După ce s-a terminat runda a patra din cadrul Ringului Poeților, am ieșit din ULIM și am luat un taxi, împreună cu poeta Silvia Caloianu, pentru că mergeam în aceeași direcție. Eu, la Spitalul Republican și ea, acasă. În taxi, șoferul asculta un post de radio, la care vorbea în acele clipe Dodon, cu sonorul dat l-a maximum, și eu l-am rugat prietenește să dea mai încet, nu să-l închidă, dar să-l dea mai încet și el m-a privit indignat.

-De aia că vorbește Dodon?

-Nu de aia, dar pentru că nu ne auzim pe noi. În loc s-o aud pe colega mea, aud vocea lui Dodon.

Tipul mă fulgera cu ochii, dar nu a redus intensitatea sunetului. Aveam impresia că va opri mașina și mă va da jos.

Sau își va chema ciracii și mă va lua la bătaie, atât de furios mă privea.  Oricum, eu mi-am repetat rugămintea și el s-a făcut că învârte butonul, dar am avut impresia că în loc să-l dea mai încet, l-a dat mai tare. Tipul mă privi peste umăr, așteptându-mi belicos reacția mea.

Silvia urma să coboare după colț și s-a amânat deznodământul. Ea a coborât nu departe de casa lui Vlad Filat și, astfel, am aflat și eu unde a trăit fostul premier.

Apoi am plecat mai departe și i-am auzit iar vocea lui Dodon, glasul lui a umplut salonul mașinii și eu fierbeam în suc propriu, dar nu știam ce să fac, pentru că pramatia de la volan era de două ori cât mine. Eu nu m-am bătut niciodată în viață cu nimeni și nu aveam nici acum chef să mă măsor în pumni cu tipul ăsta. Ceea ce voiam eu în acele clipe era să ajung la Spitalul Republican, unde era internată o colegă de-a mea de la bibliotecă, înainte de-a fi operată. Să cobor și să caut un alt taxi sau să urc dealul ar fi însemnat să pierd o groază de timp și de nervi și am ales să înghit sarmaua și să tac. Situația mă călca pe nervi, dar nu aveam de ales. Pentru a evita o situație și mai neplăcută, mi-am închis și eu gura.  Dodon zicea că o să-i cheme pe oameni în stradă pentru a apăra limba moldovenească și șoferul mă privea războinic în oglinda agățată în fața lui. Eram sigur că și el va ieși în stradă. Eram sigur că oameni ca el sunt în stare să pună botul la toate îndemnurile lui Dodon. Oameni ca el ar putea să ia și arma în mână, dacă asta le-o va cere Dodon.

I-am cerut să oprească la blocurile cu nouă etaje. Și am ieșit fără să-i spun mulțumesc sau la revedere. Am coborât mai repede, ca măcar o parte din drum să nu-i mai aud glasul lui Dodon, care-i anunța pe oameni să se pregătească pentru a ieși în stradă, dacă parlamentarii vor vota pentru introducerea  în constituție a limbii române.

Am mers la colega mea și am stat cu ea de vorbă. Urma ca a doua zi să i se facă o operație și eu i-am înmânat banii strânși de colegii mei de la bibliotecă. Arina nu era abătută. Se ținea tare și zâmbea. A glumit tot timpul cât am stat la ea.

Când am plecat de la colega mea, se făcuse déjà ora nouă și toate microbuzele care veneau la vale erau supraîncărcate și eu m-am îndreptat spre un taxi parcat lângă biserică. Dar era tot taximetristul ăla care m-a adus și, când l-am văzut, m-am îvârtit pe călcâie și am făcut cale întoarsă.

Decât să merg cu el, am preferat să mă întorc pe jos acasă. Mă bucur măcar că am ajuns la Arina și i-am dat banii pe care i-am strâns eu și colegii mei, ca să-și poată plăti operația de mâine.