După ce au aflat că n-a trecut referendumul, pe toți fruntașii și membrii socialiști i-a cuprins o disperare fără margini. Nimeni nu-și mai găsește locul. Cei care stăteau pe scaune s-au sculat în picioare, iar cei care umblau prin sălile sediului partidului socialiștilor s-au așezat subit pe unde au apucat, dar, oricum, de disperare nu au putut să scape nici măcar azi, la trei zile de la acea duminică neagră pentru ei.

E miercuri, dar parcă acel referendum ar fi avut azi. Toți sunt plouați și deznădăjduiți și nimeni nu are chef de vorbă.  Toți sunt cu corăbiile scufundate și trec unii pe lângă alții ca niște fantome, fără să-și adreseze o vorbă. Parcă nu ar fi avut loc un referendum, ci o înmormântare.

Din biroul lui Ivan Cebanov se răspândesc urlete și zgomote de veselă spartă. Ivan Cebanov nu a putut scăpa de amoc nici azi. Umblă ca un leu în cușcă prin cabinetul său și răstoarnă scaune sau sparge scrumiere de pereți.

-Să nu intri cumva la Ivan Cebanov, că s-ar putea să dai de dracu`, l-a prevenit  Vasile pe Feghia, șeful socialiștilor din raionul Căușeni, care a bătut atâta drum pentru a sta de vorbă cu Ivan. Pentru că o să-și reverese furia asupra ta.

-Da eu ce vină am?

-Toți suntem vinovați într-un fel.

Ivan Cebanov a deschis ușa și a strigat:

-Chișinăuieni, să vă ia dracu pe toți! Sunteți cu toții niște tâmpiți. Proști de rageți!

Apoi a trântit ușa , dar urletele sale se auzeau la fel de clar.

-Și atunci eu la cine să merg? Poate, la Vologhea?

Vologhea e adjunctul lui Ivan Cebanov.

-La Vologhea? Da tu știi că Vologhea de trei zile nu a mai ieșit la lucru?

-Și unde e?

-E acasă?

-Și ce face acasă?

-Pilește. Bea de stinge de ciudă că nu a trecut referendumul. Și nu se mai poate opri din băut și nimeni nu-i spune nimic pentru că toți își dau seama cât de tare suferă. De fapt, noi cu toții suferim îngrozitor de tare.

-Dar tu pari liniștit.

-Pentru că eu m-am îndopat cu sedative.

-Atunci eu am să plec.

-Revino peste o săptămână! Cred că într-o săptămână toată lumea își va reveni și o să ai cu cine să stai de vorbă, l-a sfătuit Vasile și Feghea s-a sculat în picioare ca să plece. Vasile l-a condus spre ieșire. S-a oprit în prag și-l urmărea cu ochii pe Feghea cum se urcă în BMW-ul său și pleacă. Ce și-ar mai fi dorit să urce și el în mașină și să plece undeva, dar nu putea, pentru că el lucra secretar la sediul partidului socialiștilor.

Cum a intrat Vasile,  Ivan Cebanov a ieșit din cabinetul său, strigând:

-Chișinăuieni, să vă ia dracu pe toți! Sunteți cu toții niște tâmpiți. Proști de rageți!

Și a vrut să deschidă și ușa de la intrare, pentru a le striga toate astea chiar chișinăuienilor care în acele clipe treceau pe stradă, dar Vasile l-a prins în brațe și l-a dus pe sus în cabinetul său și l-a încuiat înăuntru, lăsându-l să strige toate astea în cabinetul său, cât de tare o să vrea și cât o să dorească.

 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine sînt cu caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare