PSRM, Ion Ceban și Igor Dodon, dimpreună, se îndreaptă spre o mare înfrângere în referendumul de duminică împotriva lui Dorin Chirtoacă. Și nu pentru că ar avea vreun oponent. Nu. Ci pentru că, în dorința de a-și asigura o victorie certă, PSRM a forțat să-și strângă toate atuurile și să își umilească oponentul, arestat la domiciliu în cazul de corupție ce i-a fost imputat.

Astfel, fără preopinent și adversar, PSRM a început să se bată într-un meci în care e singurul competitor. Și riscă, ca-n bancul clasic, să alerge singur și să ajungă pe locul doi! Cum altfel putem califica situația de până săptămâna asta când ai adoptat o formulă nepotrivită și aberantă de înlocuire a unei autorități alese, cât timp nu există o condamnare definitivă și irevocabilă, și-i dezbați deja succesiunea. Nu e mort, dă din mâini și din picioare, dar rudele îi iau deja totul din casă. În plus, îl țin închis în casă și se bat de unii singuri. Cu largul concurs al majorității care, de dragul lui Dodon, ca să nu se mai certe sau să îl împace că a pierdut în alte direcții, i-au dat și împărțirea colegiilor la Chișinău ca să câștige doar PSRM, dar îi dau și-un primar de Chișinău, alternativa fiind doi viceprimari nealeși și impuși pe post de administratori interimari.

Sceneta demnă de Kafka – sau de Eugen Ionescu, că tot suntem în teatrul absurdului de sorginte românească, la est de Prut – amenința să se termine tragic pentru socialiști pentru că populația a mirosit execuția și victimizarea gratuită a lui Dorin Chirtoacă. Iar acțiunile lor nu fac decât să îndepărteze publicul de această mașinațiune sordidă, care pute înfiorător, și să țină lumea acasă duminică. Și dacă restul partidelor au stat acasă și nu se implică în dezbatere, prezența la vot, cel puțin, va sancționa orice pornire referendară, amenințând la limită cu o suspendare/demitere profund nelegitimă, bașca și ilegală pe deasupra. O mizerie și o mostră care nu trădează decât nivelul precar al acțiunii democratice în Republica Moldova și în nici un caz nu face dreptate orașului prost administrat de un primar corupt, cum ne vinde narațiunea PSRM/Ceban/Dodon.

Brusc, și PSRM a realizat că jocul e închis. De aceea, justiția bizară din Republica Moldova s-a autosesizat pentru a relansa competiția și a-i da o miză. Dorin Chirtoacă e eliberat din arestul la domiciliu cu o săptămâna înaintea votului și e trimis în arenă. Nu înainte de a i se înscena o altă mizerie sordidă și urât mirositoare, un filmuleț idiot și nerelevant din tinerețe cu nuanță pornografică. Adică după ce a pierdut meciul pe care dorea să-l câștige la masa verde, PSRM/Ceban/Dodon a vrut să-l aducă pe Chirtoacă în ring, să-l bată pe teren, dar cu mâinile legate la spate.

Aceasta a fost a doua greșeală a găștii care a urzit eliminarea lui Chirtoacă. L-a umilit și l-a victimizat a doua oară. Iar oamenilor nu le plac perdanții, așa cum nu le plac nici meciurile aranjate, nici umilirea adversarului, nici făcăturile de doi lei a unor pseudo-strategi obsedați. Reacția publică a fost atât de dură – media a refuzat să preia imaginile imunde, iar Deschide.md a emis și un comunicat invitând la boicotarea difuzării atacului suburban - încât care mai de care, PSRM, Dodon, Ceban, PDM, Plahotniuc și Parchetul Anticorupție s-au delimitat de mizeria publică și au pasat responsabilitatea. Jocul era pierdut la acest nivel. Mai mult, gestul a adus puncte în plus fix în beneficiul adversarului, a lui Dorin Chirtoacă, din nou nu prin numărul de oameni care să-l susțină la votul de duminică, ci prin cel care rămân acasă pentru a nu participa cu bună știință la execuția pregătită, premeditată și planificată dinainte.

A apărut, imediat, scremerea aducerii cocoșului în ring. Ceban, ca posibil succesor, personaj cu ambiția de a prelua Primăria Chișinău, s-a dat cu fundul de pământ ca, pe fondul mizeriilor aruncate pe piață și al unei noi pierderi de ritm, să-l aducă, totuși, pe Chirtoacă la dezbateri. Ulterior, când a realizat că și acest demers e penibil și reprobabil, că îl expune dacă nu ca autor, fie și moral, sigur ca beneficiar al jocului, Ceban a extins invitațiile la dezbateri către Maia Sandu și alți potențiali concurenți. O mare tâmpenie, pentru că, deja, se văzuse că Regele socialist e gol! Inițiativa e ratată, ca și execuția, și prost să fie Dorin Chirtoacă să intre în jocul acesta de joasă speță, care te ia de fraier și te descalifică susținând că erai în competiție corectă.

Într-adevăr, orice participare a lui Chirtoacă sau a oricui la teatrul acesta ieftin e descalificant și legitimează existența unei competiții marcate de referendum. Din contra, ignorarea lui Ceban și a socialiștilor subliniază eșecul major al lor și faptul că au vrut să-și bată în ringul de box adversarul cu ambele mâini legate la spate, ba și cu prezentatoarea dintre reprize ținându-l de ochi și, eventual, dându-i pantalonii jos. Or, oricât de jos ar fi spiritul civic, cetățenii Republicii Moldova au instinctul și bunul simț al românului demn și care nu se lasă păcălit de veneticul venit să-i fure perna de sub fund. Și vor sta acasă duminică, pentru a sancționa jocul sordid al socialiștilor locali, dar și formulele de sprijin jucate la nivelul majorității care, dacă nu a participat la execuție, a fost de acord să se uite în altă parte și să ignore tărășenia jegoasă și sordidă pe care Igor Dodon și oamenii președintelui au pus-o la cale.

De aceea cetățenii Chișinăului nu au de ce să vină la referendum pentru a valida o mârlănie de joasă speță, care-i lasă fără primar, dar mai ales o bătălie în care și arbitrii, și mass media, și jucătorii sunt cumpărați de un singur competitor. Cum altfel să interpretăm faptul că jurnaliștii de casă ai PSRM plătesc cu acte în regulă finanțarea referendumului, ca și membrul PSRM al Comisiei electorale locale – CECE, aflat și între arbitri, și finanțând unul din jucători.

Indiferent de prezența sau votul de duminică, PSRM a pierdut în Chișinău acum, probabil și în noiembrie viitor, și a pierdut puncte importante la orice rundă electorală. Pentru că au fost prea lacomi de o victorie pentru a mai și juca legal și cinstit. Iar alegătorul, cu atât mai mult cel din Chișinău, nu e fraier. Nici socialiștii și votanții lor nu au de ce să ia focul cu mâna lor și să se mânjească în troaca în care au împins socialiștii și organizatorii referendumul, dar și cei care au tolerat jocul, exercițiul de strivire prin umilire și batjocură a primarului ales în mod repetat de majoritatea cetățenilor capitalei Republicii Moldova.