În timp ce azi în parlament se întrunea comisia parlamentară pentru mediu și dezvoltare regională, pentru a vota pro sau contra schimbării denumirii limbii de stat din Republica Moldova din limbă moldovenească în limbă română, doi dintre membrii acestei comisii coborau scările restaurantului de la subsolul hotelului Dacia, în loc să le urce pe cele din parlament, unde ar fi trebuit să fie în acele clipe și să participe la vot. Cei doi deputați coborau scările restaurantului în șir indian, aflându-se tot mai departe de sala unde se desfășura votarea. Cei doi deputați, unul mai gras și altul mai slab, mergeau unul după altul, dar prin ușă au pătruns amândoi în același timp.

Un chelner îi aștepta în fața ușii, cu un ștergar alb spânzurându-i de braț.

-Poftiți, domnilor deputați, veniți la masa asta.

-La asta, nu. Noi vrem să stăm la masa la care am stat aseară, l-a refuzat ofticat grasul și s-a pornit spre masa de după coloana de lemn.  Slabul s-a luat după el. Chelnerul i-a urmat păstrând distanța necesară.

-Cu ce vă servesc?, i-a întrebat băiatul.

-Cu nimic, l-a repezit grasul.

-Cum așa?

-Cheam-o pe Aurica!

-Pe Aurica?

-Da, pe Aurica. Noi vrem să fim serviți de Aurica.

-Dar Aurica încă nu a venit.

-Nu a venit la lucru?

-Încă nu.

-Așa ceva nu se poate. Ia să-l sunăm noi pe domn director.

-Domnilor, vă rog, nu trebuie. Aurica nu se simțea prea bine azi-dimineață și m-a rugat s-o înlocuiesc eu. Dar dacă doriți o sun imediat.

-Și în cât timp o să vină?

-Într-o oră.

-O oră e mult.

-Ce facem în cazul ăsta? l-a întrebat grasul pe slab, exact în momentele când în comisia mediului și dezvoltării regionale din care făceau și ei parte se vota proiectul de lege privind schimbarea denumirii limbii de stat.

-Sau ne servește Aurica sau mergem în altă parte, i-a spus slabul.

-Știi ce, ia să-l sun eu pe director. Alo, salut, domn director!..

Exact în clipa aia, în fața lor a apărut Aurica, zâmbitoare.

-Da, domn director, pur și simplu  am vrut să te salut. Da, sunt la tine aici, jos, cu prietenul nostru comun și vrem și noi să bem o cafea. Da, vorbim mai târziu. Te salut, domn director.

-O, Aurica! Soarele nostru. Ai apărut? Ne-a fost dor de tine!

-Și mie.

-De cine mai mult?

-Ehehei, chiar credeți că o să vă spun? Vă las să ghiciți până vă aduc cafeaua și votca, nu-i așa?

-Așa e. O cafea și o votcă.

Cât timp Aurica lipsea, cei doi deputați discutau despre ea. Discutau despre ce le-a spus ea aseară și cum a stat și ea la masa lor și a băut când din paharul unuia când din paharul celuilalt, lăudându-se că are un mijloc de aur.

Aurica le-a pus pe masă cănile cu cafea și paharele de votcă și a vrut să plece, dar nu au lăsat-o cei doi deputați, care voiau să stea cu ei la masă.

Dar strigat-o și alți clienți care și ei voiau să fie serviți de Aurica.

Cei doi deputați o așteptau pe fată și ea nu venea și au început să se plictisească și pentru că începuse să le fie urât fără ea, au intrat  pe deschide.md ca să vadă cum au votat colegii lor proiectul de schimbare a denumirii limbii de stat și au aflat că majoritatea au votat contra. Tocmai atunci a revenit Aurica și cei doi deputați și-au închis mobilele și s-au înviorat. O, Aurica, ce dor le-a fost de ea!

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine sînt cu caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare