Ceva nu-i în regulă pe scena politică de la est de Prut. Lipsește un actor de bază fără de care jocul democratic își pierde periculos și rosturile, și identitatea. Parcă ar fi, dar nu e.

Epigonul lui Bobby Fischer întârzie la meci

Urmăresc  în acest început de an mutările făcute în șahul politic de la Chișinău. Guvernarea e la vedere. Cu bune și cu rele.

Încerc să-mi pironesc ochii asupra opoziției proeuropene. Partidul Socialiștilor e din altă operă.  Dansând  după cum cântă corul de la Lubeanka, PSRM nu face parte  din opoziție, ci din coloana a cincea a Rusiei.

Ca să nu mai spun că oamenii lui Dodon nu se înscriu în cadrul instituțional al democrației liberale, împingând lucrurile spre o dictatură plebiscitară, după cum numește Friedrich von Hayek republica prezidențială în care absentează tradiția supremației dreptului. Dar asta e o altă poveste asupra căreia vom reveni cu proxima ocazie.

Contează, deci, partidele de opoziție prooccidentale: PAS, PPDA, PLDM, PL, PUN. Vreau să văd ce strategie au ales pentru dezvoltarea pieselor de pe tabla de șah. Pentru ce deschidere au optat? Va fi o partidă italiană în 2018? Sau un gambit leton?

Degeaba. Partenerul de joc al puterii preponderent strălucește prin absență. Ce se întâmplă? A început anul electoral. Unde-i opoziția?

Poate că procedează ca Bobby Fischer care nu s-a prezentat la o partidă cu Boris Spasski? Dar celebrul campion american obișnuia să întârzie doar în debutul turneului, nu în faza lui decisivă când nu mai avea timp să recupereze punctele pierdute.

Deloc întâmplător, în democrația liberală politica este comparată cu șahul. Guvernarea trebuie să aibă neapărat un partener pe măsură în persoana opoziției. În caz contrar,  jocul de putere  degenerează într-o execuție silită. 

În tradiția anglo-saxonă, opoziția este la fel de indispensabilă pentru guvernare ca umbra pentru om.  În Marea Britanie, de exemplu, unul din cele doua mari partide – Conservator sau Laburist – câștigând scrutinul, formează guvernul. Celălalt, înfrânt în alegeri, constituie cabinetul din umbră.

Miniștrii din guvernul fantomă supraveghează activitatea omologilor din puterea reală. Îi critică, le contabilizează erorile, vin cu soluții și proiecte, altele decât cele propuse de guvernare, demonstrând astfel că sunt pregătiți să preia oricând puterea.

Vocea de patefon stricat

Din acest punct de vedere, în ultimii doi ani opoziția proeuropeană din Republica Moldova a avut ocazii cu nemiluita să se manifeste din plin. Mingea la fileu i-a ridicat chiar guvernarea care, pentru a onora Acordul de Asociere cu UE, a demarat și a realizat o serie de reforme importante.

O parte dintre ele s-au dovedit a fi reușite. Vorbesc de schimbările din  sectorul bancar, de reformarea sistemului de pensii și a administrației publice centrale. În aceste domenii, după cum remarca recent ambasadorul SUA la București, James Pettit, s-au înregistrat progrese, fapt care a permis redeschiderea finanțării externe.

Unele acțiuni ale puterii ridică însă semne de întrebare. Reforma domeniului cercetării și inovării de exemplu, deși foarte necesară, s-a făcut discret și n-a ținut cont de o serie de recomandări ale instituțiilor europene. Ca să nu mai vorbesc de reforma electorală, catalogată de Comisia de la Veneția și de unele fracțiunii din Parlamentul European ca fiind nepotrivită în actualele condiții.

Cum a replicat Opoziția?  Reacția ei a fost lamentabilă, s-o spunem pe șleau. Ori a tăcut, ori s-a eschivat de la dezbateri directe la care a fost invitată de putere, ori l-a blamat, ca de obicei, pe Plahotniuc pentru a nu știu câta oară. Vocea de patefon stricat a PAS, PPDA, iar de la o vreme, și a PL, începe să zgârie pe creier electoratul.

Unde sunt proiectele de alternativă la reformele majorității parlamentare? Unde-s soluțiile, altele decât cele propuse de guvernul Filip? Unde-s inițiativele originale ale opoziției care să ne ofere modele noi de guvernare a Republicii Moldova? Unde-i, metaforic vorbind,  cartea  ei de căpătâi ca să ne dumerim și noi de ce trebuie s-o votăm în viitoarele alegeri?

A încremenit în proiect

Opoziția proeuropeană, din păcate,  a uitat să iasă din stradă, chiar dacă liderii ei au ajuns până la Bruxelles. În ultimii doi ani, nu a lansat niciun mesaj programatic mai de Doamnă ajută, demonstrând că pur și simplu a încremenit în proiect. Până și blestemele ei la adresa puterii au devenit plictisitoare.   

Nu e de mirare că în alegerile locale de la finele anului trecut  PDM a câștigat din 10 primării 10.  De-a dreptul scandalos este faptul că PAS, PPDA, PL și PLDM nu au avut niciun contracandidat care să lupte de la egal la egal cu reprezentantul puterii. Rezistență a încercat să opună doar PSRM.

Ca să se explice, Maia Sandu și compania s-au plâns că potențialii lor candidați ar fi fost intimidați. Comentând aceste afirmații, același ambasador al SUA la Chișinău, James Pettit, a declarat că în cazul unor acuzații atât de grave n-ar strica să se aducă și niște dovezi.

De bună seamă, de ce Maia Sandu sau Viorel Cibotaru nu și-au apărat oamenii în instanță? De ce n-au intentat procese? De ce nu au organizat conferințe de presă la Chișinău sau în Parlamentul European, unde să prezinte informații probate despre obstacolele pe care le-a pus puterea în calea candidaților opoziției? De ce PLDM, care are grup parlamentar, nu a făcut tam-tam în Legislativ? Ce-i cu  tăcerea asta a mieilor din abator?

Până și unii analiști justifică inconsistența opoziției prin frica indusă de autorități. Haideți să fim serioși. Suntem în Papuasia medievală sau în centru Europei de la începutul mileniului trei? Maia Sandu nu se teme să-l dea în judecată pe Plahotniuc pentru capturarea statului, dar nu are curajul să cutreiere satele pentru a-și promova partidul în campania electorală și a-și proteja public oamenii? Asta e chiar de râsul curcilor.

Nu exclud, până la proba contrarie, că s-a pus presiune pe undeva peste candidații opoziției în timpul campaniei electorale. Dar dacă Maia Sandu, Andrei Năstase  și Viorel Cibortaru nu și-au apărat oamenii pe toate căile posibile, cine se va mai încumeta să facă echipă cu ei în viitoarele alegeri parlamentare?

Curajul în contrapartida cu frica

Cum-necum, Republica Moldova, potrivit ultimului clasament Freedom House, intră în categoria țărilor parțial libere. Cu alte cuvinte, e totuși o democrație, chit că defectuoasă.

Nu-i Rusia care, potrivit aceluiași top, este o țară neliberă. Cu toate acestea, Navalny, Gudkov și alți lideri ai opoziției anti-Putin, deși persecutați și proscriși la toate televiziunile cu acoperire națională, se dovedesc adesea mai vizibili decât liderul de la Kremlin datorită creativității politice temerare, a unui discurs inteligibil și a utilizării plenare a resurselor New Media.

Ce mai calea-valea, actuala opoziție de la Chișinău  nu se dovedește capabilă de activități politice productive care să genereze idei în contrapartidă.  Și mai neliniștitor este faptul că PAS, PPDA, PLDM și PL nu se pot pune în contra-balans la PDM și actualul guvern, lucru esențial pentru menținerea echilibrului într-un sistem democratic.

Singurul partid care are o scuză este PUN. Noua formațiune politică unionistă e la început de cale. Cu toate că uneori dispare din joc, se dovedește a fi un grup robust și promițător.

Oricum ai da, vorbind în modul general, opoziția pro-europeană deocamdată e moale, ermetică și fără fler. Dar și puterea, din această cauză, se confruntă cu o mare problemă. Guvernul n-are umbră. Îi lipsește forța care l-ar contrabalansa. Acest fapt e un motiv nu de jubilare, ci dimpotrivă, de îngrijorare.

Protagonistul unui roman de Cezar Petrescu nu se deranja că nu-și vede umbra, iar asta i-a jucat festa. Când a regăsit-o, era prea târziu. Propria umbră, sălbăticită și dușmană, i-a intrat în vis, i-a posedat mințile și i-a mâncat zilele.