Dacă ați observat cumva (ceea ce ar fi măgulitor pentru mine), ediția de săptămâna trecută nu a apărut. La o adică nici nu prea cred că ar fi fost binevenită cu două zile înainte de revelion, când oamenii sănătoși la minte, dar mai ales la trup, nu-și văd capul de griji, alergând prin magazine după ultimile ingrediente pentru salături „olivier” ori ce se mai pregătește acum pentru masa de sărbătoare.

Aflam chiar în seara de revelion că chipurile „vinegretul” sau „şuba” de altădată nu ar mai fi la modă, gospodinele de azi alergând după ingrediente mai alese-ananasuri, craburi, fileuri de puișor, ș.a.m.d.... Intrând în această discuție elevată, de circumstanță, aș zice eu, purtată într-un oraș pe malul Rhinului (și acesta un simbol al timpurilor noi), am ajuns la concluzia că această modă culinară s-ar datora costului ingredientelor și că „scrânghița”, parizerul, mazărea, cartofii, ouăle sau castraveții murați nu ar mai corespunde standardelor glamuroase ale moldovenilor fițoși de azi... Cu asemenea atitudini vom ajunge să mâncăm salături din caviar amestecate cu cristale swaroski, Doamne iartă-mă... Eu unul am savurat cu cea mai mare plăcere la masa de revelion slănină cu usturoi (printre alte bucate, desigur).

Dar iată că a trecut și această molimă, suntem din nou la posturile noastre, bine ajunși în 2018, și nu pot să încalc tradițiile. Vă doresc, deci, dragii mei, un an cât mai bun, sănătate de oțel din ăla inoxidabil ca să nu călcați pragul instituțiilor medicale, să știți să vă bucurați, căci viața cum n-ai da, oriunde și oricând, ne aduce și bucurii, totul e să nu treacă pe lângă noi, acei veșnic stresați și mai nefericiți decât alții (au fost chiar publicate sondaje în materie care demonstrează că moldovenii sunt printre cei mai nefericiți de pe glob), vă mai doresc să vă bucurați de roadele muncii voastre și, desigur, puțin noroc!

Acum vom trece și la cele bune și nebune care s-au întâmplat săptămâna trecută în statul pre nume falnic „Republica Moldova”. Vom zice de la bun început că nu s-au întâmplat prea multe și asta-i bine. A fost Anul Nou, cum n-ai da. Mai mult decât atât, cel mai semnificativ eveniment al săptămânii s-a derulat departe de Chișinău, la Bălți! Cu acesta și vom începe:

GUNOIUL DE LA BĂLŢI Melodrama săptămânii trecute s-a derulat la Bălți, acolo unde gunoaiele (deloc metaforice) au invadat orașul. Asta e, primăria nu ți-e președinție, acolo e nevoie de prezență, de muncă, de ceva competențe, de bună voință, la urma urmelor. Adică exact ceea ce nu are Usatîi, primarul ales de către bălţeni. Chiar mai bine, nu-i exclus ca toate problemele din oraș (căci se pare că gunoaiele nu sunt decât cele mai vizibile și mai... puturoase din toate) să fie generate chiar de primarul interlop, care nu vede în oraș decât un mijloc de a stoarce bani. Dacă nu ar fi amnezici de tot, bălţenii și-ar aduce aminte de cum au fost generate primele conflicte în Primărie: eu, spre exemplu, îmi aduc aminte de o declarație a fugarului în persoană, reacţionând la o tentativă nereușită de a rezilia niște contracte care suna cam așa: „Oameni serioși au plătit bani grei pentru a prelua acest business și noi acum ce să le zicem?”... Și nici nu ai cum spune că bălţenii nu știau pe cine-l aleg... Deci Usatîi s-a sfădit cu gunoierii, ei s-au supărat, respectiv gunoaiele au împânzit orașul. În fața unei catostrofe iminente, Filip a adus câteva autospeciale, un detașament de carabineri (știe el ce știe: bălţenii sunt capabili să-și apere gunoaiele) și a curățat orașul. Ce va fi mai departe încă nu știm bine, dar scandalul a făcut victime: viceprimarul Igor Şeremet la fel precum șeful pe drumuri, Serghei Pcela, au demisionat deja. Șefii de la Construcții Capitale și Termogaz au făcut declarații că vor boicota adunările „Skype” de acum înainte. Dreptul la prima semnătură trece la Leonid Babii, iar Renato Usatîi, ca și Primăria orașului de altfel, cheamă bălţenii la referendum. Renato Usatîi vede just: bălţenii știu să-și apere gunoaiele... Iar dacă e să fim mai serioși, va trebui să înţelegem că niciun referendum nu va reuși în contextul actual în Republica Moldova. La fel cum nu a reușit referendumul împotriva lui Chirtoacă, la fel va eșua și referendumul împotriva lui Usatîi. Și, în genere, Usatîi a fost ales. N-au decât să-l rabde. Ori justiția să-și facă treaba până la capăt și să-l destituie. Apropo, supărat foc, Usatii o dzâs cî strânji numiri di tilifon ka sî aduni tătî diaspora la Kişnău.

GRUPUL DE INIŢIATIVĂ LA CEC CEC-ul a primit cererea pentru înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului împotriva votului mixt. La ce mai servește acest referendum eu nu prea înțeleg, oricum în 2018 vom vota conform sitemului mixt... Și mai sunt curios să știu câți din acei din grupul de inițiativă militau pentru sitemul uninominal acum 2-3 ani. Fără niciun scop anume. Just to have fun!

SUSPENDARE PROGRAMATĂ Dodon, după cum era și previzibil, a fost suspendat de către CC pentru ca mega-remanierea guvernamentală să devină efectivă. Respectiv, nu ar fi trebuit să-i acordăm mare atenție și s-o considerăm de acum înainte drept o rutină, cu atât mai mult că nici a treia lui suspendare nu e departe: vine la rând așa zisa „lege antipropagandă”. Ceea ce este mai curios este reacția unui deputat rus, un oarecare Kalașnikov (simbolic nume), care zice că s-ar putea ca la Chișinău să răbufnească proteste. Vai, dar ce coordonare cu adresarea lui Usatîi către „diasporă”! Foarte curios... La fel, devin o rutină şi întrevederile președintelui ales cu ambasadorul rus Muhametşin de fiecare dată când este suspendat sau se întâmplă ceva cât de cât important în țară... Despre călătoriile lui Dodon la Moscova tot nu am trebui să mai amintim. Sau poate invers, ar trebui să amintim de fiecare dată, mai ales când președintele nu stă la Chișinău nici măcar de Revelion...

Cam atât pentru prima ediţie a anului... Să știți că va fi un an extrem de greu. Mai ales pentru tipi de alde mine. Mașinăria propagandistică și manipulatorie lucrează la turații maxime. Nu mai știi ce-i drept şi ce nu este, ce e făcătură și ce este rezultatul acestor făcături... Nu degeaba și-a creat Putin o Armată de operațiuni informaționale (Войска информационных операций)... Aşa că... Păziţi-vă! Mai ales de ştiri! Ştiti, vorba aia: No news, good news.

Vom pune punct aici, dar nu înainte de a trimite Cireșica de pe tort și aș vrea s-o trimit astăzi hăt departe, la Sankt-Peterburg, lui Nevzorov. În tradiționala sa emisiune de miercuri fostul combatant transnistrean (este cică și decorat de separatiști, pe care de la o vreme îi numește deschis „terorişti”) şi-a batut joc, aşa cum numai el ştie s-o faca, de Dodon. Îl citez: „Глупый Додон, который президент Молдавии, «допрезидентился», блин нафиг, и его отправили пешком в Москву. Здесь ему обещали помочь открыть бизнес, жить он первое время будет наверное в мавзолее, протирать Ленина, по-моему, у него будет салон интимной стрижки, и он наконец-то найдёт себя. Действительно, никого глупее его на мировой арене среди всех лидеров не было, и он, что называется, доигрался...” Cam aşa. Ştie el Nevzorov ce ştie!