În centrul orașului, pe bulevardul Ștefan cel Mare, un bărbos trecea cu un coș de rafie, cu care, de regulă, oamenii se duc să-și facă piața. Bucșit cu rufe pătate și jegoase. Toate la vedere. Legăna coșul ostentativ, ca să nu-ți scape cumva ce are înăuntru. Așa cum cerșetorii își despoaie picioarele sau burta ca să li se vadă rănile, așa și el își ducea coșul, ca toată lenjeria slinoasă să-ți sară în ochi. De obicei, orice om normal își face mușama hainele sale murdare, ca nimeni să nu afle de ele, dar tipul acesta dimpotrivă, făcea tot ce putea ca să le vedem mai bine. Fără să vreau, mi-am aruncat și eu ochii peste schimburile sale împuțite și mi-am ferit dezgustat privirile într-o parte. Trecuse de Teatrul Național „Mihai Eminescu” și eu m-am întrebat oare unde se duce că parcă prin zonă nu e nicio spălătorie, dacă, într-adevăr, căuta vreo spălătorie, și nu e vreun sonat oarecare, vreun dus cu pluta, care vrea cu orice preț să iasă în evidență și să șocheze. Întâmplător, și eu mergeam în aceeași direcție și nu am putut să nu aud cum omul cu coșul cu rufe soioase din fața mea mergea fredonând o melodie.

Ajuns în fața primăriei, s-a oprit și și-a așezat coșul cu rufe murdare la picioarele sale, exact ca un pomanagiu, ieșit la cerșit și a început să le scoată rând pe rând, una după alta și să țipe:

-Veniți să vedeți rufele murdare ale lui Dorin Chirtoacă!

Majoritatea oamenilor treceau pe alături și nu-l luau în seamă, dar câțiva gură-cască și bate-poduri, și-au băgat degetele în gură și au început să-l asculte.

-Ciorapii ăștia nespălați și cu găuri sunt ai lui Dorin Chirtoacă! Simțiți cum mai put! Uf! Pfu!

Tipul i-a înmânat un ciorap unui bătrân, având panglica Sfântului Gheorghe prinsă în piept și acesta s-a îngrozit și i l-a dat unei bătrâne din stânga sa, dar aceasta s-a grăbit să scape mai repede de el de parcă ar fi ținut în mână un șobolan mort și i l-a transmis unei femei îmbrăcată toată în roșu, care a început să-l agite în aer și să strige:

-Veniți să vedeți ce ciorapi janghinoși poartă Dorin Chirtoacă!

Cât ai bate din palme, lumea a devenit vocală și să spumege de mânie.

-Rușine, Dorin Chirtoacă!

Au apărut și câțiva tipi cu steaguri roșii deasupra capetelor.

Eu mă uitam la bărbos și mă minunam că abia acum am văzut cum arăta. Oare cum de nu am observat asta din capul locului?

Purta niște haine jerpelite și zdrențăroase și era neras și buhăit. Când țipa, i se vedeau dinții cariați, iar când apuca vreun obiect de lenjerie intimă din coș, nu puteai să nu vezi că avea unghii mari și cu pământ sub ele, dar nimeni dintre cei care se îmbulzeau în jurul lui nu vedeau asta. Toți vedeau doar rufele murdare pe care individul le scotea din coș și auzeau doar ceea ce scanda acesta:

-Rușine, Dorin Chirtoacă!

Deodată, cineva i-a furat coșul cu rufe murdare și preț de câteva clipe bărbosul s-a pierdut cu firea și s-a strâns în sine. Dar și-a revenit foarte repede. Și peste alte câteva clipe și-a dat jos de pe el trenciul înnegrit, lucind de murdărie, și a început să strige:

-Acesta e trenciul lui Dorin Chirtoacă! Luați-l să vedeți ce murdar e!

Oamenii își transmiteau trenciul de la unul la altul și strigau:

-Iată trenciul lui Dorin Chirtoacă! Pfu, ce mai pute!

-Rușine, Dorin Chirtoacă!

 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare