Tatăl meu a trăit 82 de ani și a avut două visuri: să treacă Prutul și să vadă România întregită. A fost țăran și a trăit la Flutura, un sat din raionul Ungheni, aflat la 5 kilometri depărtare de Prut. Visurile astea l-au bântuit toată viața, alimentate fiind și de amintirile sale din copilărie, dar și de poveștile pe care i le înșira tatăl său despre rudele noastre și înaintașii noștri de peste râu, printre care unul dintre ei a fost și scriitor, dar cu asta mă făleam eu mai mult. Visurile astea îi aprindeau imaginația. Când mi le povestea, parcă se transfigura nu știu cum. Pleca de la amintirile sale din perioada interbelică, când Basarabia făcea parte din România, despre oamenii din România pe care i-a cunoscut, și ajungea la visele sale. El visa să treacă Prutul și România să se întregească. Pentru visurile astea a și plătit scump de câteva ori. O dată, iar asta se întâmpla la sfârșitul anilor 70 ai secolului trecut, pe când tata lucra vier în sovhoz, la o adunare de brigadă, a declarat răspicat că românii se vor întoarce și în aceeași zi a fost arestat și băgat pentru o lună întreagă în beciurile miliției din Ungheni. L-o pârât chiar brigadierul.

Tatăl meu a murit la vârsta de 82 de ani și nu și-a împlinit visurile. Nu a reușit să treacă Prutul și să viziteze România, pe care atât și-a dorit s-o vadă. A murit fără s-o vadă de aproape, pentru că de departe a văzut-o. De la noi din Flutura, România se vedea chiar și pe vreme urâtă ca în palmă. Era destul să urci pe un deal, pe dealul de la Cantea, ca s-o poți vedea deslușit și el o vedea de acolo mai tot timpul, pentru că pe dealurile alea plugărise cât a trăit.

Tatăl meu a fost un om sărac și nu mi-a lăsat ca moștenire case și averi, ci doar amintirile și visele sale. Amintirile și visurile sale au devenit și ale mele.

În România merg foarte des. Și de câte ori trec Prutul îmi aduc aminte că tatăl meu a trăit 82 de ani și nu a reușit să  vadă România.

Eu am reușit. Dar nu uit nici pentru o clipă că tatăl meu a mai avut un vis: s-o vadă și întregită. Oare când i se va împlini acest vis?