Dramaturgul a deschis ușa și a făcut un pas în anticameră, când secretara l-a întrebat ce dorește.

-Eu îl caut pe domn director.

-Domnul director nu e.

-Atunci o să-l aștept.

-Domnul director nu o să se întoarcă degrabă.

-Nu-i nimic. Eu nu mă grăbesc nicăieri, i-a mai spus dramaturgul și s-a îndreptat spre rândul de scaune goale lipite de perete, între ușă și biroul secretarei.

-Nu aici.

-Nu aici, ce?

-Nu vă sfătuiesc să-l așteptați pe domn director aici.

-Credeți că o să vă deranjez?

-Nu, dar o să vă deranjez eu, pentru că am de dat foarte multe telefoane.

Dramaturgul a ieșit în coridor. Dar peste câteva minute a intrat iar și s-a așezat pe primul scaun de lângă ușă.

-Altundeva nu am unde.

Peste vreo oră, ușa s-a deschis și a dat buzna înăuntru directorul. A făcut fețe-fețe când l-a văzut pe dramaturg.

-Mă scuzi, dragă, dar nu prea am timp. Știi, diseară avem spectacol.

-Nu o să vă rețin mai mult de trei minute.

-Trei minute e mult la cât sunt eu de ocupat.

-Două minute.

-Spune-mi aici.

-Aici nu pot. Permiteți-mi să vă spun la dumneavoastră în cabinet.

-Bine, intră.

În timp ce directorul deschidea ușa, îi strigă secretarei.

-Irina, adă-mi un spasmalgon că mă doare capul de înnebunesc și am atâtea de făcut.

-Eu nu am, domn director.

-Atunci du-te la farmacie și cumpără-mi.

-Mă duc.

-Of, ce mă mai doare capul.

Dramaturgul îl privea cu ochi de broască și nu știa ce să facă: să-i spună pentru ce a venit sau nu. Cum să-i spună, dacă pe director îl durea așa de rău capul? L-a scos din încurcătură chiar directorul, care și-a dezlipit mâna lipită de frunte și i-a spus:

-Zi-mi, dar repede.

-V-am adus o piesă de teatru, pentru teatrul dumneavoastră.

-Încă una?

-De ce încă una: e prima pe care v-o dau.

-Mi-o mai adus una și Stâmbeanu.

-Foarte bine.

-Nu știu dacă e foarte bine. Pentru că nu am bani s-o montez. Toate conturile din teatru sunt goale. Nu le pot plăti salarii actorilor.

-Dar nu ați vrea s-o citiți?

-Parcă ți-am spus că nu am bani s-o montez. Dacă vii tu cu banii.

-Eu bani nu am.

-Of, ce mă mai doare capul și Irina nu vine. Of, of, of, gemea directorul și zbură pe lângă dramaturg spre cabinele actorilor, țipând:

-Băieți, cine are vreun spasmalgon?

Plecă și dramaturgul. Coridorul era întortocheat și directorul nu se vedea nicăieri. Dramaturgul a străbătut coridorul, a coborât scările și a ieșit în curte, cu piesa în mână.

Actorii alergau pe lângă el, unii în sus pe scări, iar alții, în jos. A vâjâit și secretara, pufăind.

Deschidea ușa de la ieșire , când portarul l-a întrebat:

-Și când va fi premiera?

-Degrabă, degrabă, i-a răspuns dramaturgul și a închis ușa după el.