Dacă tot nu e primit în ţările vecine, Dodon încearcă să-şi facă prieteni de mai departe, din ţările arabe. Moldovenii s-au amuzat săptămâna trecută, când el a postat multe fotografii de la întâlnirile din Emiratele Arabe Unite.

 Unele au fost distribuite cu inscripţia „30 000 de sirieni”, pentru că nu avem memorie chiar atât de scurtă, n-am uitat că la alegerile prezidenţiale socialiştii au umflat un fals pe seama Maiei Sandu, că dacă ar câştiga, ar aduce 30 000 de sirieni în Moldova. Şi nu a fost vorba doar de fals, ci şi de instigare la ură şi rasism. 

Întors acasă din Dubai, probabil puţin supărat că anul ăsta la Masleniţa nu i s-a propus să ghicească mărcile vodcilor, Dodon se pregăteşte acum de începerea lucrărilor la Preşedinţie. Chiar aşa, cel fel de moldovean fără „stroikă”? Dar nu, nu vor veni acasă moldovenii care lucrează în construcţii prin Rusia sau Europa, Preşedinţia va fi reparată cică gratis de o firmă turcească, la comanda lui Erdogan.

Iniţial startul trebuia dat pe 21 februarie, cum anunţa consilierul Iv Ceban: „Cu privire la subiectul lucrărilor de reparație a sediului Președinției Republicii Moldova, vă informăm că lansarea oficială a acestora, va avea loc miercuri, 21 februarie. Sînt invitați reprezentanții mass-media acreditați de instituția prezidențială. Tot atunci, vom răspunde la toate întrebările”.

Dar deși turcii s-au apucat de treabă, „startul cu Dodon” s-a amânat, a rectificat acelaşi Iv: „Rectificare! Joi, 22 februarie, ora 14:00, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon împreună cu ex-ambasadorul Republicii Turcia, Hulusi Kılıç, vor da start lucrărilor de reparație a sediului Președinției Republicii Moldova. Menționăm că începînd cu ora 13:00, presa acreditată la Președinție poate face filmări ale sediului instituției prezidențiale”.

Într-adevăr, e simbolic să repari Preşedinţia imensă pentru o ţară minusculă şi prăpădită cu forţă de muncă străină. Şi mai simbolic e să repare turcii, în Anul Centenarului Unirii, pe care l-ai numit Anul Ştefan cel Mare. Dodon vrea în casă nouă cu orice preţ. Şi n-a învăţat nimic de la maestrul său, Voronin, care n-a vrut sub ruşi, dar oricum a zburat cu geamurile sparte din aceeaşi Preşedinţie.