Îmbrăcat la costum, într-un costum negru și scump, care-i ședea ca turnat, purtând o cravată subțire și lungă ca o limbă, Igor Dodon ar fi arătat chiar bine de tot, dacă nu ar fi fost încălțat în papuci de casă. Oare cum nu a observat? Dar oare cum de n-au observat cei din jur? Nu-mi dau seama. De ce nimeni nu-i atrăgea atenția că a ieșit din casă încălțat în papucii din dormitor? Se temeau de el? Dar oare cum să se teamă de președintele unei republici bananiere ditamai ambasadorul Rusiei la Chișinău? Și, deodată, am înțeles despre ce era vorba. Nimeni nu-i zicea nimic pentru că toți râdeau de el. Cum Igor Dodon se întorcea cu spatele, ambasadorul izbuncea în hohote de râs. Râdeau de Dodon că a putut să vină la amabasada Rusiei la prima oră a dimineții încălțat doar în papuci de casă. Igor Dodon însă nu vedea că lumea râde de el și tot le spunea tuturor că el a votat primul. Se lăuda tuturor că a votat primul. Ba chiar mai mult decât atât, umbla printre diplomații ruși cu pașaportul în mână și le arăta tuturor pagina proaspăt ștampilată. Și toți în felicitau, dar pe la spate râdeau de el. Se vede însă că cineva dintre consilierii săi și-a luat inima în dinți și i-a spus lui Igor Nicolaevici că a ieșit din casă încălțat în papuci și președintele Dodon odată s-a uitat la picioarele sale și s-a făcut verde la față. Se făcea fețe-fețe și nu știa ce să facă. Adică știa ce. I-a ordonat aceluiași consilier să se descalțe și să-i dea pantofii săi. Dar consilierul nu a vrut.

-Ești concediat, tovarășe, din clipa asta nu mai lucrezi pentru mine.

Un alt consilier însă și-a scos bocancii din picioare și i i-a dat președintelui.Dar nu-i veneau. Erau prea largi. Bocancii ăia președintele moldovean i-a pierdut pe drum.

Unui alt consilier i-a venit ideea să se ducă acasă la președinte și să-i aducă pantofii. S-a dus ca săgeata, iar președintele a rămas să-l aștepte. Se prefăcea că totul e normal, deși nu mai știa pe unde să-și ascundă picioarele. Pentru a mai detensiona situația, ambasadorul rus l-a întrebat.

-Și petru cine ați votat, Igor Nicolaevici?

-Pentru stabilitate.

Lumea trecea prin sală spre urnele de vot, dar ca oamenii simpli să nu-l vadă pe Dodon cum a venit încălțat la ambasadă, diplomații ruși l-au înconjurat într-un cerc de fier. Se vedeau niște papuci de casă, dar nimeni nu știa ai cui sunt. Între timp, a venit și consilierul cu pantofii și Igor Nicolaevici s-a descălțat de papuci și și-a încălțat pantofii.

După ce și-a încălțat pantofii săi negri cu bot ascuțit, de altfel, dăruiți de unul dintre concurenții electorali, Igor Nicolaevici parcă și-a revenit. Pantofii ăia negri cu bot ascuțit au fost pentru el ca o căldare rece ca gheața aruncată în cap.

Mergea printre oamenii veniți să voteze și le strângea mâinile și-i felicita că nu au rămas acasă, dar au venit la secția de votare.

-Oare îl crezi că a votat? Îl întrebă un paznic de la ambasadă pe altul.

-Eu nu-l cred.

-Nici eu. Eu nici măcar nu cred că are pașaport rusesc. E un micinos, nu altceva. Minte de îngheață apele pentru a se da mare și tare.

Igor Nicolaevici însă nu i-a auzit. El se plimba fericit cu ambasadorul rus la braț prin curtea ambasadei. De parcă ar fi fost drogat.

În curte, ambasadorul l-a invitat pe Igor Nicolaevici să mănânce pelmeni și au mâncat până s-au spart .

După care Igor Nicolaevici Dodon a  plecat la vânătoare. Să vâneze lei în munții Ural, iar eu m-am trezit.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare