Tocmai parcurgeam o știre de pe un sait că procurorii i-au deschis un nou dosar penal lui Vlad Filat când a zbârnâit telefonul și am ridicat receptorul și am răspuns, dar cu ochii am rămas holbat tot în ecranul compului.

-Alo, familia Crudu.

-Exact. Așa e.

-V-am adus geanta.

-Geanta?

-Da.

-Care geantă?

-Geanta cu haine și acte, pe care ați uitat-o în autobuz?

Mi-am smuncit ochii din computer și mi i-am aruncat nedumerit spre aparatul telefonului. Nu pricepeam absolut nimic. Nu înțelegeam despre ce geantă era vorba. Ce geantă și când am pierdut-o eu?

-În Ungheni, când ați coborât, erați împreună cu tatăl dumneavoastră, v-ați uitat o geantă și eu v-am adus-o.

Deodată, mi-am amintit tot. Mi s-au prefirat scene din ziua aceea când am mers cu autobuzul spre Ungheni împreună cu tatăl meu, după ce acesta a fost externat din spital. Era geanta lui taică-meu, pe care el o uitase pe scaun. Mi s-a perindat prin fața ochilor o altă scenă când l-am lăsat pe tata în sala de așteptare din autogara din Ungheni, iar eu am alergat ca pușcat la răscrucea de lângă școala internat, unde am făcut autostopul și s-a oprit un autobuz care se îndrepta spre Iași și m-a luat și pe mine. Noi călătorisem până la Ungheni cu cursa Iași-Chișinău. Nădăjduiam s-o ajung din urmă. Dar nu am mai reușit. Când am sosit și noi în vamă, autobuzul acela deja trecuse granița și eu, neavând pașaportul cu mine, m-am întors din drum. Dar în autocarul acela rămăsese geanta lui taică-meu, pe care atâta timp am crezut-o pierdută pentru totdeauna. Am convenit să ne vedem la barul Uniunii Scriitorilor. Peste o jumătate de oră împingeam ușa de sticlă a localului și îmi roteam gâtul de la stânga la dreapta. Un domn între două vârste mi-a fluturat din mână și m-am pornit spre el. 

-Iată geanta, mi-a zis el, și mi-a întins o servietă neagră. Am examinat-o cu mirare și am constatat că era, într-adevăr, a lui taică-meu. Dar cum de a dat de ea peste atâția ani?

-Explicația e foarte simplă. Și eu am călătorit cu același autobuz, spre Iași. Stăteam în fața dumneavoastră.

M-am holbat la el, dar nu mi l-am amintit.

-Plecam la aeroportul din Iași, unde aveam bilet pentru o cursă spre Dublin.

-Nici nu știam că din Iași sunt curse spre Dublin.

-Sunt.

Îl priveam tot mai curios.

-Geanta dumneavoastră a fost descoperită la autogara din Iași, La Codreanu, când coboram. Eu coborâsem ultimul. Iar șoferul a deschis-o, a văzut niște cămăși și pantaloni în ea și a vrut s-o arunce la gunoi, dar am luat-o eu. Cu gândul ca să v-o înapoiez când o să revin în țară. Pentru că, inițial, nu aveam de gând să stau mai mult de o săptămână la Dublin, dar lucrurile s-au derulat complet altfel decât mi-am imaginat eu și înapoi am revenit abia acum. 

-Vă mulțumesc că mi-ați întors geanta. Dar cum m-ați găsit? 

-În geantă am dat de pașaportul tatălui dumneavoastră, iar dintre filele lui am extras un bilețel cu un număr de telefon. Și am sunat și mi-ați răspuns dumneavoastră. Ce mai face tatăl dumneavoastră?

- A murit la două luni după acea întâmplare.

-Îmi pare rău. 

-Nu-i nimic. 

-Înseamnă că nu vă mai trebuie geanta.

-O să-mi folosească. Orice amintire de la el îmi e dragă. Eu vă mulțumesc că ați păstrat-o atâta timp, când puteați s-o aruncați.

Cu Gheorghe am discutat toată seara. El mi-a povestit de ce și-a lungit șederea în Irland iar eu tot felul de lucruri despre tatăl meu. Apoi ne-am despărțit. Iar când am rămas singur mi-am amintit despre știrea aia cu Vlad Filat, dar acum nu mai aveam nici un chef să aflu ce nou cap de acuzare i s-a mai găsit.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare