Noul reprezentant special al OSCE pentru Transnistria, Franco Frattini, se vede chemat să ne împace cu Rusia. Nici mai mult, nici mai puțin.

Se bate cu morile de vânt

Deși este abia învestit în funcție, apucă taurul de coarne. Sugerează cum că știe unde este cheia de aur care va deschide cufărul reglementării transnistrene.

Fără nicio experiență la fața locului, dar lipsit de inhibiții, Franco Frattini s-a dat în stambă, lansând niște idei făcute pe genunchi, pesemne. S-a destăinuit cu inima ușoară agenției ruse de știri Ria Novosti. Și-a dezvăluit nonșalant simpatiile sale față de Kremlin pe al cărui sentiment reciproc se bazează în rezolvarea diferendului  de la Nistru.

Potrivit dlui Frattini, pentru aplanarea conflictului înghețat este foarte importantă contribuția Federației Ruse, care, în opinia sa, „va rămâne pozitivă” (sic!). Ca să-și întărească punctul de vedere, a mărturisit că  are „relații excelente” cu autoritățile de la Moscova și, în plus, este „un foarte bun prieten al lui Serghei Lavrov”.

Optimist nevoie mare, noul reprezentant special al OSCE, aidoma cavalerului rătăcitor Don Quijote din romanul lui Cervantes, se vede deja câștigător. Speră să învingă dacă nu în război, cel puțin în una din bătălii, dedicând Republicii Moldova victoria sa în lupta cu morile de vânt de la Nistru.

Franco Frattini a fost ministru de Externe în guvernele lui Silvio Berlusconi, amicul notoriu al actualul lider de la Kremlin. „Pe Putin și pe mine ne leagă o prietenie personală și adevărată, spunea ex-premierul italian în 2014 într-un interviu pentru publicația germană Die Welt. Ni s-a întâmplat să petrecem weekend-uri împreună fără să vorbim măcar o dată de politică. Copiii lui m-au vizitat în vacanță, iar soția lui a venit în Italia. Am o relație solidă cu el și îl apreciez mult”.

Nu e de mirare, deci, ca Frattini, colaboratorul apropiat al lui Berlusconi, să aibă o relație foarte bună cu prietenul rus al fostului său șef. Ceea ce uimește până peste cap însă este inocența sa fără margini. Ex-ministrul italian de Externe afișează o credulitate care frizează impertinența.

Prietenul prădătorului din casa prădată

A-ți etala astăzi la Chișinău relațiile „foarte bune cu autoritățile ruse” e ca și cum ai întra într-o casă prădată rău de tot și te-ai lăuda că ai fi prietenul prădătorului. Chiar să fii atât de nesimțit!?

Pe Frattini îl dă de sminteală buna-cuviință. Cum însă conducătorul spiritului rezonabil și al decenței omenești este simțul umorului, el ne-a demonstrat că nu-l are nici pe acesta din urmă. Altfel nu ar fi declarat că rolul Rusiei în soluționarea problemei transnistrene va „rămâne pozitiv”.

De unde a mai scos-o și pe asta? Când rolul  Rusiei a fost „pozitiv”?  Poate când trupele ruse au ocupat Transnistria? Când Moscova a refuzat să-și onoreze angajamentele de la Istanbul de a-și evacua militarii și munițiile? Când a încercat să ne impună memorandumul Kozak? Când organizează manevre militare la Nistru? Când finanțează administrația separatistă de la Tiraspol pe seama contribuabililor de pe malul drept?

De altfel, Franco Frattini, cu ocazia primei sale ieșiri la rampă în calitatea de reprezentant special al OSCE pentru Transnistria, a călcat prin străchini nu o singură dată. Ne-a arătat în câteva rânduri că habar n-are despre ce vorbește.

În interviul pentru Ria Novosti, el a declarat cu seninătate, de exemplu, că imprimarea simbolului regiunii separatiste pe plăcuțele transnistrene de înmatriculare ar soluționa problema, fără să știe, probabil, că drapelul republicii autoproclamate nistrene e reprodus deja pe numerele automobilelor. Nu aici e buba însă. Plăcuțele cu simbolul regiunii rebele nu sunt recunoscute pe plan internațional.  

Și mai hilară este compararea Transnistriei, pe care și-a permis-o Frattini, cu o provincie din țara sa natală.  Pentru a rezolva problema înmatriculării autovehiculelor din regiunea separatistă, spune el, s-ar putea implementa „modelul italian din autonomia Bolzano. Simbolul acestei provincii este prezent pe plăcuțele cu numerele de înmatriculare din autonomie. Un astfel de simbol ar putea apărea pe numerele vehiculelor din Transnistria”.

Recunosc sincer că îmi este jenă să-i explic experimentatului diplomat Frattini că situația Transnistriei nu suportă niciun fel de comparație cu cea a provinciei Bolzano. Cea dintâi e o republică autoproclamată și separatistă cu un regim anticonstituțional, menținut pe linia de plutire de armata rusă de ocupație. Cea de-a doua este o autonomie legală a statului italian.

Or numerele de înmatriculare cu simbolurile sovietice, oricât de măruntă ar părea această problemă,  este tocmai detaliul în care se ascunde diavolul. Recunoașterea lor internațională s-ar constitui într-un pas făcut pe calea recunoașterii independenței de stat a Transnistriei.

La fel de absurdă este și încrederea noului reprezentant special al OSCE pentru Transnistria că antrenarea în procesul de soluționare a diferendului a președintele Dodon, care este și el, vezi Doamne, la fel ca Frattini, în relații bune cu Rusia, ar „simplifica misiunea”. Altfel spus, un prieten italian al rușilor coroborat cu o slugă de la Chișinău al lui Putin, cum ar veni, ne-ar ajuta s-o luăm pe scurtătură în chestiunea transnistreană.

Mare naivitate mare. „Criza instituțională”, pe care o deplânge ex-ministrul italian de Externe, a fost provocată de Dodon din ordinul Moscovei. Lui Putin, Lavrov și compania le convin disensiunile și nesiguranța din vârful piramidei de la Chișinău. Singurul preț pe care l-ar accepta rușii pentru a înceta să bage zâzanie în clasa conducătoare din Republicii Moldova este renunțarea la cursul prooccidental. Ne îndeamnă dl Frattini să plătim cu destinul nostru european pentru iluzia împăcării cu Rusia?

M-am uitat în ochii lui și i-am spus că n-are suflet

Ceea ce nu știe noul reprezentant special al OSCE pentru Transnistria este faptul că nu-i el primul emisar european care, în naivitatea lui, și-a imaginat că poate identifica o soluție echitabilă a problemei transnistrene datorită relațiilor personale excelente cu Moscova și fiind foarte bun prieten cu Serghei Lavrov. Nu-i Frattini nici cel dintâi politician occidental care crede „în rolul pozitiv” al lui Putin.  S-au păcălit mai mulți înaintea lui.

În iunie 2001, bunăoară, preşedintele american, George W. Bush, s-a confesat, după o întâlnire cu Putin în Slovenia, că s-a uitat în ochii președintelui rus şi a văzut sufletul unui om în care poate să aibă încredere. După încheierea celor două mandate prezidențiale pe care le-a deținut, s-a arătat dezamăgit de liderul de la Kremlin.

S-au amăgit ulterior și Obama, și Merkel, iar recent Trump care se iluziona și el că poate pune capăt, cu sprijinul președintelui rus, conflictului din Siria. Putin i-a tras clapa până la urmă, întărindu-și pozițiile în zonă și diminuând rolul SUA.

În politica internațională nu contează foarte mult prieteniile și frățiile. Relații amicale există, desigur, între diplomați sau conducătorii de state. Acestea însă nu prevalează niciodată asupra intereselor naționale.

Mai cu seamă în jocurile de putere ale președintelui rus. Și Boris Berezovski zice-se că a fost prieten la cataramă cu Putin. L-a ajutat să ajungă șef de stat, dar a fost alungat din Rusia și a sfârșit spânzurat în baia reședinței sale din Londra.

La zece ani de la iluziile lui George W. Bush în privința președintelui rus, s-a vindecat de credulitate fostul vicepreședintele american Joe Biden. El a dezvăluit presei că, în 2011, s-a uitat în ochii lui Putin și i-a spus că nu are suflet.

Nu știm când și dacă se va trata vreodată de naivitate dl Frattini. Asta ar fi problema lui personală, bineînțeles, dacă n-ar face politică. Însă un profan în postura de decident produce necazuri. Iar asta ne privește pe toți, silindu-ne să luăm atitudine.