Omul a coborât dintr-un taxi, cu o oaie în brațe. Taxiul s-a făcut nevăzut instantaneu și bărbatul a rămas cu oaia în brațe pe bulevardul central din orașul Chișinău, pe bulevardul Lenin, chiar în fața sediului Comitetului Central al Partidului Comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Tipul i-a dat drumul oaiei pe trotuar și abia atunci am văzut că o legase cu o zgardă ca pe un câine și oaia când îi ieșea în față când rămânea în urmă, cât îi permitea lanțul. Omul avansa pe bulevardul Lenin cu oaia după el în direcția cafenelei „Guguță”, în care a și pătruns în curând. Am intrat după el.

A luat loc la o masă liberă, nu departe de masa la care m-am așezat și eu. Oaia s-a ascuns sub masă, așa cum fac, de regulă, câinii. Nu aștepta pe nimeni, în afara chelnerului, iar când acesta a sosit, i-a spus:

-O cafea, te rog.

Pesemne că, exceptându-mă pe mine, nimeni altcineva nu a mai observat că omul a intrat în cafenea cu o oaie după el, până când miorița nu a început să behăie și atunci toate capetele din sală au început să se învârte în stânga și în dreapta în căutarea sursei de unde se răspândea behăitul. Oaia a ieșit de sub masă și s-a lipit de picioarele individului care-și sorbea nepăsător cafeaua, poate, pentru  că i se făcuse foame, sau poate pentru că nu-i plăcea atmosfera din cafenea.

Chelnerii i-au dat roată. A apărut și un milițian care i-a făcut vânt din „Guguță”. Eu m-am luat după ei, când a fos scos pe sus din cafenea. Omul își băuse déjà cafeaua. E o bună metodă de-a bea cafea fără s-o plătești, m-am gândit în timp ce mă uitam cum milițienii l-au băgat în dubă, cu tot cu mioara lui.

Apoi mașina a plecat și noi cei care am urmărit scena am început să comentăm cele văzute. Eram patru și toți eram prieteni. Frecventam împreună cenaclul „Mateevici”, ce se ținea în fiecare duminică, în parcul „Pușkin”, și recitam poezii în limba română.

Vasile Ernu îl știa. Ne-a spus că e compozitor foarte bun, și că îl cheamă Macovei și că a scris un oratoriu numit chiar așa: Miorița.

Încercm să-i înțelegem ieșirea. Valentin Ajder zicea că e un gest antisovietc. Într-o epocă în care sovieticii ne porecleau berbeci și oi, gestul său este unul protestatar și antisovietic.

Dzan însă îl credea nebun.

Peste vreo săptămână am aflat că l-au internat la Costiujeni, la nebuni. De unde nu a mai ieșit niciodată. Adică o dată a ieșit, când l-au dus să-l înmormânteze.

În ziua când l-au înmormântat, la radio i-au dat oratoriul „Miorița”. Iar eu mi-am amintit cum omul a ieșit într-o duminică să se plimbe pe bulevardul Lenin cu o oaie după el.