Există o Românie pentru turiști. Acolo te duc trenurile, autobuzele, ghidurile şi ghizii. E impresionantă, nu întâmplător România de la an la an creşte în topurile turistice. Anul acesta, de exemplu, România a fost pe locul întâi în preferinţele unui tânăr care a vizitat toate ţările din lume. Dar acolo unde sunt mulţi turişti parcă se schimbă ceva, nu ştii ce e pe bune şi ce e pentru turişti.

Există însă şi o Românie mai puţin cunoscută, cu zone unde nu te duc autobuzele şi trenurile. Unde cu greutate vei găsi un ghid turistic sau măcar o carte cu localităţile de prin preajmă. În Banat, un astfel de loc sunt Munţii Poiana Ruscă. Am avut norocul să trec pe acolo de mai multe ori, în diferite anotimpuri. Acum câţiva ani am urcat la începutul iernii. Jos ploua, iar când începeai să urci deja era zăpadă.

La munţii Poiana Rusca se poate ajunge din mai multe judeţe, dar eu am mers prin judeţul Timiş. Am pornit din Tomeşti, cu un jeep al lui nea Petrică, pentru că nu orice maşină poate ajunge până sus. Vara, am mers o dată şi pe jos, dar când e mai frig nu-ţi poţi permite acest lux. Din Tomeşti trebuie să treci pe lângă Valea lui Liman, să ajungi în Luncanii din Jos, de unde îţi alegi unul din cele două drumuri care urcă spre munţii Poiana Ruscă.

Drumurile sunt destul de rele, dar unde poate trece un camion de lemne, trece şi un jeep. Jos, în Tomeşti şi Luncani, pădurea de-abia începea să se coloreze. Dar de la1000 de metri în sus muntele era plin de roşu şi de galben, l-am prins în toată splendoarea de toamnă.

Pe Făgeţel, am oprit la o ţigară, orice ar spune nefumătorii ţigara se combină extraordinar cu aerul curat.

Popas pe Făgețel

Popas pe Făgețel

Popas pe Făgețel

Popas pe Făgețel

Popas pe Făgețel

Popas pe Făgețel

Următoarea oprire a fost pe Pădeşel, sub Vârful Padeş (1.382 m).

Priveliști pe Pădeșel

Priveliști pe Pădeșel

Priveliști pe Pădeșel

Priveliști pe Pădeșel

Priveliști pe Pădeșel

Priveliști pe Pădeșel

Priveliști pe Pădeșel

Priveliști pe Pădeșel

Priveliști pe Pădeșel

Priveliști pe Pădeșel

Popas pe Făgețel

Popas pe Făgețel

După ce ne-am plimbat şi am admirat priveliştea de sus (de unde se vedea în depărtare orăşelul Făget, dar şi Luncaniul din Deal), am început să coborâm

Pe cealaltă parte, pe la Tăul Ursului, ca să ajungem şi la Poiana Ruscă, de unde i se trage numele muntelui.

Tăul Ursului

Tăul Ursului

Tăul Ursului

Tăul Ursului

Tăul Ursului

Tăul Ursului

Tăul Ursului

Tăul Ursului

La Tăul Ursului vara urcă maşinile mai mari cu oameni, ca să-i lase la cules de afine şi de merişoare. După ce s-a desfiinţat celebra Fabrică de Sticlă de la Tomeşti, oamenii din zonă care au rămas în localitate cu asta mai fac un ban – cu culesul afinelor şi al bureţilor.

Spre Vârful Rusca am mers pe un drum mai rău, cu mulţi copaci doborâţi de ultima furtună. Acolo am băut apă dintr-un izvor, am admirat vârful munţilor ce ne înconjurau. Platoul părea o adevărată grădină de afine şi de merişoare. Încă se puteau culege, deşi afinele îşi pierduseră între timp gustul. Nu şi merişoarele.

Din Poiana Ruscă

Din Poiana Ruscă

Din Poiana Ruscă

Din Poiana Ruscă

Din Poiana Ruscă

Din Poiana Ruscă

Din Poiana Ruscă

Din Poiana Ruscă

Din Poiana Ruscă

Din Poiana Ruscă

Din Poiana Ruscă

Din Poiana Ruscă

De data asta nu ne-am întâlnit cu cei mai cuminţi urşi din România, care locuiesc aici. Urşi cărora drumarii le-au construit o trecere peste autostrada la care se lucrează. Nici cu lupi nu ne-am întâlnit, dar nu ne-a părut rău. În schimb am văzut câteva pisici prietenoase. 

Stăpânii muntelui

Stăpânii muntelui

După câteva zile am fost sunaţi de un prieten care ne-a spus că deja copacii s-au golit de frunze. Acum e altceva. Un motiv bun de a merge iar.

Drumul înapoi

Drumul înapoi