-Dacă mâine vor avea loc alegeri în republica Moldova, sunt sigur că Ilan Șor le va câștiga, îmi spunea el, în timp ce-și ducea paharul de vin la gură. Eu îi făceam cinste, dar era ziua lui de naștere și nu puteam să-i închid gura. 

-Nu le va câștiga numai dacă nu va la parte la ele, insista tipul, golindu-și paharul.

Stătea pe pe marginea șezutului scaunului, ca pe ace, de parcă se temea să nu-i smulg paharul din mână și să-l alung. Dar eu nici gând nu aveam. Cum-necum, era ziua lui de naștere și tipul împlinea 57 de ani.

Ne știam de 40 de ani de când amândoi am fost înmatriculați ca studenți în anul întâi, la facultatea de istorie. O viață de om. Era ziua lui și a venit la mine. Îi ieșea părul prin șapcă și eu l-am dus într-o cafenea, i-am luat ceva de mâncare, o farfurie cu terci și i-am cumpărat o sticlă de vin.

O dată în viață împlinește omul 57 de ani. Eu nu beam și Nicolae golea singur sticla. Nu, nu bea direct din sticlă. Bea din pahar. Îl deșerta pe gât și își mai umplea unul, iar în timpul acesta vorbea, și îmi povestea despre Șor. Niciodată, până acum, nu-mi mai vorbise despre Șor și eu îl ascultam tablou. Oare ce l-a apucat?

- Și crezi că Ilan Șor nu va participa la viitoarele alegeri prezidențiale? m-a întrebat el și cum eu am ridicat din umeri, mi-a răspuns tot el. Va participa, îți spune eu că va participa, pot să bag mâna în foc că va candida și oamenii îl vor vota și, în felul acesta, Ilan Șor va deveni noul președinte al republicii Moldova, iar eu nu am nici un dubiu în privința asta, dar chiar niciunul că anume așa va fi.

Pe Nicolae nu-l vedeam chiar așa de des. Mă căuta cam o dată pe lună, pentru a mă scurge de părăluțe. Dar acum era ziua lui și era de la sine înțeles că ar fi trebuit să-i fac vreun cadou ceva. Altfel, nu ar fi venit la mine, chiar de ziua lui.

Mă gândeam să-i dau vreo două sute de lei, mai mult nu aveam nici eu, dar 200 i-aș fi putut da. Dar de ce oare îmi vorbea de Șor? Dă-l naibii de Șor, mai bine mi-ar fi spus ceva despre el. Mai bine îmi povestea unde trăiește, unde doarme noaptea, ce mănâncă, de când nu lucrează și de când e singur. Dar nu, Nicolae se încăpățâna să-mi trăncănească numai și numai despre Șor, și chiar mă întrebă dacă știu de ce lumea îl simpatizează pe Ilan. 

-Pentru că Ilan face ceva pentru oameni, mi-a spus el, fără să-mi mai aștepte răspunsul.

Apoi, după ce a scurs și ultimele picături din sticlă, mi-a cerut niște bani și eu i-am dat 200 de lei. Ne-am despărțit la răscruce și Nicolae a luat-o pe Miron Costin în jos. O lună nu am să-l mai văd. Îl urmăream cum dispare după colț, cu umerii ușor gârboviți și cu un mers de rață. Dacă pe Ilan nu-l vor închide până atunci, s-ar putea ca Nicolae să aibă dreptate. O pală de vânt rece ca gheața m-a izbit în față. 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare