru România, cu precădere de natură economică, adică și pentru frați brânza va ajunge pe bani și încă la prețul pe care-l face...

Neadecvați au fost – și sunt – și cei câțiva care mai cred și trag, pentru a nu pierde România și Occidentul aceste alegeri, inclusiv subsemnatul, care a dat o fugă la Cluj, ca să facă promovare pentru venirea la vot a cetățenilor Republicii Moldova. Dacă noi am încercat mobilizarea, constatarea este că la Cluj pragmatismul și tenta brânzei pe bani pentru frați e demult încetățenită și acolo contează mai mult retrocedările false către unguri în centrul orașului, care nu au mai fost anulate de nimeni, decât votul pentru Președintele Republicii Moldova.

M-am uitat la evaluarea făcută după primul tur de scrutin și pot spune că am acceptat haina donquijotescă: da, din toate elementele ce puteau duce spre victorie, Maia Sandu nu a făcut niciun pas viabil, iar ultima confruntare pe care am văzut-o a lăsat gustul amar al ideii că, dacă ar ajunge printr-o minune în funcție, e doar un om care va ocupa un fotoliu, dacă va veni, doar ca viitorul Republicii Moldova să nu fie compromis de un Dodon pe post de președinte. Adică nu avem de a face cu un câștig decât prin comparație, dar Maia Sandu e la fel de acceptabilă, prin ceea ce promovează, și Moscovei. Și e tarată de consilierii neprofesioniști din jurul său, care orbecăie după iluzoria națiune civică moldovenească și ignoră orice acțiune agresivă a Moscovei în regiune. Iar această mostră de idealism și beatitudine neclară și complet neadecvată politic amenință să-i ofere lui Igor Dodon – un pro-rus declarat şi cât se poate de obedient – mandatul pe tavă

După cum ziceam, ce-l va regreta Republica Moldova pe Președintele Nicolae Timofti când acesta nu va mai fi în funcție...